Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă comune susţinută de Bogdan Aurescu şi Peter Szijjarto la sediul MAE.
“Pentru bunele relaţii trebuie să lucrăm din ambele părţi, trebuie să vedem sentimentele celor două părţi şi să le respectăm. Sperăm ca, împreună cu domnul ministru, să îmbunătăţim încontinuu relaţiile bilaterale româno-maghiare. Şi l-am rugat pe domnul ministru să vină într-o vizită oficială în Ungaria şi să continuăm dialogul deosebit de constructiv pe care l-am avut aici”, a menţionat Peter Szijjarto.
El a subliniat că Ungaria nu doreşte să participe la discuţii privind politica internă a României. A arătat de asemenea că în discuţiile cu Bogdan Aurescu a fost abordat şi subiectul unor date istorice, apreciind însă că acestea nu trebuie să influenţeze relaţiile bilaterale.
“Am discutat cu domnul ministru despre problema istoriei şi ne-am înţeles că cele două aspecte privind evenimentele istorice pot fi tratate în mod separat, în mod diferit, de cele două ţări. Pentru unele ţări înseamnă motive de bucurie, pentru altele pot fi de supărare. Pentru Ungaria, evenimentele Trianonului înseamnă o mare supărare. Noi respectăm evenimentele istorice. S-a întâmplat acest lucru, două treimi din teritoriu şi-a pierdut Ungaria. Cu mare supărare trecem peste asta. Şi are dreptate domnul ministru, că aceste discuţii nu trebuie să influenţeze relaţiile noastre bilaterale”, a spus el.
Peter Szijjarto a arătat că Ungaria este interesată de consolidarea relaţiilor bilaterale, dar şi a spaţiului Europei Centrale.
“Îi respectăm pe partenerii noştri, dar ca o naţiune de peste 1.000 de ani aşteptăm, de asemenea, acest respect. Ne bazăm pe colaborarea noastră, să fie şi cu România construită pe această bună colaborare şi înţelegere”, a mai spus el.
A mai arătat că cele două ţări au avut în ultimele zile discuţii foarte consistente pe tema tranzitării Ungariei de către cetăţenii români, astfel încât aceştia să poată ajunge acasă mai repede, şi a vorbit, de asemenea, despre importanţa sprijinului reciproc pentru comunităţile de români şi maghiari.
“Rog colegii din România să-i privească pe maghiarii din Transilvania ca pe o legătură solidă între cele două ţări. Noi astfel privim comunitatea românilor din Ungaria şi îi sprijinim ca să se folosească de tradiţiile lor, să îşi folosească limba şi solicităm din partea românilor acelaşi lucru. Guvernul nostru, care guvernează de peste zece ani, de cinci ori a mărit sprijinul oferit comunităţii româneşti din Ungaria. Noi avem şi lege care se referă la aceste minorităţi care locuiesc în Ungaria şi sunt în proprietatea lor toate mijloacele care servesc educaţiei acestor minorităţi. Sprijinim copiii acestor minorităţi să poată să ajungă în ţările vecine, în tabere, şi noi ne bucurăm dacă România sprijină participarea elevilor români în tabere în România. Tot aşa sprijinim toate activităţile religioase, economice ale comunităţilor respective. Noi ştim că aceste comunităţi ne leagă pe noi, cele două ţări”, a spus ministrul ungar.
În ce priveşte relaţiile economice, a declarat că România este pentru Ungaria al nouălea partener foarte important, cu o valoare totală a schimburilor comerciale de peste 9 miliarde de euro.
“OTP şi MOL funcţionează pe piaţa românească. Am vorbit despre programul de dezvoltare economică pe care îl dezvoltăm în cele două ţări – şi pe teritoriul României, astfel şi pe teritoriul Ardealului. 250 de milioane de investiţii au ajuns în România. Am salutat iniţiativa domnului ministru Aurescu ca să continuăm pe baza încheierii unui acord. Miniştrii de Externe ai celor două ţări vor răspunde pentru aceasta şi sper cât de repede să ajungem la această înţelegere şi suntem de acord ca acest program să continue. Considerăm foarte importantă colaborarea noastră pe plan energetic. Cred că şi pe teritoriul României se vor termina lucrările care vor lega conductele de gaz care traversează România şi ar fi primul pas”, a spus el.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XNu inteleg de ce guvernul Romaniei are interesul sa-i tina in saracie pe maghiarii din Ardeal…chiar ar trebui sa-i bucure ca ungurii le iau o povara de pe umeri .
