În ultimele 24 de ore au fost confirmate trei cazuri noi de coronavirus, în județul Bihor. Joi, se aflau 28 de pacienți internati din care 2 la ATI. 15 pacienți au fost internați cu forme medii, 5 cu forme severe și șase pacienți cu forme usoare. De miercuri și până joi, au fost internați 5 noi pacienți. Nu a fost constatată nicio externare în județul Bihor, cu excepția decesului de COVID-19 al unui bihorean de 38 de ani cu o afecțiunea cronică gravă.
Datele oficiale COVID-19, în România
Până joi, 9 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.789 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.574 au fost externate, dintre care 20.969 de pacienți vindecați și 1.605 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 614 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 240 de pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 809.663 de teste.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.025 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 174.950 de lei.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 479
2. Arad 709
3. Argeș 1.138
4. Bacău 698
5. Bihor 704
6. Bistrița-Năsăud 603
7. Botoșani 1.060
8. Brașov 1.851
9. Brăila 271
10. Buzău 727
11. Caraș-Severin 122
12. Călărași 197
13. Cluj 717
14. Constanța 508
15. Covasna 318
16. Dâmbovița 822
17. Dolj 356
18. Galați 1.138
19. Giurgiu 281
20. Gorj 338
21. Harghita 360
22. Hunedoara 688
23. Ialomița 503
24. Iași 1.048
25. Ilfov 850
26. Maramureș 227
27. Mehedinți 233
28. Mureș 790
29. Neamț 992
30. Olt 328
31. Prahova 679
32. Satu Mare 82
33. Sălaj 121
34. Sibiu 685
35. Suceava 4.134
36. Teleorman 173
37. Timiș 566
38. Tulcea 192
39. Vaslui 209
40. Vâlcea 94
41. Vrancea 1.171
42. Mun. București 3.590
43. – 37
TOTAL 30.789
17 noi decese
Până joi, 1.834 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 08.07.2020 (10:00) – 09.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese (13 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj, București, Tulcea și Vrancea.
Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani.
16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.
Trimite articolul
XO țară de negri condusă de un grup de oameni în alb.
Suntem muci și principalii vinovați sunt îngerii în alb ai României
-
Esti, nu suntem!Daca o sa ai nevoie de ingrijiri de la vinovatii astia cu halate albe, abtine-te si stai acasa, nu-i deranja. Doar n-o sa te lasi pe mana criminalilor alora! Fii liber pana la capat!!
-
România nu arde. Lemnul din care suntem noi făcuți e ud.
De cât de tare ne pișăm pe noi.În Serbia vor să introducă starea de URGENȚĂ, exact ca la noi.
Dar sârbii nu se joacă,au dat foc la televiziune.
Belește ochii aici :-
Frumos exemplu si demn de urmat! Mai trebuie sa ne spui cat este de tare Putin, Trump si Bolsonaro si ne-ai convins!
-
Orădean,
Trump nu face parte din sistem, din Mafia Globală.
Dacă nu câștigă Trump alegerile în USA… am belit-o toți…
-
-
-
Oamenii nu respecta masurile de izolare si distantare daca nu sunt obligati de autoritati prin masuri de sanctionare si amenzi. i8nmultirea infectatilor este din cauza deciziei proaste data de parvenitii de la ccr care traiesc in afara realitatii si dau de foarte multe ori decizii idioate care contribuie la inmultirea cazurilor de covid19, cine ii poate sanctiona pe acesti parveniti, se pare ca nimeni, de cand au primit acele privilegii inimaginabile ina alte tari democratice date de gasca lu dracnea si acolitii lui.
-
mai las-o naibii de prostie … si in restul Europei s-a relansat treaba si nu au cazuri de covid in crestere, de vina sunt masurile total neprofesioniste luate in ultimele 3 luni de catre guvernatii minune a lui ciolanis
-
Adica? Hai sa vorbim ca sa nu tacem! Altii ii injura ca au luat prea multe masuri! Cum o dai si cum o intorci, tot altii sunt de vina!
-
masuri eficiente au luat tarile unde au stopat raspandirea vurusului nu ca la noi unde se inmultesc cazurile ! ce e asa de greu de inteles “oradene”? se vede ca esti de la tara …
-
Responsabilitatea limitării răspândirii virusului ne-a fost transmisă nouă din momentul în care s-au ridicat restricțiile de circulație. Asta nu înțeleg majoritatea. Măsuri s-au luat, recomandări s-au dat dar primatele nu le respectă.
