Aceeaşi soluţie a fost dispusă şi în cazul jurnalistului Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă. Totuşi, instanţa dispus confiscarea de la Elena Udrea a 2,5 milioane de euro, respectiv 900.000 de euro. Decizia nu este definitivă. Hotărârea a fost luată de judecătoarea Corina Ciobanu, care a fost nevoită să pună în aplicare deciziile Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care se referă la prescrierea faptelor.
[eadvert]
Udrea se află în penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de 6 ani primită în dosarul Gala Bute.
În dosarul Hidroelectrica, Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA, în decembrie 2017, pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, iar jurnalistul Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă. Potrivit DNA, Elena Udrea a acceptat în anul 2011 promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri (Energy Holding – n.r.) le încheiase cu Hidroelectrica.
Din suma promisă, Elena Udrea a primit, în noiembrie 2011, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro. Creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii, printre care şi cotidianul Evenimentul zilei.
Anchetatorii mai arătau că, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecinţă şi puterea de a influenţa activitatea cotidianului Evenimentul zilei, Udrea a preluat această creanţă de la firma controlată de omul de afaceri prin interpunerea unei alte firme paravan, aparţinând unei cunoştinţe.
sursa: Agerpres
Trimite articolul
Xar trebui recuperati banii de la judecatorii care tergiverseaza procesele pana se prescriu faptele, as ceva numai in Romania se poate intampla si nu plateste nimeni.
-
Ai dreptate, traiasca statul de drept si democratia.Te mai miri ca pleaca oamenii din tara.
Wow, socant, n-as fi crezut ca se poate intampla asta in Romania. Eu eram sigur ca justitia e perfecta si nimeni nu e corupt, iar cei vinovati vor fi trasi la raspundere, mai ales aia smecheri cu tone de bani.
-
si cu toate astea judecatorii sunt cei mai bine platiti bugetari din tara asta si pe langa asta si cu pensiile speciale cele mai mari 🙁
O fi bine?
Sa le dam pensii speciale acestor judecători 🙁 🙁
Oare cat va mai rabda D-ZEU?????????????????????????????????????????????????????????????????????