-
Vrem autonomie!vrem inapoi transylvania!au trebuit 100 de ani ca sa intelegem ca proiectul Rromania nu functioneaza!subcarpaticii pur si simplu nu fac altceva decat sa ne subjuge,sa umileasca,sa ne tina in saracie
-
Cum adica?! Vreti inapoi ceva ce nu a fost a vostru de drept niciodata?! Dupa ce criterii ati fi voi indreptatiti sa stapaniti Transilvania, cu o pondere actuala de nici 20% in populatia totala si dupa ce doar 50 de ani Transilvania a facut parte din regatul ungar? Astfel de pretentii dovedesc ca ati ramas ancorati intr-un trecut care v-a fost candva pe nedrept favorabil. Inca va imbracati in husari la ocazii, defilati incinsi cu sabii, si visati sa va faceti de cap din nou pe aici. Dar stati linistiti: astea sunt doar vise si ar fi cazul sa va acceptati statutul de minoritari si tolerati!
-
Tu,”oradean”,nu ai inteles ce a exprimat cel de mai sus!el probabil se referea ca o Transilvanie anutonoma ,adica care se autoguverneaza si gospodareste si nu mai trimite banii la bucuresti,ar fi mult mai benefica ptr locuitorii ei ,indiferent de etnia lor,dar tu repede ai sarit sa arati nationalismul fervent in sangele tau 100%romanesc,sau poate in mintea ta ingusta 100% dacica.uiti ca acum 100 de ani acest proiect numit romania a fost format doar prin decizii politici si nu prin vointa cetatenilor acestor pamanturi!uiti ,sau nu vrei sa vezi, ca transilvanul nu prea are nimic in comun cu hotul subcarpatic sau cu alcoolistul pedofil si criminal din moldova!eu nu am vazut sa fie vorba de nici o etnie in comentul de mai sus.
-
Tudom… pardon, Tudor, neam de dac! Lasa manipularea asta ordinara cu transilvanul care e superior olteanului: e cam nazista si anacronica, nu ti se pare? Cetatenii acestor pamanturi sunt in proportie de 70% romani, ca iti convine sau nu si nu trebuie sa uite vremurile de trista amintire pentru ei, cand pamanturile astea erau pe nedrept stapanite de voi! Si da, au vrut foarte tare sa se uneasca cu moldovenii si oltenii si numai pentru a scapa de stapanirea vostra “luminata”. Va faceti ca uitati cu nonsalanta ca, chiar daca venetici pe aceste pamantiri, vreme de sute de ani ati dus o politica de asuprire a majoritatii romanesti; dupa ce ne-ati luat ce era al nostru, ne-ati facut sclavi si ne-ati interzis orice drepturi. Catalogari de genul “hotul subcarpatic”, sau “alcolistul pedofil” nu arata altceva decat sovinism, intoleranta si dispret, ceea ce va discrediteaza ca popor/persoane demne de respect. Insistati in a ramane aceeasi primitivi aroganti si agresivi ca in evul mediu. Uite, tocmai de aceea trebuie sa fim atenti cu voi, chiar cu riscul de a fi acuzati de nationalism.
-
“Oradene” azi esti o exceptie! Faptul ca ma cobor la nivelul tau si iti ofer raspunsuri,trebuie sa te faca mandru la fel cu trebuie sa fie oricare Transilvanean!EU in comentariu am incercat sa expun problema unuei uniuni creata acu-s 100 de ani care astazi putem constata ,daca suntem lucizi bineinteles,ca ea nu functioneaza,nu functioneaza la fel cum nici EU nu functioneaza,unde ,cum a spus-o Macron sunt 2 feluri de tari ,rangul 1 si rangul 2.nu sunt acelasi obiceiuri,aici exemple ale majoritatii cetatenilor:transilvanenii danseaza la “higheghe”,in schimb subcarpaticii danseaza la “taraf”transilvanenii mananca supa de cartofi,subcarpaticii mananca bors de cartofi,subcarpaticii mananca lubenita,noi mancam pepene verde,acestea sunt doar niste exemlple irelevante ptr a arata cat de diferiti suntem.instinctul tau de netrebnic,sa activat fara nici un motiv real,EU am spus nimic despre nici o etnie,nu am spus ca sunt a vreuneia(ar fi o idiotenie sa spun ca eu sunt ungur,sau roman sau rus sau polak,cand pe aceate meleaguri mixul interetnic se petrece de la Burebista incoace) ,eu doar am incercat sa arat ca o autonomie cel putin pe model federal ar mult mai benefica decat planul esuat numit Romania!
