UEFA a amendat, marţi, Federaţia Rusă cu 150.000 de euro pentru incidentele provocate de către suporterii săi în timpul meciului cu Anglia, notează cotidianul englez Mirror.
Potrivit Mediafax, în comunicatul UEFA se arată că Rusia a fost descalificată cu suspendare, ceea ce înseamnă că ruşii vor fi eliminaţi de la Campionatul European la următorul incident de acest gen.
Suporterii ruşi şi englezi au fost protagoniştii unor incidente violente care au avut loc sâmbătă, în interiorul arenei Stade Velodrome şi pe străzile din Marsilia, înainte şi după meciul Anglia-Rusia, scor 1-1, în grupa B de la Euro 2016.
Comitetul Executiv al UEFA a avertizat federaţiile de fotbal din Anglia şi Rusia că nu va ezita să impună sancţiuni suplimentare, dacă astfel de acte de violentă vor apărea.
Decizia privind amendarea Rusiei şi ultimul avertisment privind descalificarea se referă doar la incidentele care au avut loc în stadion şi care sunt sub jurisdicţia UEFA. Se poate face apel împotriva acestei hotărâri. Fanii rusi sunt acuzaţi de rasism şi de folosirea materialelor pirotehnice în timpul meciului din Marsilia.
Fanii englezi care au fost prezenţi pe stadion la meciul cu Rusia susţin că unii suporteri ruşi purtau tricouri cu naţionala Angliei pentru a se infiltra în mulţime, înainte de a ataca violent.
29 huligani ruşi au fost expulzaţi
Un grup de 29 de suporteri ai echipei Rusiei au fost expulzaţi, marţi, din Franţa, în urma scenelor repetate de violenţă din oraşele care găzduiesc Euro 2016. Poliţia franceză susţine că 150 de „huligani ruşi foarte bine pregătiţi” sunt de vină pentru confruntările violente de la Marsilia. Alexandr Shprygin, liderul Uniunii Suporterilor Ruşi, a precizat că el şi alte 28 de persoane au fost escortate către aeroport. Prim ministrul francez Manuel Valls a declarat că suporterii violenţi nu pot rămâne pe teritoriul ţării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!