Proiectul de lege a fost votat marți, 27 septembrie. A trecut cu 168 de voturi pentru, 79 împotrivă și 4 abțineri. Proiectul de lege urmează acum să fie promulgat, Camera Deputaților fiind forul decizional în acest caz.
[eadvert]
Proiectul de lege reglementează OUG 115/2022, prin care, din august 2022, se acordă o pătrime din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2021.
Amendamentul introdus de deputați prevede majorarea indemnizațiilor persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorității publice locale.
„Prin excepţie, începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizaţiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit.C la Legea-cadru nr. 153/2017 (…) se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut de Legea cadru nr. 153/2017 (…), cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021″, prevede textul adoptat.
USR a transmis că va contesta din nou această OUG la Curtea Constituțională. Și AUR s-a opus acestei majorări, însă PSD, PNL și UDMR au menținut prevederile pentru administrația publică locală.
Dezbaterile pe tema proiectului de lege au generat un adevărat scandal. În urmă cu o săptămână, Senatul a adoptat, la propunerea UDRM și cu votul PSD, PNL și AUR, majorarea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea sporurilor cu 25% pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ. Astfel, vor crește indemnizațiile președintelui, miniștrilor, parlamentarilor, primarilor, președinților de consilii județene și locale precum și cele ale funcționarilor publici care îi deservesc pe aceștia.
Trimite articolul
XhAUR s-a opus acestei majorari dau au votat pentru.
Se numeste sfidare fata de cetateni,sau crede cineva ca pe vremea plandemiei au facut altceva??? Ca luptau pentru sanatatea cetatenilor????
Doamne fereste sa simpta ca fac mai putini bani ca inaite. Solidaritatea e moarta.
Noah platiti fraierilor taxe ca sa ii asigurati salarul marit lui bolojel si birtinel si gasca.
Tin minte cum si-a acordad chelul siesi spor de performanta, pentru dezvoltare, normal.
E de inteles… Nu mai au muncitorii din mediul privat bani de platit spagi si trebuie compensat de undeva.