-
Tudom, lup nemernic imbracat in haina de oaie, de ce “argumentezi” vazand doar diferentele nu si asemanarile? Nu este si aceasta o forma de manipulare? Bozgorache, coboara-te la nivelul meu si intelege un adevar simplu: romanii nu vor autonomie! Ungurii o vor! Asta este una dintre modalitatile voastre de propaganda sovina: sa induceti ideea ca unii sunt mai buni ca altii si evident voi, spuma peste toti! Lasati-ne in pace cu ideile si revendicarile voastre cu tot, ca deja sunteti agasanti!
-
-
Eu sunt ardelean de nationalitate ~99%romaneasca(ca fiind in Ardeal nu poti sa ai certitudine cu valoare multiseculara) si precizez de la inceput ca apetitul meu de polemizat cu prostii e destul de atrofiat. Dar, totusi, te informez ca daca ai fi trecut pe la scoala, sau n-ai fi fost degeaba ai fi aflat de faptul ca Transilvania a fost sub dominatie maghiara de facto de catre regatul Ungar cel putin 1000 de ani, si manifestata intru toate capitolele, inclusiv administrativ- judiric sau cultural. Ai putea sa conosti si realitatea ca Ungaria a fost nedreptatita in urma rezolutiei de la Trianon nu prin faptul ca a pierdut doua treimi din teritoriu, ci prin faptul i s-a anexat prea mult,parca cu titlu de sanctiune a invingatorului, neconform cu promisiunile derivate din principiile lui Wilson de pastra criteriul etnic-cultural (ceva asemanator ideii lui Aurel Popovici privind proiectul Statelor Unite ale Austriei Mari) , si anume in cazul Ungariei cu circa 30% mai mult din teritoriu, cu, de exemplu portiuni din Vojvodina, sudul Slovaciei, Transkarpatalja, sau portiuni din Satu Mare si Bihor, referitor la Transilvania. De asemenea e repudiata in mod despotic acordarea fireasca a titlui de protectorat maghiar asa-zisului Tinut secuiesc, dupa model Tyrolul de sud, daca vrei. Iar marota cum ca etnicii maghiari din Ardeal beneficiaza de drepturi exemplare e propaganda total retardopata, fiind rizibil faptul ca minoritatile din tara romaneasca nu beneficiaza de drepturi in sfera autonomiei culturale sau cea a subdiaritatii administrative nici macar cat cele din Regatul Spaniei sau Federatia Rusa (state tradional multi-etnice). Eu nu contest legalitatea status-quo-ului de ipso facto post rezolutie multilateral acceptata, dar constat ca autoritatile de stat nu respecta cu buna-credinta obligatiile de respectare a drepturilor minoritatilor asumate prin insasi ratificarea tratatelor prin care incorporeaza Ardealul. Si imi pare sincer rau ca pare prea complicat de inteles pentru tine si multe alte gloate de inculti infantili.
-
Si in federatia rusa, daca tot iti place tie (neked) exemplul asta, sunt intre autonomii aia unii care nu vorbesc limba rusa, limba oficiala a statului? Ii arde Putin daca nu stiu rusa, te asigur eu. Si ca fapt divers, Transkarpatalja e Transcarpatia, asta pentru ca zici ca esti 99% roman (riiight, si total neutru, lol). Uite eu ca roman stiu maghiara asa si ungurii tai pot invata romaneste, mai ales ca fiind o limba latina e 10000% mai utila daca o stii decat uralica voastra.
