„Am vorbit mai devreme cu domnul Iulian Bulai și aș dori să-mi cer scuze pentru că l-am apucat cu degetele de ureche. Și vreau să îi și mulțumesc pentru că a donat și el pentru românii din Cernăuți, pentru o cauză nobilă. Avem 500.000 de români în Cernăuți, care trebuie sprijiniți. Apreciez lucru, mulțumesc”, a spus în plenul Camerei Deputaților George Simion.
[eadvert]
Deputatul USR Iulian Bulai a cerut luni conducerii Camerei Deputaților sancționarea liderului AUR, George Simion: „M-a apucat cu degetele de urechi și mi-a repetat numele cu un ton disprețuitor”.
„Supun atenției dvs faptul că pe data de 22.03.2022, în sala de plen a Camerei Deputaților,în timpul desfășurării lucrărilor acestei ședințe, domnul Simion, care se deplasa prin sala de plen, făcând o transmisie în direct pe Facebook, mi-a adresat câteva cuvinte, subsemnatul fiind așezat în banca din sala de plen, apoi m-a agresat fizic, apucându-mă cu degetele de ureche”, potrivit documentului depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
Scandal în Parlament: Discursul ministrului Energiei, întrerupt de George Simion
Solicitarea lui Iulian Bulai a fost repartizată Comisiei juridice pentru raport.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XPumnii mei minte nu are!
la asa popor asa parlamentari, sa traiti cum ati votat.
acest tip simion este cam dus cu pluta, comportament de salbatic, dar vad ca vreo 20% dintre romani se lasa pacaliti de acest politruc parvenit.
Ce faţă de…”bulai” are Bulai ăla ! :)))
Eu ma mir ca inca nu l-a batut nimeni asa zdravan, sa simta ca aproape traieste…
-
cine naiba crezi ca se pune cu un ultras de la Steaua ?
WONDERFUL Post.thanks for share..more wait .. …