UPDATE! Ministerul Mediului Reacționează în cazul puiului de urs ținut captiv.
[eadvert]
În această dimineață, comisarii Gărzii de Mediu Maramureș împreună cu polițiști de la IPJ Maramureș au eliberat un urs, în vârstă de aproximativ patru luni, ținut în captivitate de un bărbat, în orașul Borșa.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor condamnă ferm astfel de acte de deținere ilegală în captivitate și solicită autorităților să acționeze în conformitate cu legea. Totodată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor reiterează poziția fermă: intenția de a asigura în mod corespunzător gestionarea populației de urși.
În plus, atragem atenția că „deținerea în captivitate a unei specii strict protejate” este o infracțiune care poate fi pedepsită cu închisoarea.
Puiul de urs recuperat este în siguranță acum, fiind examinat de un medic veterinar și predat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Maramureș.
Acesta va ajunge la orfelinatul din Bălan unde va cunoaște o viață nouă, în condiții apropiate habitatului natural al acestei specii.
„Nimic nu poate justifica o astfel de atitudine. Un pui de urs ținut captiv într-o magazie nu este doar o încălcare a legii ci este și un act de cruzime. Animalele sălbatice nu sunt animale de companie care pot fi luate din habitatul lor natural și crescute în gospodărie. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor se preocupă de conservarea acestei specii protejate și condamnă orice astfel de derapaje care pun în pericol fauna sălbatică a României”, a declarat ministrul Barna Tánczos.
Polițiștii din Maramureș au făcut, joi, trei percheziții domiciliare la locuința și dependințele unui bărbat de 59 de ani din Borșa. Au fost ridicate peste 40 de kilograme de carne ce par a fi de vânat, o ursoaică de aproximativ 4 luni, o capcană tip „gură de lup”, prevăzută cu lanț și ancoră metalică, precum și alte bunuri.
Puiul de urs a fost examinat de către un medic veterinar, fiind predat reprezentaților Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș. Bărbatul de 59 de ani este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, respectiv deținerea în captivitate fără drept a unor specii de interes cinegetic.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
Xspecii de interes cinegetic? așa, cu limbă de lemn. adică țara are interesul să îl împuște și nenea e infractor că îl ținea în casă și nu îl împușca, da? ce luzăreală!