Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Biroului Poliției Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea- Deva care se afla în serviciu pe Autostrada A10, a identificat un autoturism care circula pe sensul Turda-Sebeș, al cărui șofer avea un comportament agresiv. Nu păstra o distanță de siguranță față de autovehiculele care circulau în fața sa și apela, în mod repetat și nejustificat, la semnale luminoase pentru a-i determina pe ceilalți șoferi să elibereze banda de circulație, informează IPJ Alba, potrivit infotraficromania.ro.
[eadvert]
În spațiul service situat la kilometrul 4 al autostrăzii, autoturismul a fost oprit, polițiștii comunicându-i șoferului motivul opririi, precum și faptul că urma să fie amendat.
În momentul în care polițiștii i-au solicitat documentele, șoferul a refuzat să prezinte actul de identitate. Conducătorul auto a fost identificat în baza permisului de conducere și a certificatului de înmatriculare, în persoana unui bărbat de 39 de ani, din localitatea Cătanele, județul Argeș, relatează sursa menționată anterior.
Bărbatul nu a respectat indicațiile polițiștilor și a pătruns în autospeciala de poliție, cu scopul de a-și recupera permisul și documentele autoturismului. Ulterior, s-a întors la mașina sa și a părăsit spațiul service.
„Față de acesta, a fost luată măsura sancționării contravenționale, în baza OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 2.610 lei, pentru conducere agresivă, refuz de înmânare a actului de identitate la solicitarea polițistului, precum și pentru nerespectarea indicațiilor polițistului rutier, iar ca măsură complementară, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 60 de zile.
Totodată, față de bărbat, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 7.000 de lei, în baza Legii nr. 61/1991 privind ordinea publică, pentru împiedicarea organelor de poliție în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pentru săvârșirea de acte și gesturi obscene și adresarea de expresii și cuvinte jignitoare”, scrie infotraficromania.ro.
Trimite articolul
XAsa merita politistii, sa ai tupeul sa iei permisul unui presedinte de consiliu judetean. Foarte bine le-a facut, sa invete sa nu se puna cu toata lumea, sa aiba grija pe cine opresc si legitimeaza
-
Tu ai nevoie de tratament
-
Cum un coate goale de politist are tupeul sa ii ia permisul lui Bolojan? Cind stie cine e soferul, daca e cineva foarte bine a facut cu militienii.
-
-
Iar nu publicati comentariile. De cine va temeti?
-
Nu va faceti probleme, e obiceiul casei.
-
-
Urmeaza umila ta persoana.
la câta corupție e organul fiind si el poate corupt nu are sange in el
Pai cum sa opresti barosanul cu mertan venit ‘da pa anglea’?
Se numește ultraj ce a făcut individul si politistul este un papa lapte care trebuie sa fie altceva nu polițist …
Acela nu e militian,e o coada de matura cu uniforma pe el !
Nu-i suspendati permisul, săracul, ci anulați-il ! Repet, nu suspendat, ci ANULAT! Nu se poate? Faceți legea astfel încât să se poată! Ăsta nu-i comportament de om normal, ci de nebun, iar nebunii nu au ce căuta la volan!
Asta merita bagat rapid la zdup. Judecat la regim de urgenta si executat macar vreo 7-8 ani pt ultraj.
Oare avocatul Doseanu ce ar fi făcut dacă ar fi fost în locul polițistului agresat? Întreb asta pentru că am impresia că avocatul in cauza are mult mai multe răspunsuri decât mulți angajați ai instituțiilor publice cu rol in asigurarea siguranței cetățeanului.
Politist adjectiv boacter 99% , asa se intampla cand majoritatea nepregatitilor ajung in posturi pe pile, wsmr.. siguranta si incredere
Pai romanii parca vroiau o tara ca afara. Daca Romania ar fi SUA, asta de s-a repezit in masina politaiului, era mort. Politaiul l-ar fi impuscat instantaneu.
Astept comentariile jurnalistilor despre epilogul acestei situatii.