-
Bai “ardelen”,las-o moarta ca ne faci Transilvania de ras!”Eu sunt ardelean de nationalitate ~99%romaneasca(ca fiind in Ardeal nu poti sa ai certitudine cu valoare multiseculara)”cu valoare multiseculara?si cam cat e valoarea asta multi…..?unguri plus cat la %=valoarea ta seculara?iar degenerati in care fierbe sangele nationalist RRoman.bai tampilor,lasati-o o dracu de revolta nationalista n-a mers si mai ales ea nu va merge intr-o lume unde multiculturalismul e rege!trebuie sa va ingrijoreze mai mult influentza mahomedanilor in Europa decat ,intrigile unor escroci care vor sa distruga europa din interior.era vorba in comentariu de autonomie ,la fel cum e in tirol, cum au bascii in spania,adica sa nu vina analfabeticESCU sa decida ce facem noi oamenii lucizi,adica sa nu depidem de coruptia tziganilor de bucuresti ptr fondurile care deja le avem dobandit
-
Vezi, de aia ati pierdut voi in istorie: pentru ca va considerati superiori si indreptatiti sa-i conduceti pe altii, doar asa, ca “meritati” . Nu aveti argumente valabile, dar va inventati unele, care sa va hraneasca frustrarile. Mintiti si manipulati ordinar si grosier; denaturati istoria si o interpretati cum va convine, va victimizati si in acelasi timp aveti o atitudine dispretuitoare si de superioritate fata de romani. Si apoi va mirati ca istoria va pune la locul vostru, dandu-va peste bot. Sunteti un popor inca primitiv, arogant, agresiv si plin de frustrari (derivate tot din actiunile voastre trecute). Vremea grofilor a trecut demult si ar fi cazul sa va civilizati si voi; din pacate ceea ce se intampla in ultima vreme in tarisoara vostra arata ca nu prea va place democratia (o fi avand de-a face cu gena vostra de stepa) si exportati masiv principii antidemocratice si iliberale. Aroganta asta s voastra primeste din cand in cand raspunsul cuvenit: cate o palma (simbolica), care sa aminteasca sa va vedeti de lungul nasului si sa va purtati civilizat si respectuos.
-
@Oradean: Nu te-ai prins ca tu tocmai ce-ai facut descrierea definitiei propriului popor, desi, tu ai avut impresia ca faci referire la alta entitate! Si epitetele gasite grosier si primitiv foarte iscusite si binevenite, intr-adevar de nelipsit.
-
Joska, fiinta fina si diafana, lasa tu impresiile mele in seama mea, iar pe ale tale pastreaza-le pentru tine, laolalta cu aerele astea rasuflate de superioritate. Aroganta nu este o calitate si nu te face cu nimic mai bun si mai superior decat esti, crede-ma!
-
-
-
Raman la parerea ca relatiile cu vecinii trebuie sa fie normale, apropiate printr-o conclucrare apropiata, sincera de ambele parti. Cel mai important, insa ramane dialogul.
Szijarto nu poarta masca in mod regulamentar acoperindu-i si nasul, si se afla intr-o institutie publica!
Amenda cel putin 5000 de Roni!
Hai sa va vad pnl, daca tot va folositi de nationalisme cu scop electoral.
-
pnl in scop electoral a reusit in cateva luni sa strice relatiile cu doi vecini, .hu si .md. Herr werner sper ca nu vrei sa superi (pentru niscaiva voturi in plus) si Marea Neagra! Ca cu sarbii nu e recomandat sa te pui.
-
deja de mult Marea Neagra e singurul vecin cu care ne intelegem bine . aroganta de de doi bani cu gacii rupti in cur, asta e clasa politica de azi din Romania…
-
PNL a pus lucrurile in ordine, nimic altceva. Nu poti strica ceva ce nu a existat, cata vreme partea ungara s-a manifestat agresiv si dispretuitor in relatia cu Romania. Prietenii vostri din PSD v-au lasat sa va faceti de cap cum ati vrut, iar voi deja va urcati in varful mesei cu tupeu. Ajunge!
-
Si chiar crezi ca oamenii se vor lasa pacaliti de limbajul asta pompos? Vazand ca pnl s-a facut efectiv de ras in ultimele luni de cand e la butoane, si observand ca scade vertiginos in sondaje, acum incearca cu disperare sa recupereze cumva, mizand pe cartea nationalismului de doi bani de tip PRM. Doar ca in ultima instanta si PRM a disparut. Si esti chiar amuzant: “prietenii vostri din PSD”… Acum crezi ca sunt udemerist, lol. Pana acum ma faceai pesedist hahaha. Nu sunt nici una, nici alta, sunt 100% independent (adica nu apartin de nici un partid, sa fie clar), si sunt un om LIBER, nemanipulabil de manevre de PR ieftine. Ah, si repet, desi sunt roman sunt si vorbitor de maghiara, asa ca ii aud si pe ei. Sunt cam la fel, manipulati de politicieni primitivi, toti cu cartea istoriei, cu trecutul mare etc. E secolul XXI, poate nu ati observat.
