În turul II de la Wimbledon, Halep o va întâlni pe Lesia Tsurenko (Ucraina), care vine din calificări și ocupă locul 170 WTA. Cele două sportive au jucat de trei ori în carieră una împotriva celeilalte. Românca a câștigat de fiecare dată. Ultima dispută dintre Halep și Tsurenko a avut loc în 2013, în calificările de la s-Hertogenbosch (6-3, 6-1).
„Este un start bun. Am fost agresivă şi am controlat jocul. Am făcut un meci bun şi am servit foarte bine. A fost puţin dificil să joc din cauza vântului. Mingea zbura diferit, dar am administrat bine această situaţie. Voi da tot ce am mai bun pentru a ajunge câte mai departe la Wimbledon”, a declarat Simona Halep după primul meci pe iarba londoneză.
70 de puncte WTA și un cec în valoare de 43 000 de lire sterline va primi românca pentru calificarea în turul II la Wimbledon.
În turul al doilea de la Wimbledon s-a calificat și Irina Begu (81 WTA), care a trecut de Virginie Razzano în trei seturi, 1-6, 6-4, 7-5.
Andreea Mitu (214 WTA) a fost eliminată de Agnieszka Radwanska (2-6, 1-6). Pentru românca de 22 de ani a fost prima participare pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam.
Citiți principiile noastre de moderare aici!