Ediția a 30-a a Topului Național al Firmelor va fi organizată de CNIPMMR miercuri, 2 noiembrie, de la ora 18:00, la Ateneul Român din București.
[eadvert]
Evenimentul premiază anual companiile românești care au înregistrat performanțe economice notabile și au adus valoare comunității și economiei românești, bucurându-se, totodată, de recunoașterea la nivel european și internațional din partea Uniunii Europene a Artizanatului și a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (SMEunited).
În cadrul evenimentului, pe baza informațiilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în funcție de profitul brut, cifra de afaceri, productivitate și performanță globală în afaceri, vor fi acordate mai multe categorii de premii: Naţionale generale (micro, mici, mijlocii, mari şi pentru nou înfiinţate); Naționale, pe domenii de activitate – cod CAEN (micro, mici, mijlocii, mari și pentru nou înființate); Regionale generale și județene (micro, mici, mijlocii, mari şi pentru nou înfiinţate).
Citiți principiile noastre de moderare aici!