Aderarea României la Uniunea Europeană va aduce schimbări şi în fotbalul românesc. Odată cu dobândirea statutului de jucători comunitari, fotbaliştii din ţară vor putea să se transfere necondiţionat la orice echipă din vestul Europei. Este practic principalul avantaj al fotbaliştilor români după 1 ianuarie 2007.
Impresarul Marcel Popescu susţine că aderarea la UE va declanşa adevărata liberalizare a intrărilor şi ieşirilor de jucători din România. “Cluburile din Vest au fost obstrucţionate de această lege a numărului fix de jucători extracomunitari. Majoritatea campionatelor occidentale prevede un număr de trei jucători din afara Uniunii Europene.
Astfel, dacă un club are deja locurile ocupate, nu mai poate transfera un alt jucător extracomunitar decât dacă-l dă afară pe unul dintre cei deja existenţi”, a precizat impresarul. Statutul de extracomunitar a fost tinicheaua de coada multor jucători români care au pierdut contracte avantajoase.
Unul dintre exemplele elocvente este cel al căpitanului echipei naţionale, Cristian Chivu, care a ratat un transfer la FC Barcelona. Întrucât toate posturile de extracomunitari erau ocupate, în locul lui Chivu a fost adus la gruparea catalană brazilianul Edmilson care are şi cetăţenie italiană.
În Anglia, niciun club de prima ligă nu poate transfera un jucător extracomunitar decât dacă acel fotbalist a jucat 75 la sută din meciurile echipei naţionale în ultimul an, clauză de care românii vor scăpa după 1 ianuarie. Un alt impresar, Dumitru Tudor, este de părere că, după aderare, am putea asista la un exod pronunţat al jucătorilor români: “Vor fi mult mai mulţi jucători transferaţi, şi nu numai din prima ligă. Vor pleca jucători şi din Liga 2”, a precizat agentul de jucători.
Liga 1 va câştiga în credibilitate
Intrarea în Uniunea Europeană va influenţa în mod pozitiv nu numai plecarea fotbaliştilor români, ci şi venirea jucătorilor străini în România. Astfel, fie că sunt comunitari, fie că sunt extracomunitari, din Europa sau de pe alte continente, jucătorii vor fi încurajaţi să vină în fotbalul românesc după intrarea în UE.
“La nivel de percepţie va exista în mod cert o schimbare. Este vorba despre normele legislative. Un jucător vine mult mai uşor în România atunci când ştie că litigiile şi conflictele de muncă sunt soluţionate în conformitate cu normele europene”, a precizat impresarul Marcel Popescu. Astfel, prin uşurinţa de a vinde şi de a cumpăra, cluburile româneşti cu bani vor beneficia de o mai mare flexibilitate pe piaţa transferurilor.
Manchester City a pus ochii pe juniorii români
Iminenta aderare a României la UE atrage deja cluburile cu bani din Vest, care vor să-şi pregătească terenul în ţara noastră. Astfel, conform impresarului Dumitru Tudor, clubul din prima ligă engleză Manchester City a pus ochii pe mai mulţi jucători de la loturile naţionale de juniori. În ceea ce priveşte un eventual exod al juniorilor, acesta nu va fi influenţat de intrarea în UE. “În cazul jucătorilor minori, cei care decid sunt părinţii, care nu întotdeauna sunt de acord ca fiii lor să plece în străinătate la vârsta de 15-16 ani”, a precizat Dumitru Tudor.
Românii de la Cadiz, pentru viitor
La aderarea României s-au gândit şi oficialii divizionarei secunde spaniole Cadiz. Aceştia au achiziţionat în această vară doi tineri români de perspectivă, Adrian Viciu (15 ani) şi Alexandru Chirilă (16 ani), jucători care ar putea intra în circuitul primei echipe a Cadizului din anul următor. Cotidianul “Diario de Cadiz” notează că, după integrarea României în Uniunea Europeană, jucătorii pot evolua în orice moment la prima echipă, evident atunci când se consideră necesară folosirea lor. “Pentru moment, vrem să vedem cum se adaptează”, a declarat Antonio Puche, adjunctul directorului tehnic al lui Cadiz.
Avantaje dobândite de jucători după aderarea la UE
• Jucătorii români devin comunitari şi vor putea să fie legitimaţi necondiţionat la orice club din Europa
• Fotbalul românesc va câştiga în credibilitate pentru că litigiile şi conflictele de muncă vor fi judecate conform legilor europene
• Flexibilitate mai mare pentru cluburile cu bani din România
• Preţurile jucătorilor români vor creşte datorită “calităţii” de comunitar
Citiți principiile noastre de moderare aici!