BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
România
Sindicatele, APET şi patronatele din turism fac un apel urgent pentru păstrarea voucherelor de vacanţă

Sindicatele, APET şi patronatele din turism fac un apel urgent pentru păstrarea voucherelor de vacanţă

la 21 December 2024 09:32 Reactualizat la: 22 December 2024 13:42
1 Comentarii

Sindicatele, APET şi patronatele din turism fac un apel urgent pentru păstrarea voucherelor de vacanţă

21 December 2024 09:32 Reactualizat la: 22 December 2024 13:42
Confederaţii şi federaţii sindicale, patronate din turism şi Asociaţia Profesională a Emitenţilor de Tichete fac un apel urgent pentru păstrarea voucherelor de vacanţă, subliniind că acestea sunt un instrument vital pentru economia românească şi bunăstarea cetăţenilor.
Confederaţii şi federaţii sindicale, patronate din turism şi Asociaţia Profesională a Emitenţilor de Tichete fac un apel urgent pentru păstrarea voucherelor de vacanţă, subliniind că acestea sunt un instrument vital pentru economia românească şi bunăstarea cetăţenilor.

Trimite articolul

X

“CNSRL-Frăţia, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), Federaţia Naţională Sindicală Alma Mater, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociaţia Profesională a Emitenţilor de Tichete (APET) şi Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor Sedlex trag un semnal de alarmă comun asupra riscurilor majore generate de o posibilă eliminare a voucherelor de vacanţă, un instrument esenţial pentru combaterea evaziunii fiscale, creşterea economiei locale şi susţinerea turismului românesc. Voucherele de vacanţă au fost reglementate până la finalul anului 2026 pentru funcţionarii publici, însă extinderea şi menţinerea acestui beneficiu este esenţială pentru întreaga economie. Eliminarea lor ar conduce la un declin sever al industriei HoReCa, la pierderi financiare pentru stat şi la reducerea accesului românilor la vacanţe, afectând bunăstarea populaţiei.”, se menţionează într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii industriei turismului susţin că voucherele de vacanţă reprezintă principala măsură de fiscalizare în sectorul HoReCa, limitând semnificativ turismul “la negru”.

“În lipsa acestui instrument, evaziunea fiscală va creşte, iar bugetul de stat va pierde venituri considerabile”, susţin aceştia.

De asemenea, ei atrag atenţia că voucherele au efect pozitiv asupra economiei locale, fiecare leu cheltuit prin vouchere generând un efect multiplicator, susţinând investiţiile în turism şi alte industrii conexe: transport, alimentaţie publică, servicii culturale şi de agrement.

“Industria HoReCa contribuie în prezent cu doar 2,9% la PIB, una dintre cele mai mici ponderi din UE, iar eliminarea voucherelor ar reduce şi mai mult această contribuţie”, se arată în comunicatul APET.

De asemenea, sursa citată semnalează că voucherele de vacanţă au impulsionat angajările în sectorul HoReCa şi în industriile asociate, protejând mii de locuri de muncă, mai ales în zonele turistice care depind de acest flux economic, iar în perioada post-pandemică au fost singurul instrument care a menţinut activitatea turistică şi a prevenit colapsul industriei HoReCa şi fără acest sprijin, multe staţiuni riscă să revină la starea de izolare economică de acum 15-20 de ani.

Totodată, menţionează că datele Eurostat arată că doar 25% dintre români călătoresc anual, comparativ cu o medie de 65% în Uniunea Europeană, iar în rândul persoanelor de peste 65 de ani, doar 11% călătoresc, faţă de 48% în UE. Mai mult, 1 din 4 români nu îşi permite o vacanţă, iar eliminarea voucherelor ar agrava şi mai mult această situaţie.

“Spre deosebire de alte măsuri care reduc cheltuielile bugetare fără a aduce beneficii, voucherele de vacanţă reprezintă o investiţie care se întoarce în economie sub formă de taxe, impozite şi consum local. Reglementările actuale prevăd acordarea voucherelor de vacanţă pentru funcţionarii publici până în 2026. Anularea acestei măsuri ar însemna o încălcare gravă a politicilor publice asumate, generând instabilitate şi îngheţarea investiţiilor în turism. Prin accesul la servicii turistice, angajaţii îşi pot îmbunătăţi sănătatea, beneficiind de odihnă, tratament şi recuperare. Eliminarea voucherelor ar duce la reducerea sezonului turistic la doar două perioade de vârf, ceea ce ar afecta negativ nu doar economia, ci şi calitatea vieţii”, se mai arată în comunicat.

