Luptătorul român a controlat bătălia și a fost aproape să obțină o victorie prin KO pe final, însă Cenik rămâne în continuare unul dintre puținii sportivi din lume care nu a fost învins niciodată înainte de încheierea celor trei runde. La capătul confruntării, arbitrii-judecători din Olanda, Maroc şi România l-au indicat pe Stoica învingător clar, 30-27 pe toate cele trei buletine de scor.
„A fost un meci cu o încărcătură emoţională foarte mare. Au fost alături de mine şi părinţii, care de obicei preferau să nu vină în sală pentru că trăiau intens, însă acum am fost şi mai motivat. E o mândrie să fiu singurul român campion mondial în Superkombat, sper să păstrez centura cât mai mult timp”, a declarat Stoica, deţinător al centurii din decembrie 2013, când i-a provocat prima înfrângere cehului Ondrej Hutnik după 5 ani de invincibilitate.
Ieşeanul Dorin Robert, partenerul de antrenament al lui Cătălin Moroşanu, l-a învins pe georgianului Shota Dolidze.
Cristian Ristea, reprezentantul României la turneul mondial la categoria super cruiser, a fost eliminat în semifinale. Adversarul său, Moises Baute (Spania) a învins prin KO în runda a treia. Baute a câștigat și turneul, tot după un succes în runda a treia, cu englezul Micky Terrill.
Elevul lui Ciprian Sora, Cristi Spetcu, a pierdut la decizie cu olandezul Paul Jansen, mai înalt cu 16 centimetri, super-fight-ul de la categoria uşoară, însă la capătul unui meci extrem de echilibrat. Într-un super-fight internaţional, finalistul de anul trecut, D Angelo Marshall, din Curacao, l-a învins la puncte pe colosul de 133 de kilograme, belgianul Thomas Vaneste.
Lovitura serii a fost reuşită de constănţeanul Alin Mincu, în meciul de deschidere, când l-a făcut KO pe Mihai Vicenţiul cu o lovitură de picioare din întoarcere. De asemenea, Ciprian Şchiopu a obţinut o victorie printr-un KO brutal în faţa lui Daniel Lazăr după ce oponentul său controlase două dintre cele trei reprize.
Următoarea gală Superkombat va avea loc pe 2 august.
Citiți principiile noastre de moderare aici!