„În seara de 11 septembrie, în jurul orei 21:00, polițiștii au fost sesizați despre un scandal în familie, în municipiul Arad. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției Municipiului Arad, stabilind că este vorba despre o ceartă între doi polițiști din IPJ Arad – soț și soție. Având în vedere cele constatate a fost întocmit un dosar penal pentru violență în familie, în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului neexistând temeiul emiterii unui ordin de protecție provizoriu. Cercetările urmează a fi preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Concomitent, conducerea IPJ Arad a dispus efectuarea de cercetări de Compartimentul Control Intern, în vederea luării măsurilor legale care se impun”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, legat de evenimentul petrecut luni seara.
sursa: Aradon
[eadvert]
Trimite articolul
XComisarul ala de ce nu a postat mesajele, in care el ameninta si se da rotund ca e politist si face ce vrea el. Ca ii stim pe militisti ce aere isi dau, apoi tot ei sunt victime. Hai sictir