Ca să fie tacâmul complet, pe lângă pozele din vacanță uitate în gunoi, autoritățile din Craiova spun că autorii au lăsat la vedere și facturi, dar și autorizațiile de construire ale propriilor case, în format original.
[eadvert]
„În graba de a arunca gunoaie pe domeniul public, mai exact pe strada Arad, au aruncat și fotografii din vacanțe, precum și documentațiile de urbanism și autorizațiile de construire a propriilor imobile, în original. Polițiștii locali au procedat la identificarea persoanelor respective și au aplicat amenzi în cuantum de 20.000 lei. De asemenea, vor fi întocmite documentele necesare pentru ca cetățenii respectivi să suporte și cheltuielile de curățare și transport al gunoaielor de către operatorul de salubritate”, transmite Poliţia Locală Craiova, potrivit sursei citate.
Potrivit polițiștilor locali, făptașii își vor putea recupera atât fotografiile din vacanțe, cât și actele imobilelor, odată ce vor achita sancțiunile dispuse.
Citiți principiile noastre de moderare aici!