-
Cum ai ajuns tu, ca independent si om “liber”, la concluzia ca pnl s-a facut de ras? Dupa ce criterii si evaluari? E plina lumea de deastia ca tine, “independenti” si nemanipulabili; pamantul e plat, nu exista virusi si istoria nu trebuie bagata in seama, din moment ce este scrisa doar sa manipuleze si cata vreme conteaza doar clipa, momentul pe care il traiti egoist, in bula voastra iluzorie de independenta si liberate fata de lume. Voi traiti in sfere inalte, intangibili si imuabili, frecand toata ziua netul dupa “adevaruri” nascocite de coafeze si semidocti si negati apriori orice autoritate si informatie oficiala.
-
-
“partea maghiara s-a manifestat agresiv” pe bune ? parca ciolanis al tau i-a acuzat ca vor sa invadeze Ardealul cacanare, vad ca la unii minciuna, dezinformarea si nesimtirea deja le-a intrat in sange in tara asta !
-
Ia te uite, cum sare ca ars, discriminatul minoritar! Pai ce altceva este sustinerea politicii asteia separationiste, alimentarea sentimentelor nationaliste si sovine, decat agresiune? Nesimtitul asta face vizite oficiale cand vrea si cum vrea muschii lui in alta tara, fara sa ceara acceptul autoritatilor? Afisati si defilati in Romania cu drapele straine si urlati in gura mare ca vreti stat in stat si asta nu e agresiune? Ce este atunci? Apropo, “nobila latina” faptura, cacanar (sau poate preferi “cacanarius”, ca sa fie clar ca e un cacanar de soi) e fiinta care te-a proiectat, din moment ce i-a iesit asa un rebut?
-
-
-
Esti amuzant, chiar nu pricepi ca nu sunt ungur? Cu cat e mai mica o natiune cu atat are mai multi “eroi” “trecut glorios” si alte imbecilitati. Pur si simplu nu ma impresioneaza nici romanii nici maghiarii. Nationalismele astea de doi bani sunt de secol 18. E secolul 21, poate nu ai (si ei nu au) observat, dar suntem in UE si granitele, si in timp sper ca si statele, vor dispare incetul cu incetul. Prea multa energie cheltuita cu astfel de tampenii, prea putine resurse ramase. Iar eu repet: tot scandalul asta recent e doar o manevra de a mai castiga niste eventuale voturi de la cei care se lasa pacaliti. E o masina de campanie, chiar bine pusa la punct, am vazut in ultimii ani multe campanii de genul asta. (de la trenduri pe social media cel ue psd a fost chiar inteligent, apeland la lipsa de educatie si cultura a multora, le-a placut din prima sloganul, fiind de nivelul lor etc.etc. Foarte abil aparat de media are pnl-ul. si tu esti parte componenta, poate chiar fara sa stii)
-
Nu doar ca sunt amuzant, dar ma si amuzi. Sigur ca nationalismul este o prostie si e periculos; sigur ca astfel de atitudini si idei ar trebui uitate si ingropate, dar din pacate prietenii nostri nu reusesc sa accepte prezentul si realitatile lui. Din punctul asta de vedere, tot mapamondul da inapoi, neinvatand nimic din greselile trecutului. Iliberalism, nationalism, izolationism, antagonism, peste tot; tot mai mult si tot mai periculos manifestat. A innebunit lumea, iar ungurii mai abitir ca toti. Sa stai sa asisti pasiv, de pe margine, ca utopic cetatean universal, neimpresionat de nimeni si de nimic, poate fi periculos. Sa negi evidenta exacerbarea revizionismului unguresc te face ori partinitor, ori orb. Pentru tine este improbabil ca cineva sa aibe propriile idei si credinte, ci e musai sa fie manipulat de politicieni sau de cine stie ce forte oculte? Intr-o anumita masura toti suntem manipulati, dupa cum suntem la randul nostru niste manipulanti, mai ales daca ne exprimam public (tu nefacand exceptie, cu toata foarte buna ta parere despre tine).
