Insa ghinionul a impiedicat-o sa ia startul in proba de sanie individual. In timpul unui antrenament efectuat cu o zi inainte, sportiva din Insulele Virgine, in varsta de 52 de ani, si-a fracturat incheietura mainii stangi.
“Supravietuitoare” este cel mai potrivit cuvant pentru a o descrie pe “Bunica sanie” – asa cum este poreclita Anne Abernathy. A suferit numeroase accidentari, dintre care o lovitura puternica la cap, a iesit invingatoare din lupta cu cancerul si si-a vazut casa distrusa de un uragan. Dar nimic n-a impiedicat-o sa-si continue cariera sportiva.
Alti “pensionari”
La Jocurile Olimpice de la Salt Lake City, Anne Abernathy avea 48 de ani. S-a clasat pe locul 26, dar a intrat in Cartea Recordurilor ca fiind cea mai varstnica sportiva din istorie participanta la Olimpiada alba.
Precedentul record era detinut de Edwina Chamier, din Canada, care, in 1936, la JO de la Garmisch-Partenkirchen, a luat startul in proba de combinata alpina la varsta de 45 de ani.
La actuala editie a Olimpiadei de iarna mai sunt doi sportivi de peste 50 de ani: profesorul venezuelean Werner Hoeger (52 de ani), participant in proba de sanie individual, si Scott Baird (54 de ani), membru al echipei de curling a Statelor Unite.
Inceputul
Anne Abernathy a renuntat la o cariera in muzica pentru a se dedica saniei. S-a indragostit de acest sport la varsta de 29 de ani, in timpul unei vacante petrecute la Lake Placid (unde au avut loc Jocurile Olimpice de iarna din 1932).
Acolo, ea a urmarit un antrenament al echipei masculine de sanie a Statelor Unite. “Am trecut de la statutul de artista care moare de foame la cel de sportiva care moare de foame”, glumeste uneori Anne, care, la competitii, se distinge prin casca rosie si costumul de culoarea lamaii verzi. Pana nu demult, sportiva a fost sponsorizata de o companie farmaceutica. Aceasta a intrat insa in faliment.
Acum, Anne isi continua cariera cu ajutorul binevoitorilor care fac donatii si al veniturilor obtinute din vanzarea pe site-ul sau a unor farfurii cu imaginea sportivei si sloganul “Alunecand spre a sasea Olimpiada, in 2006”.
Probleme
De-a lungul vietii, sportiva din Insulele Virgine a avut parte de multe ghinioane. Ea a fost supusa unui numar de 12 operatii la genunchi, apoi a fost nevoita sa lupte impotriva unui cancer, pe care l-a si invins.
Anul 2001 a fost unul de cumpana pentru Anne Abernathy. La o competitie desfasurata in Germania, a pierdut controlul saniei, a cazut, s-a izbit de parapete, iar sania a lovit-o in cap. Timp de 20 de minute a fost inconstenita, iar cand si-a revenit, medicii si-au dat seama ca sufera de amnezie partiala. Din cauza loviturii la cap, Anne a fost supusa unei interventii chirurgicale.
Apoi a acceptat sa fie cobai pentru o noua metoda de tratare a leziunilor la cap, iar in 2002 era prezenta la Salt Lake City, unde a participat la a cincea Olimpiada din cariera. Accidentul Annei a fost subiectul unui episod din seria de documentare “Impact – Povesti despre supravietuitori”, realizata de postul Discovery Health Channel.
Premiere
Anne Abernathy a fost prima sportiva care, in 1992, a concurat cu o camera video atasata pe casca. Apoi, la JO de la Lillehammer, din 1994, “Bunica sanie” a creat in premiera un jurnal on-line cu ceea ce facea la Olimpiada.
Amintiri
Cele mai frumoase amintiri pe care le pastreaza Anne sunt cele doua locuri trei ocupate in cadrul Cupei Mondiale de sanie. De cate ori este intrebata despre aceste momente, ea povesteste amuzata cum organizatorii alergau innebuniti sa gaseasca un steag al Insulelor Virgine pentru ceremonia de premiere.
Dorinta
Anne Abernathy recunoaste ca nu-i este usor, din punct de vedere financiar, sa practice acest sport. “Nu este un sport ieftin. In fiecare an, ai nevoie de o suma cu sase cifre”, marturiseste sportiva, precizand insa: “Vreau sa le demonstrez femeilor de peste 50 de ani ca putem tine capul sus si putem face tot ceea ce ne propunem”. Annei ii place sa navigheze si sa faca plimbari in caiac. Zilnic inoata si face multe exercitii fizice pentru a-si mentine inima sanatoasa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!