Au fost efectuate percheziții în județele Alba, Suceava, Vrancea, Argeș, Brăila și Hunedoara, vizând persoane care au distribuit pe rețelele sociale mesaje instigatoare la violență, inclusiv apeluri la uciderea unor figuri publice sau la detonarea unor clădiri publice.
Ministerul Public a anunțat desfășurarea unor percheziții domiciliare legate de „comportamente ilegale manifestate în mediul online”. Acestea vizează persoane care au publicat mesaje ce incită la violență, precum chemări la revolte stradale, amenințări cu uciderea unor figuri publice sau planuri de distrugere a unor clădiri publice.
De asemenea, sunt investigate mesaje care promovează ura și violența pe criterii etnice, rasiale sau religioase.
„În continuarea acțiunii care a fost demarată săptămâna trecută, prin care se urmărește sancționarea comportamentelor ilegale manifestate în mediul online, în cursul zilei de astăzi, 13 decembrie 2024 au loc șapte percheziții domiciliare, coordonate de unități de parchet din țară, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Activitățile operative sunt realizate într-un număr de șapte dosare în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică și incitare la violență, ură sau discriminare“, transmit reprezentanții Ministerului Public.
În acest context, ieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a coordonat două percheziții domiciliare într-un dosar ce vizează cercetarea infracțiunii de instigare publică.
„Acțiunile pe linia combaterii violenței în mediul online și a tragerii la răspundere penală a persoanelor care incită la acte de violență sau la săvârșirea unor infracțiuni vor continua în perioada următoare, la nivelul unităților de parchet și de poliție din întreaga țară fiind demarate mai multe anchete având acest obiect“, transmit procurorii.
Sursa: Tion.ro
Trimite articolul
X“chemari la revolte stradale” – Astia nu sunt USR-istii aia de le spune tefelei? tinerii frumosi labagisti?
Toți aceia care l-au votat pe bolșevicul cg și partidele extremiste haur, pot și sos sunt extremiști uni au făcut-o pentru bani iar alții din lipsa de informație și ignoranța, ce e surprinzător că diaspora care trăiește în
democrație în țări civilizate, au votat un extremist bolșevic cg, cu care acoliții lui putina se mândresc și rad de Romania că i-au pacalit pe tinerii naivi și aventurierii slabi de înger care au făcut Romania de rușine prin atitudinea lor de a vira cu extremiștii ticăloși care preferă că România să revină în zona de influență bolșevică.
România este un om bolnav.Voi în loc să eliminați cauza bolii, tratați efectul.
Nu rezolvați nimic cu asta, din contră,adânciți problema.
Cauza acești boli sunteți voi, grupările de partide care administrați țara de 35 de ani.La voi este problema.
foarte bine, legionarilor le place gheștapoul, iar acum vine și pe la ei. să ajungem că oamenii ăștia să își frece mânuțele că ajung la putere, ce rușine
O noua telenovela ,alergatul dupa fantome care sa justifice esecul statului paralel ! I-m mai vazut in 89,Decembrie……..
A început isteria legipnara,numai după ce au întrat comuniști la putere mai era asa!