Un grup de câini a reușit să pătrundă în noaptea de luni spre marți în incinta Grădinii Zoologice din Timișoara. Cei trei patrupezi au atacat cangurii din habitat. Mamiferele nu au avut unde să fugă și au fost omorâte, transmite tion.ro.
„Au intrat trei câini în incinta Zoo, au sărit gardul în habitatul cangurilor și au omorât toți cei șase canguri pe care îi aveam. Au intrat și la Emu, dar ea de frică a reușit să sară peste gard. Noi am văzut dimineața când am venit la lucru. Am fost să căutăm pasărea și am găsit-o plimbându-se pe alei, din fericire nu a pățit nimic. La canguri a fost altfel situația, pentru că ei aleargă atunci când sunt speriați și au un mecanism, li se blochează mușchii, nu mai pot să se miște. Cred că erau vreo doi masculi și patru femele”, a declarat, pentru TION, administratorul Zoo Timișoara, Călin Călămar.
Îngrijitorii de la Zoo au căutat locul pe unde au intrat câinii, însă nu l-au găsit. Ei cred că patrupezii au săpat pe sub gard și așa au reușit să intre în incinta Zoo.
[eadvert]
Potrivit administratorului Călămar, câinii sunt îngrijiți și nu par a fi maidanezi. Doi dintre ei au fost prinși de cei de la Danyflor. Dacă sunt microcipați, vor fi căutați proprietarii și aceștia vor trebui să plătească daunele de la Zoo.
„Am chemat echipa Danyflor și am reușit să prindem doi câini. Sunt îngrijiți, unul dintre ei este un ciobănesc german, arată foarte bine. Nu are zgardă, dar e posibil să fie microcipat. Noi așa sperăm, să putem da de stăpâni. Celălalt aduce înspre Rottweiler, arătau bine câinii”, mai spune Călămar.
Cangurii au murit chinuiți în propriul habitat. Unul avea piciorul rupt, iar altul avea abdomenul deschis. Reprezentanții Zoo spun că patrupezii nu au mâncat din cadavre. Ei nu își explică însă cum au reușit să pătrundă câinii în incinta grădinii zoologice.
Efectivul de canguri va fi înlocuit. La Zoo Timișoara există aproape 250 de animale.
Trimite articolul
XONG-isti sariti ! astept sa vad cum amendeaza proprietari ! Ai caine ai responsabilitate !
Vina este impartita. Odata sunt stapanii daca ei exista, iar a doua sunt ingrijitorii, paznicii gradinii zoologice.
Sunt curios de cine apartine gradina zoologica, de primarie oare ?
-
Și cum au intrat? Prin zbor? Bănuiesc că zoo ar trebui să aibă un gard solid. Cum au intrat pot și ieși animale. Poate ne trezim cu leii prin oraș la o cafea….
Ati uitat sa menționați ca pasarea emu a sărit gardul în cusca leilor.