Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări penale faţă de inculpatul Lelea Răzvan în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată. Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, iar la data de 14 iunie, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore iar în aceeaşi zi, Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpatului Lelea Răzvan pe un termen de 29 de zile.
Intervenţii „înalte”
Din ordonanţa de punere în mişcare a procedurii penale procurorii au reţinut că în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, inculpatul Lelea Răzvan a pretins de la trei denunţători suma totală de 50.000 euro. Suma ar fi fost pretinsă pentru ca suspectul să se folosească de influenţa pe care pretindea că o are asupra unor judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, procurori şi alţi judecători, pe care poate să-i determine să dispună soluţii favorabile denunţătorilor. În concret, inculpatul ar fi trebuit să intervină pentru punerea în libertate a unei persoane cercetate pentru infracţiunea de tâlhărie şi pentru achitarea unuia dintre denunţători care era judecat pentru trafic de droguri de mare risc. Din banii pretinşi, inculpatul a primit efectiv suma de 21.000 de euro.
„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul DNA.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!