-
-
-
Bre, pana n’ai ajuns in Oradea te cacai in fundul curtii !!! Acu-si te dai mare specialist in de toate dar daca ai fi pus public sa te speli pe manan’ai fi in stare !Lasa ma latrina 3 si ia-o de la inceput, din gradinita, cu educatoarea care te invata ca dupa ce ai facut pipi sau caca te speli pe manuta ! Aaaa ca acasa la parinti in fundul curtii nu curge apa langa tarusi … atunci taci si invata ! Iar daca ai invatat si s-a lipit de tine ceva in afara de praf orasean dute acasa si invata-ti parintii sa nu moara ca pestele aruncat pe uscat !!! Si fi bun, ABTINE-te de comentarii !!! Drepturile tale tin pna acolo unde incep drepturile noastre de a trai intr-un mediu ne infestat de idioti iresponsabili !!!
-
-
Stai prost cu matematica. Decizia CCR a fost dat joi, iar primele ” eliberari” din spital pe baza deciziei s-au facut sambata. Cum dracu putei cei iesiti din spital sambata sa-i infecteze pe cei diagnosticati marti si miercuri, cand stie si ultimul prost, ca in concordanta cu metodologia data de Misnisterul Sanatati, trebuie sa treaca minim 4-5 de la presupusul contact cu un infectat pana cand testul ar putea deveni pozitiv. Serios acum, chiar nu ganditi deloc cand propagati tampenii de genula asta?
Sunt foarte curios dacă acele pcr uri sunt bine calibrare, daca avem specialiști pt asa ceva, cât despre medici…. nici la analizele normale nu am avut incredere. Deci mai taceti dreaqu cu numerele astea și reglati naibii aparatele cât să arate realitatea și nu minciunile voastre de care ne am săturat.
-
Sa speram ca selectia naturala isi va face treaba si in privinta voastra abjecti conspirationisti ce sunteti. Sa mai creasca putin coeficientul de inteligenta din tara asta.
-
Poate ne spui și tu despre ce teorie conspirațională este vorba exact, din moment ce pretutindeni poți găsi articole care subliniază faptul că testul de PCR nu este 100% corect?
-
Normal ca nu e 100% ,pe langa eroare umana,mai are si o anumita sensibilitate ca orice test.Asta nu insemna ca putem afirma aberatii ca pcr nu e bun e vrajeala si alte conspirationisme.Gandeste-te de ce e in procedura 2 teste una dupa alta negative sa te considere vindecat.
-
-
În țară mor cam 142 de persoane zilnic în medie de cancer (adică in 12 zile mor atâtea câți au murit de covid în 4 luni), unde peste 50% ar putea fi evitat, dacă și-ar schimba oamenii stilul de viață. Adică, tu vrei să îmi zici, că hop dintr-o dată le pasă celor de la guvern și de la WHO câte persoane mor de la Covid, dar de dușmanul mult mai mare, numită cancer, nu le pasă…?
-
Ba Aboriginal tu însuți esti o dejectie cu un iq de maimuță handicapata, de unde dreaqu ai ajuns la concluzia de conspirationism din textul ala?
-
Reciteste-ti comentatiul primata mica ce esti.
-
-
-
Pune mâna pe carte și mai citește…
Kary B. Mullis a inventat testul pcr acum 40 de ani.
Este un test pentru a depista SIDA
Pentru invenția sa a luat premiul Nobel
Vezi aici :
https://www.nobelprize.org/prizes/chemistry/1993/mullis/facts/Mai citește și vezi, că însuși inventatorul, a spus ulterior că are o precizie de doar 20 – 30 %…
Un test pentru SIDA folosit pentru a depista o răceală.-
Pune mana pe carte (si nu pe tastat situri proaste) si scuteste ne de la postarea ta permanenta cu aceasta labareala.Testul PCR a fost inventat pt a depista un virus si se foloseste la multe.De ex virusii hepatici cu ce se testeaza (printre alte metode) ce zici? dupa tine cu mistria ,cheia franceza,turnesol
-
Deal,
E sit-ul Premiilor Nobel.
De ce să te credem pe tine, ești ceva erou de ăsta în halat alb?
