De saptamani, Kliciko dar mai ales Gomez s-au intrecut
in a pronostica ce se va…intampla cu celalalt.
Nimic neobisnuit, fiecare meci al greilor, indiferent
in care versiune, este precedat de mari dispute
verbale, de unde dovada ca discipolii lui Muhamad Ali
i-au mostenit acestuia daca nu neaparat talentul in
orice caz capacitate oratorica provocatoare.Daca
detinatorul centurii, campionul mondial Vitali Kliciko
a fost ceva mai retinut in declaratii, vorbind de
lectia pe care o va servi guralivului sau adversar,
boxerul cubanez pare sa nu mai fi cunoscut nicio
limita. Gomez afirma deunazi ca: “ Il voi blama
in asa masura incat va trebui sa se retraga
…”
Intalnirea de la Stuttgart, asteptata cu mare interes a
adus in ring doi boxeri din
aceeasi generatie, Vitali ,37 de ani si Juan Carlos 35
de ani. De multi ani ei se afla in cluburi de box din
Hamburg, Kliciko , ca si fratele sau Vladimir, fiind
somitati in materie, in timp ce Gomez, afirmat la
categoriile mijlocie si semigrea, a dorit sa intre si
el definitiv in galeria “celor mari”.
Aceasta intalnire , in cadrul versiunii WBC, una dintre
cele patru federatii mondiale care se considera
“cea adevarata”, l-a avut drept favorit pe
boxerul ucrainean, cum afirmau multi specialisti,
experienta, capacitatea tehnica, forta loviturilor si
nu in ultima instanta alonja fiind de partea acestuia.
Gomez a castigat in cariera sa 45 din cele 46 intalniri
sustinute, dar o adevarata “proba de foc”
in limitele categoriei grea nu a absolvit inca.Cei doi
antrenori, Fritz Sdunek si respectiv Orlando Cuellar au
acordat fiecare sanse elevilor lor dar se stie ca la
categoria grea cea mai mica neatentie se poate
solda cu o lovitura decisiva. In acest sens putini
credeau ca vom asista la o lupta pe durata tuturor
celor 12 reprize regulamentare.
Intalnirea a inceput cu o perioada de
“studiu” in care combatantii s-au masurat
din ochi, si-au controlat si reglat miscarile, punand
la incercare mai ales viteza de executie. Gomez a
cautat sa se apropie de adversar, cunoscut pentru garda
sa deschisa, dar mobilitatea cunoscuta a lui Kliciko nu
i-a acordat nicio sansa. Din repriza a 3-a,
ucreaineanul a inceput sa-l pistoneze insistent pe
cubanez, mai ales directa de stanga dovedindu-se o
lovitura de succes. Gomez mi s-a parut – pentru o
“pantera”, fie ea si neagra – prea lent si chiar
static. In repriza a 5-a Gomez s-a ranit usor la arcada
dreapta, iar Kliciko la cap, pentru ca in repriza a 6-a
fortele cubanezului sa fie practic epuizate. Intrand in
a doua jumatate a intalnirii, Kliciko a dominat
insistent, la- trimis pe Gomez la podea cu un
necrutator croseu de dreapta. Situatia s-a repetat si
in repriza urmatoare, pentru ca in runda a 9-a Gomez
complet epuizat sa refuze pur si simplu lupta, ceea ce
l-a determinat pe arbitrul de ring, olandezul Daniel
van der Wiele sa opreasca meciul si sa-l declare pe
Vitali invingator prin KO tehnic.
Cu aceasta izbanda Vitali Kliciko isi apara cu succes
centura, ravnind , asa cum
declara inca azi noapte in ring, o intalnire cu unul
dintre posibilii campioni in
versiunea WBA, rusul Nicolai Valuev sau uzbecul Ruslan
Sagaev. O victorie in aceasta noua probabila intalnire
i-ar aduce inca un titlu , iar familiei singura centura
care ii mai lipseste. Amintesc ca fratele mai tanar,
Vladimir (32 de ani) detine titlurile in versiunile WBO
si IBF.
Georg Lorenz
Citiți principiile noastre de moderare aici!