-
erata: “manipulatori”, in loc de “manipulanti”, cat ca si manipulanti suntem, deci n-am afirmat un neadevar. 🙂
-
“Oradean”:din ceea ce enunti,nu pari a fi realmente oradean,cum sunt eu spre exemplu de cel putin 5 generatii,tu par mai mult tipicul de subcarpatic a carui familie a fost exportata aici la noi in Transilvania de catre regimul criminal comunist!daca ai deja, sterge spumele la gura,si intelege ca:lucrurile nu functioneaza in aceasta uniune numita Romania,ca acesti cetatenii isi doresc sa fie si ei europeni ,nu doar scalvi pe plantatiile de sparanghel,capsuni,masline,lumea deja intelege ca cei 500 de parlamentari nu sunt capabili in a oferi standardele unei vieti decente europene!”oradean”cere intelepciunii sa vina sa salasluiasca in tine si cu siguranta vei ajunge la iluminare,ai nevoie de educare!
-
nci o sansa pt. “oradean” , nici nu te chinui sa-i explici la unul care e un sovin indoctricnat plin de frustrari. Nu inteleg de ce isi zice oradean, ca sigur nu e crescut pe aici dupa mentalitatea lui asa idioata.
-
Ia te uite la bozgorache ce pedigri are: 5 generatii anterioare il califica pe el ca fiinta superioara, educata si europeana!! Provocari de copil tembel: in jigniri sa ne porcaim sau in generatii sa ne masuram, ca argumente nu avem! LOL! Ba mai sare in ajutor si loll sa ma faca sovin. Plini de clisee sovine amandoi. Culmea tupeului la un postac frustrat de serviciu pe bihon. Puteti crapa, ca tot niste minoritari tolerati ramaneti in Transilvania si a voastra nu mai fi niciodata! Nu uitam cat de buni si de “europeni iluminati” ati fost cu noi pana nu demult!
-
Tot eu, cel care nu crede in nationalisme. Vad ca tot folosesti ca si insulta cuvantul “bozgorache”, o varianta a cuvantului bozgor. L-am tot auzit, si sincer nu pricep ce inseamna. In maghiara nu exista cuvantul, si nici in romana. (nu suna latin deloc). Ca mai toate insultele e fara nici o logica. Ei le zic romanilor “szorostalpu”, in traducere “cel cu par pe talpa” (am zis ca vb. si maghiara, eu chiar sunt 100% din Oradea :). Pe bune, nici pe asta n-o pricep. De ce o fi in logica lor asta o insulta habar n-am. Si ma amuza de multe ori vazand incrancenarea cu care bagati si voi si ei si alte insulte similare, care in viziunea celor doua natii, minuscule de altfel, sunt suuuper jignitoare, dar de fapt nu au nici un dram de logica si nici macar nu sunt insulte de fapt.
-
Pai, daca nu te duce tartacuta, nu pricepi … si asta e, ai nevoie de explicatii (sau poate sa-ti deseneze cineva)! Hai sa te iluminez ariene: sunt doar forme de alint! Intuiai tu ceva, dar ti-a patinat neuronul si nu ti-a iesit explicatia. In prostia mea, ma intreb si eu cum ai putea fi 50% sau, de ce nu, 110% din Oradea, ca tot ai tinut sa precizezi ca tu esti, nici mai mult nici mai putin, 100% din Oradea?
-
mda, 100% oradean inseamna nascut crescut in Oradea, fara rude la tara, fara sa fi mers vreodata “in sat”. Adica, dupa limbaj, sigur nu ca tine. (Eu nu jignesc, tu o faci in mod constant, cand ramai fara argumente). Si cu asta am cam incheiat discutia, poti sa scrii absolut ce poftesti, nu prea imi pasa. Hai ca poti!
-
Hai nu fi suparat, ca nu te-am jignit deloc! Doar ti-am constatat niste adevaruri si ti-am raspuns la persiflari si arogante (poate iti recitesti postarile, daca si memorie ti-e scurta)! Apropo: esti slabut amice! Alalalt bozgorache, de mai sus, e 500% oradean, ca are 5 generatii ingropate la Rulicovschi, nu ca tine, doar 100%; asta da motiv de suparare, mimoza delicata ce esti! E bine ca nu te-ai dus “in sat”, ca te confunda vaca cu vreo buruiana si te manca; si era pacat, ca pierdea omenirea si orasul asa piesa grea de patrimoniu universal. Culmea: eu il laud si se sifoneaza!
-
-
-