Sursa citată adaugă faptul că, într-un context în care creşterile salariale pot fi limitate, eliminarea beneficiilor precum voucherele de vacanţă ar afecta direct puterea de cumpărare şi ar putea împinge economia spre recesiune.

“Voucherele de vacanţă sunt mai mult decât un beneficiu extrasalarial – ele reprezintă un instrument esenţial pentru economia României. Într-o ţară unde doar un sfert din populaţie îşi permite o vacanţă, acest mecanism democratizează accesul la turism, sprijină dezvoltarea locală şi reduce evaziunea fiscală în sectorul HoReCa. Contribuţia HoReCa la PIB este deja una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană. Dacă renunţăm la vouchere, riscăm să subminăm o industrie care creează locuri de muncă şi generează venituri semnificative. În plus, eliminarea voucherelor va avea un impact transversal, afectând industriile de transport, servicii culturale, producători locali şi chiar sănătatea populaţiei. Voucherele nu sunt o cheltuială, ci o investiţie strategică în economia României”, a declarat Dan Constantinescu, directorul executiv al APET, citat în comunicat.

APET şi partenerii săi solicită autorităţilor să menţină şi să extindă utilizarea voucherelor de vacanţă, având în vedere beneficiile economice, sociale şi fiscale dovedite, deoarece eliminarea acestui instrument ar însemna un pas înapoi pentru dezvoltarea economică a României şi pentru bunăstarea cetăţenilor săi.

“Facem un apel către decidenţii politici să menţină această măsură esenţială, care a dovedit că poate genera valoare adăugată şi stabilitate economică. Reducerea costurilor bugetare nu trebuie realizată prin tăierea investiţiilor vitale, ci prin susţinerea mecanismelor care întăresc economia”, transmit aceştia.

Asociaţia Profesională a Emitenţilor de Tichete (APET) a fost înfiinţată în 2004, implicându-se activ în dezvoltarea sistemului de bilete de valoare din România, atât în ceea ce priveşte tichetele acordate ca beneficii extrasalariale, cât şi cele utilizate în cadrul programelor sociale. Membrii fondatori ai APET sunt Edenred România, Pluxee România şi Up România. Asociaţia oferă consultanţă, resurse şi studii privind impactul politicilor publice implementate prin intermediul biletelor de valoare pe plan intern, dar şi la nivel internaţional. Din anul 2017, APET este şi membră a Social Vouchers International Association (SVIA).

sursA: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
apel ,
pastrare ,
patronate ,
sindicate ,
tichete ,
turism ,
urgenta ,
vacante
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Eu says:
    December 22, 2024 at 12:33 am

    Bugetarii să primească tot și orice că merită,că nu merită.Cine e la patron e putoare nu merită nimic.Doar muncă pină pici in cap

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    Fiul și tatăl lui Kris Richard au fost prezenți la meciul doi dintre CSM CSU Oradea și CSO Voluntari
    Veteranul Kris Richard, cel mai experimentat jucător al echipei „leilor roșii”, a avut doi susținători inediți la partida a doua a seriei cu CSO Voluntari: fiul și tatăl său, sosiți duminică la Oradea, din Statele Unite ale Americii.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    CJ Bihor: A fost lansată licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate a Inelului Metropolitan de Nord
    Studiul de fezabilitate va identifica varianta optimă de traseu pentru noua șosea, menționând și caracteristicile terenului, precum și costurile pentru realizarea proiectului.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Au dat bir cu fugiții! Constructorul care renova Palatul Lévay a plecat și a lăsat șantierul cu multe întârzieri
    Schelele instalate în momentul în care au fost demarate lucrările de reabilitare al Palatului Lévay au fost demontate la începutul lunii mai.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de apă

    BIHON Sport local

    CSU Oradea s-a clasat pe locul 5 în clasamentul Superligii Naționale de polo
    Bazinul Acoperit Crișul a găzduit ultimul turneu final din  play out-ul Superligii Naționale de polo pe apă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Studenții și profesorii aflați în vizită la UO au gustat din bucătăria tradițională în cadrul unui inedit „curs” de gătit
    Cei peste 60 de studenți și profesori aflați la Universitatea din Oradea cu prilejul unui program de mobilitate Erasmus+ au descoperit bucătăria tradițională românească.

    România

    Prezidențiale2025. Ilie Bolojan: „Am avut alegeri desfășurate în bune condiții”
    Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri că alegerile prezidențiale s-au desfășurat în bune condiții.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.