Octavian Bellu a precizat că, deşi pe moment a părut simplă demisia lui Ilie Năstase de la FRT, nu este atât de simplu.
“Nu pot eu să îi aprob eu această demisie şi nu aş fi aprobat-o”, a spus Bellu, precizând că acest lucru se poate face doar în Adunarea generală a FRT, singurul for care poate accepta demisia, întrucât preşedintele a fost ales de acest for.
Astfel, trebuie să se organizeze o nouă adunare generală, să se propună noi candidaturi şi să se facă din nou alegeri pentru postul de preşedinte al FRT.
Octavian Bellu a menţionat că nu s-a presupus, în regulamentul Federaţiei, situaţia demisiei preşedintelui instituţiei.
“Eu sper ca timpul care s-a scurs de la momentul prezentării demisiei să fi fost suficient pentru ca Ilie Năstase să găsească argumentele pentru a nu părăsi tenisul românesc, pentru că vom pierde de la imagine până la magnetul pe care îl reprezintă acesta pentru cei care vor să practice acest sport”, a spus Octavian Bellu.
“Cele întâmplate sper că, aşa cum a spus Ilie, nu au reprezentat chiar picătura care a umplut paharul. Sper să revină aspra demisiei. Eu cred că aici ar trebui ca toţi să învăţăm din cele întâmplate, şi FRT să dea dovadă de o mai mare preocupare pentru transparenţa în aceste situaţii când se lucrează cu bani publici, şi să existe o comunicare mai specifică”, a mai spus preşedintele ANS.
Bellu: Nu pot să îi aprob demisia lui Ilie Năstase
Reactualizat la:
Preşedintele ANS, Octavian Bellu, a declarat, marţi, că nu poate să aprobe demisia lui Ilie Năstase din fruntea FRT, pentru acest lucru urmând a se organiza o Adunare generală a Federaţiei, întrucât în regulamentul instituţiei nu există situaţia de demisie a preşedintelui acestuia.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea a avut parte de un meci de infarct în compania vicecampioanei, Dinamo București, în etapa a 6-a din turul Superligii Naționale de polo.
BIHON Sport local
Echipa bihoreană suferă în ofensivă și a ajuns la trei meciuri fără gol marcat.
BIHON Sport local
Crișul Sântandrei și SCM Zalău s-au confruntat în derby-ul etapei. Sălăjenii aveau o revanșă de luat după eșecul cu 2-5 suferit în tur, în timp ce bihorenii sperau să lege victoriile într-o săptămână în care au mai jucat și marți cu Sănătatea Cluj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă, 16 noiembrie, a fost inaugurat Lotul 1 al inelului metropolitan în prezența președintelui PNL, Nicolae Ciucă.
FC Bihor
Kadiri și Vuletich au marcat pentru arădenii, oaspeții lăudându-se cu ceva ocazii de gol.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prinși la începutul acestui an, într-o operațiune a polițiștilor antidrog și a procurorilor DIICOT, patru bărbați au fost condamnați, vineri, de Tribunalul Bihor la pedepse cumulate de peste 14 ani și jumătate de închisoare, cu executare, pentru trafic de droguri de mare risc și de substanțe cu efecte psihoactive.
Citiți principiile noastre de moderare aici!