Sport Total: Ai ajuns la momentul debutului in Campionatul Mondial de motociclism viteza. Ai emotii?
Robert Muresan: Evident. Lumea a fost uimita de rezultatele mele de pina acum si, iata, am ajuns in moto-mondial cu un an mai devreme decit a facut-o Rossi, idolul meu. Sint, sigur, emotionat, dar si motivat. Vreau sa termin cursele la care voi participa, sa capat experienta si, muncind din greu, vor veni si rezultatele.
Un titlu mondial?
Este extrem de greu. Visez la el, dar mai am mult pina acolo. Am nevoie de pregatire, dar conteaza si multi alti factori, precum materialul tehnic, foarte important in acest sport.
Sa revenim la cursa de duminica. Este o premiera prezenta la Istanbul?
Da, ma aflu prima data pe acest circuit. Am preferat insa sa concurez si sa profit de buna relatie pe care o avem cu forul de specialitate din Turcia, care mi-a oferit un wild-card.
Care circuit iti place, si care nu?
Brno, la primul capitol, respectiv cel de la Valencia.
Cit te costa un sezon si de unde iti obtii banii?[b/]
Suma totala este intre 150.000 si 200.000 de euro. Circa cinci procente din aceste cheltuieli sint acoperite de sponsori, iar restul de tatal meu. Pot spune ca si din acest punct de vedere cariera mea seamana oarecum cu a lui Valentino Rossi, pentru ca el a debutat gratie banilor oferiti de unchiul sau.
Si nu exista perspective legate de un parteneriat pe termen lung, cu un sponsor potent?
Discutii exista, dar deocamdata nu este nimic ferm. Sper ca lucrurile sa se schimbe si, poate, la acest lucru voi contribui si eu, prin prestatiile mele viitoare.
De ce nu ai incercat sa obtii un loc in Red Bull Academy, pentru a scapa de problemele legate de buget si materialul de concurs?[b/]
Era o solutie, dar eu mi-am propus sa particip anul acesta la cit mai multe intreceri. Am nevoie de o pregatire serioasa in conditii competitive, iar la RB Academy participam doar la 16 curse.
Crezi insa ca ai putea ajunge intre primii zece din lume?
Eu zic ca da. Ba chiar cred ca m-as clasa in Top 5 daca as beneficia de sprijinul unei echipe de uzina. Deocamdata insa trebuie sa ma multumesc cu motocicleta Aprilia model 2005 si cu sprijinul unei echipe maghiare mai putin performanta si sa acumulez experienta. Sint insa convins ca pot sa urc spre virful ierarhiei.
“Steaua joaca finala!”
Chiar daca nu joaca fotbal decit de placere, Muresan este un fan pasionat al acestui joc. Spune ca este fan al Stelei si ca nu are nici un dubiu ca bucurestenii se vor califica in finala Cupei UEFA. Ba chiar mai mult, spune ca Radoi & Co pot cistiga trofeul si, cum lui ii place circuitul din Olanda, de la Assen, spera ca si pentru jucatorii lui Olaroiu stadionul din Eindhoven sa le fie favorabil pentru a triumfa pe 10 mai.
ROBERT MURESAN este un fan inrait al lui Valentino Rossi. Ii plac insa si Daniel Pedrosa, Casie Stoner, dar si ungurul Talmacsi, primul est-european care a urcat pe podiumul mondial.
Pregatire in strainatate
Muresan nu se poate pregati in tara si este nevoit sa se antreneze in Ungaria, Croatia si Spania. In plus, profita de cursele pe care le disputa in diversele competitii regionale pentru a capata experienta. El sustine ca acesta este principalul handicap in calea talentelor de la noi si ca Rom
Nu i-a placut copilaria sa
La doar 15 ani, Robert gindeste extrem de matur. Spune ca a ales motocicleta si nu mingea pentru ca a iubit-o mereu, inca de la prima sa experienta, la 6 ani. De-atunci si-a dedicat timpul acestui sport, fara insa sa neglijeze scoala, chiar daca nu ii este simplu sa tina pasul cu colegii in conditiile in care multe luni pe ani este plecat din tara.
ROBERT MURESAN:” Imi place atit de mult sa particip la curse, incit nimic nu mi se pare greu. Ba chiar cred ca, fara motociclism, nu eram la fel de fericit”.
Trimite articolul
XExtrem de mature raspunsurile tanarului Robert. Fericirea se citeste in raspunsurile sale.