La Liceul Tehnologic „Unirea” Ştei, liceenii vor face experimente de laborator prin care vor înțelege cum se prepară produsele alimentare sănătoase. Elevii Școlii Gimnaziale Nr.1 Călugări vor înțelege chimia și fizica prin experimente ludice. La Colegiul Național „Mihai Eminescu”, elevii vor valorifica resurse vegetale medicinale și aromatice folosite în crearea de produse alimentare și cosmetice. Grupul de inițiativă Modus Vivendi va face robotică, programare și proiectare 3D cu copiii de gimnaziu din mediul rural.
[eadvert]
La Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea, se va combate risipa alimentară în școală prin experimente de știință și prin sisteme simple de producere de energie. Știința prin experimente ajunge și în rândul copiilor proveniți din familii defavorizate din Tinca și la Școala Creștină Privată din Cartierul Rromilor. Școala Gimnazială nr. 1 Buntești va înființa un club de robotică și programare cu piese de LEGO, care se adresează copiilor din Buntești, Stâncești și Poienii de Jos.
Copiii de la Școala Gimnazială „Viorel Horj” din Drăgănești vor studia la nivel microscopic diferite specii de plante, iar cei de la Școala Gimnazială nr. 16 Oradea vor descoperi astronomia. Elevii de gimnaziu de la Școala nr. 1 Sâmbăta vor trata plante medicinale pe care le vor utiliza în ceaiuri și tincturi.
Câştigătoare
„Acestea sunt cele 10 inițiative educaționale alese prin concurs de un juriu independent, format din persoane cu experiență în diverse domenii corelate științelor exacte. În total, valoarea finanțării celor 10 proiecte este de 87.645 de lei”, precizează Beatrice Bungo, manager de comunicare.
Proiectele finanțate în 2023 vor fi implementate până la data de 30 iunie la nivelul județului Bihor.
Prin Fondul Științescu Oradea, aflat la ediția a V-a, fundația își propune să facă știința mai atractivă pentru copiii și tinerii cu vârsta cuprinsă între 6 și 19 ani. În acest sens, Fundația Comunitară Oradea finanțează și coordonează implementarea de proiecte educaționale care au în vedere știința aplicată și învățarea multidisciplinară.
Acesta este un program inițiat de Federația Fundațiile Comunitare din România și de Romanian-American Foundation, realizat în Bihor cu sprijinul sponsorului principal Accesa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!