-
-
Si daca te duce putin capul citeste cea mai scurta descriere,in special la aplicatii aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/Polymerase_chain_reaction
in ideea ca termini odata aceasta postare de l.. trista-
Deal,
Pe site-ul care l-ai lipit aici, Wikipedia, scriu toți proștii…
-
Deal, nu te pune cu astia cu premiile Nobel, ca n-ai nicio sansa! Ei le stiu pe ale lor; rup din context niste lucruri si le insaileaza in teoriile lor aberante, care sa le alimenteze paranoia. Din pacate, din cauza astora sufera altii, ca altfel n-ar fi nicio paguba sa-i lasam sa abereze cat vor. Nu e normal totusi, ca astfel de lucruri sa ramana nesanctionate, pentru ca dupa cate se vede, produc daune! N-ar da Dumnezeu un virus din ala care sa-i prinda doar pe cei care nu cred ca exista (pentru ca nu-l vad) si care nu cred in vaccinare??! Da unu mortal, nu cu oaresce sanse de supravietuire!
-
Orădean,
Kary B. Mullis, cel care a inventat testul PCR acum 40 de ani, a luat premiul Nobel pentru invenția sa aiurea, pentru că, chiar el a recunoscut
că testul e irelevant.
Test folosit azi pentru testarea Covid 19.E mult mai credibil unul care ia premiul Nobel decât un personaj dubios ca domnișoara Arafat, sau Nelu Tătaru ministrul sănătății, oameni care ocupă niște funcții publice pe bază de șpagă, niște analfabeți funcționali….
-
Ești dus cu capul băiete… Stai la rand la vaccinare, neapărat cu botnita pe mutra, ca o momăie fără chip și personalitate, care se închina la marele zeu Arafat, fostul student medicinist repetent, ajuns azi mare staroste peste drepturile și libertățile romanilor.
Ești jalnic, sa te ajute Dumnezeu sa te trezești… -
Melindo, specialista lu tata, vaccinurile au salvat sute de milioane de vieti si niste decervelati vin sa afirme ca sunt rele!? Auzi la ea, “trezita cu personalitate”: daca te vaccinezi esti momaie fara personalitate care te inchini la Arafat! Mare ti-e gradina, Doamne! Da Doamne odata virusul ala, dar cu specificatii si actiune precise, ca eu unul nu vreau sa mor din cauza vreunui tampit!! :))
-
-
-
Asadar zilnic mai creste cu cate o suta statistica,sa bage in sperieti pulimea,apoi sa bage din nou starea de urgenta si sa-si faca ei meandrele ! Bravos natiune ! Acest numar este total irelevant atata timp cat nu se spune numarul de teste si nu se face raportul la numarul de teste efectuate zilnic !
-
13179 teste efectuate, dar e greu sa cauti info. Urgenta nu se va face, doar carantinare locala. Oricum, o sa ne inchida europa ca stat si tot in carantina ne putem considera.
-
Clar.Avem cam cel mai naspa grafic cu nr infestari cu doua varfuri ,al doilea mai mare decat primul.Un semn de mare bravo pt cei care se lauda cat de bine au gestionat pandemia.
-
Cate teste ? De ce nu se spune?
Testul PCR pentru depistarea Covi19 nu e relevant.
Kary B. Mullis a inventat testul pcr acum 40 de ani.
Este un test pentru a depista SIDA
Pentru invenția sa a luat premiul Nobel
Vezi aici :
https://www.nobelprize.org/prizes/chemistry/1993/mullis/facts/
Mai citește și vezi, că însuși inventatorul, a spus ulterior că are o precizie de doar 20 – 30 %…
Un test pentru SIDA folosit pentru a depista o răceală.
-
Altul mai buni există, cu asta ești de acord?
-
Scuze pentru exprimare. Am vrut să scriu:
Altul mai bun nu există, cu asta ești de acord?
-
ccr se face de rusine in toata presa internationala ccr este descrisa ca penibila si abuziva.
O hotărâre a Curţii Constituţionale din România blochează măsurile luate de Guvernul de la Bucureşti în vederea gestionării crizei sanitare cauzate de epidemia de covid-19, comentează cotidianul francez La Monde potrivit News.ro.
”Ai simptome? Eşti testat pozitiv cu covid-19? Ai fost spitalizat? Nicio problemă, în România Curtea Constituţională garantează tuturor bolnavilor infectaţi deplina libertate de mişcare”, scrie Mirel Bran.
O hotărâre a înaltei jurisdicţii pronunţată la 2 iulie stabileşte că o carantină impusă de Guvern în vederea îndiguirii efectelor noului coronavirus este ”o adevărată privare de libertate” şi ”o restricţie a drepturilor fundamentale”.
