Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a decis marți că peisajul minier Roşia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.
„Prin decizia de astăzi, comunitatea locală primește o șansă uriașă pentru dezvoltarea și – în același timp – conservarea patrimoniului. Acum va fi mult mai ușor de accesat finanțări pentru protejarea patrimoniului și investiții în activități economice, care să pună în valoare galeriile romane și peisajul minier al localității”, au transmis reprezentanții USR PLUS după anunțarea deciziei.
[eadvert]
Conform experților, peisajul cultural minier Roșia Montană reprezintă „cel mai semnificativ, extins și divers din lume, datând din perioada ocupației romane a Daciei (106-127 î.Hr.)”. În plus, conține „cel mai reprezentativ exemplu de minerit subteran aurifer din lume”.
Decizia a fost luată marți, când se împlinesc 65 de ani de când România se numără printre membrii Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).
Conform Ministerului Culturii, lista Patrimoniului mondial a fost deschisă pentru România cu înscrierea Deltei Dunării (1991) ca sit natural și a fost continuată apoi cu înscrierea de situri culturale:
– Sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993),
– Biserici din Moldova (1993, 2010),
– Mânăstirea Hurezi (1993),
– Cetățile Dacice din Munții Orăștiei (1999),
– Centrul Istoric Sighișoara (1999),
– Biserici de lemn din Maramureș (1999).
Un alt sit natural înscris este reprezentat de Păduri seculare și virgine de fag din Carpați și alte regiuni ale Europei.
Iohannis: Roșia Montană trebuie să devină un model de punere în valoare a patrimoniului
Președintele Klaus Iohannis a salutat decizia prin care situl Roșia Montană a fost acceptat pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.
„Salut includerea peisajului cultural minier de la Roșia Montană în patrimoniul umanității! Prin eforturi conjugate ale autorităților și specialiștilor, Roșia Montană trebuie să devină un model de punere în valoare a patrimoniului prin dezvoltarea durabilă a zonei”, a transmis, pe Facebook, Klaus Iohannis.
Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a decis marți că peisajul minier Roşia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.
Decizia a fost luată chiar în ziua în care se împlinesc 65 de ani de când România se numără printre membrii Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!