În seara zilei de 23 noiembrie, în jurul orei 18:15, Poliția Municipiului Brăila a fost alertată prin apelul de urgență 112 de către o femeie, informând că nepotul său în vârstă de 18 ani i-ar fi luat cheile mașinii și ar fi plecat cu aceasta.
„Forțele de poliție au reacționat rapid, instituind filtre pentru localizarea și oprirea în trafic a tânărului fugit cu vehiculul. La un moment dat, tânărul a fost identificat pe DE 584, în localitatea Viziru. Cu toate că polițiștii au încercat să-l oprească regulamentar, acesta a refuzat să se conformeze și și-a continuat deplasarea.
[eadvert]
Situația a escaladat când la intersecția DE 584 cu DN 21A, în intrarea în localitatea Bărăganu, tânărul a pătruns pe sensul opus de mers și a pierdut controlul asupra volanului. A lovit o autospecială de poliție oprită în afara părții carosabile, pe sensul de mers Bărăganu-Brăila, polițiștii reușind să evite impactul”, a relatat Info Trafic România.
În urma coliziunii, cele două vehicule implicate au ricoșat într-un stâlp, afectând și alte trei mașini.
Tânărul de 18 ani a suferit multiple leziuni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Din cauza rănilor, acesta nu a putut fi supus testului cu aparatul etilotest, urmând a i se recolta probe biologice.
„Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele evenimentului și pentru a determina posibilele infracțiuni comise de tânărul șofer. Autoritățile insistă asupra necesității respectării regulilor de circulație și a cooperării cu forțele de poliție pentru evitarea incidentelor similare”, a mai transmis sursa menționată anterior.
Citiți principiile noastre de moderare aici!