“Îmi aduc aminte că în 72 tatăl meu a venit acasă trist, după acea triplă pierdută în faţa Ungariei pentru calificarea la Campionatul European (n.r. au fost două egaluri la Bucureşti şi Budapesta şi un meci decisiv, pe teren neutru, la Belgrad, pierdut de România). I-am promis că atunci când voi fi mare voi juca împotriva Ungariei şi o voi bate cu 7-0 la ea acasă”, a povestit selecţionerul marţi, la conferinţa de presă susţinută la Budapesta, înaintea amicalului de miercuri, cu Ungaria.
La 37 de ani distanţă de acea întâmplare, Lucescu jr. spune că a venit timpul să îşi îndeplinească promisiunea. “Acum nu poate fi vorba de 7-0, în niciun caz, dar e o poveste din copilărie şi pe mine mă motivează foarte mult. Suntem o echipă cu jucători profesionişti, responsabili, care ştim că trebuie să intrăm pe teren cu gândul numai la victorii”, a adăugat selecţionerul, care îşi doreşte un meci lipsit de probleme. ”Jucătorii ştiu că trebuie să intre pe teren doar cu gândul la victorie. Trebuie să dăm totul cu Ungaria. La naţională se trăieşte din ultimul rezultat. La Budapesta vreau un meci cu fair-play, să nu se uite că jucăm pentru Marian Cozma. E un pas de intrare în normalitate”, a declarat Răzvan Lucescu.
Selecţionerul a apreciat din nou efortul făcut de căpitanul Cristian Chivu, care a ţinut să joace în acest amical, în ciuda faptului că a avut o vară grea, cu numeroase deplasări dificile cu echipa sa de club. “Cristi este un jucător de valoare deosebită şi ştie foarte bine să se gestioneze. Şi-a dorit foarte mult să fie alături de noi aici, la Budapesta. Pentru colegii lui este important că va fi alături de ei şi a transmis un mesaj extraordinar grupului prin dorinţa lui de a fi aici”, a spus Lucescu.
În final, acesta a reiterat că fotbalul românesc are nevoie de o schimbare de mentalitate. ”Suntem un popor care reuşeşte să dea jucători de talent. Important e să avem mentalitate de învingători, numai aşa putem să ajungem la performanţe deosebite”, a fost de părere selecţionerul României.
Echipa naţională a României va susţine miercuri, de la ora 21:00, un meci amical cu reprezentativa similară a Ungariei. Partida va avea loc pe stadionul Ferenc Puskas, din Budapesta, şi se va disputa în memoria fostului handbalist român Marian Cozma, ucis în Ungaria, în luna februarie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!