Cu alte cuvinte, toate măsurile luate de Guvern în vederea controlării pandemiei covid-19 sunt considerate anticonstituţionale.
Românii spitalizaţi în urma unei contaminări cu covid-19 pot de-acum să plece de la spital printr-o simplă cerere.
Astfel, peste 600 de bolnavi – dintre cei 7.810 spitalizaţi – s-au întors acasă. Iar autorităţile nu mai au niciun mijloc legal să-i împiedice să intre în contact cu alte persoane.
”Nu este prima oară când Curtea Constituţională încearcă să ne împiedice să veghem la sănătatea şi la viaţa cetăţenilor noşti”, declara el la 4 iulie.
”Curtea a anulat deja toate amenzile aplicate persoanelor care nu au respectat starea de urgenţă. Nu pot decât să le recomand românilor să respecte deciziile Guvernului pentru a se proteja pe ei înşişi. Nu ţineţi cont de hotărârile Curţii, fiţi responsabili până când Parlamentul ne dă o nouă lege”.
Apelul disperat al premierului nu le-a convins pe cele 600 de persoane infectate să rămână la spital. Ele s-au întors în familie şi se plimbă în deplină libertate, în timp ce numărul contaminărilor cu covid-19 creşte puternic.
”Timp de câteva luni am avut o medie de 125 de persoane infectate pe zi”, a anunţat marţi ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru.
-
Cel mai trist e ca daca mergi cu cancer la spital nu te baga nimeni in seama, nici macar CCR-ul.
Daca ai COVID te internam si iti dam tratament cu forta.nu e putin paradoxal?
-
Nu e paradoxal, Mafia Big Farna are niște calcule
-
Și ce le-au calculat chinezilor? Ei de ce carantinează zone? Luminează-ne!
-
Dă-le un telefon la chinezi și intreabă-i.
Dacă nu răspunde la telefon, scrie-le un mesaj. -
Nu e nevoie ți-ai demontat teoria singur.
-
După cum pui problema, dai impresia ca ești din sistem , deci nu se poate purta un dialog cu tine. Totuși..
… Tu de unde știi ca chinezii carantineaza zone?? Ai fost cumva pe acolo??
Aaaaa, din mass media știi, mass media aia care prn ianuarie arata filmulețe cu chinezi atacați de covid pe străzi, cum cădeau ei de pe picioare ca secerați… Cădeau prin lifturi, prin holurile blocurilor, filmări care au cam dispărut…. S-au evaporat…
-
-
-
Patim si noi oameni ce au patit porci din gospodariile taranilor si atunci au umblat in combinizoane albe si cu masti.Ne au prostit si cu pesta porcina si cu gripa aviara acu urmam noi😈
Invit toate persoanele care cred ca aceasta pandemie este doar o inventie, care spun ca e doar o gripa obisnuita si nu inteleg gravitatea situatiei sa ne dea o mana de ajutor la ATI pentru o zi,,dupa care sa se intoarca la familiile lor (parinti, bunici, copii) si eventual dupa 5-10 zile sa ne povesteasca finalul acestei experiente (bolnavi in familie, internati, inmormantare).
-
Dle Lascau, respect! N-o sa vedeti asta niciodata. Prostul nu are niciodata dubii, el le stie, fara sa aiba in realitate habar despre ce afirma si nu poti avea pretentia de la el sa verifice sau sa demonstreze, ca de aia e prost. Ei stiu, si atat! Astia cu teoriile lor, sunt tot aia care daca o patesc, au pretentia ca musai sa fie facuti bine, iar daca nu se poate, isi pun poalele in cap si urla ca descreieratii cat sunt medicii de nenorociti! Ba poate va mai si iau la bataie! Multi dintre ei sunt niste rataciti, care n-au facut nimic in viata lor, dar stiu sa critice. Va chinuiti o gramada de ani prin scoli, apoi prin spitale, de multe ori in conditii nu tocmai decente, ca sa va ia peste picior si sa va ia la rost paraziti cu 2 clase, mari frecatori de smartphonuri. Asta-i lumea in care traim! 🙁
Vasile,
Dacă ai avea un ochi în spate ai vedea mai bine înainte.
Lasă teoria, nu e de tine
-
Adică te-ai uitat prin ochiul maro și gata, ai văzut și ai înțeles de ce chinezii carantinează zone sau chiar provincii întregi. Nu vă fie frică celor ce vă opuneți vaccinării, pentru prostie nu va fi niciodată vaccin și nici tratament.
-
Vasile,
Stima noastră și mândria
-