Deşi a fost dominat destul de clar de sud-american, care a lovit mai clar, mai grupat şi a demonstrat un plus de viteză, Biea a fost văzut învingător de doi dintre arbitrii-judecători (115-112 şi 116-112), în timp ce al treilea l-a creditat cu victoria pe Velasco (115-112).
[eadvert]
Biea (33 ani) a fost trimis la podea în repriza a şasea, iar în repriza a 11-a s-a ales cu arcada spartă, după ce a fost lovit cu capul, involuntar, de Velasco.
Ambii pugilişti, dar Biea cu precădere, au avut probleme cu echilibrul, din cauza podelei umede, ei alunecând de mai multe ori.
Flavius Biea a devenit al cincilea român campion mondial la box profesionist cu acest prilej, după Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute şi Adrian Diaconu. Pentru acest titlu au luptat mai multe nume sonore din box, precum Floyd Mayweather, Oscar De la Hoya, Roberto Duran, Roy Jones Jr sau Arturo Gatti.
Biea are o carieră frumoasă în boxul amator, cu 298 de victorii în 316 meciuri disputate, un titlu de campion mondial, o altă finală mondială disputată, trei titluri de campion european, 8 de campion naţional.
În boxul profesionist, Biea a ajuns la 22 de victorii (10 KO) şi are doar o înfrângere (KO), fiind campion WBA Continental, cvadruplu campion IBA Intercontinental şi campion WBC Continental Latin Silver.
Velasco (36 ani) are acum 24 de victorii (15 prin KO) şi 4 înfrângeri (3 KO), fiind de două ori campion WBA Latino şi o dată campion WBC Latino.
Tot în gala de la Mioveni, Mihai Nistor a câştigat prin KO în prima repriză la categoria grea în faţa georgianului Gheriso Aduaşvili. Fostul campion mondial AIBA Pro Boxing a bifat a şasea sa victorie la profesionişti în tot atâtea meciuri, toate prin KO.
James Chereji s-a impus la puncte în faţa argentinianului Carlos Daniel Cordoba, la categoria super-pană. La 29 de ani, hunedoareanul are 19 victorii şi 3 înfrângeri la profesionişti.
Rezultatele tehnice ale galei de la Mioveni:
categoria super welter
Claudiu Ienci b. KO r.1 George Mehedinţeanu
categoria grea (4 reprize)
Daniel Ciumă b. p. Daniel Cojocari (R. Moldova)
categoria super pană (4 reprize)
Mihai Văduva b. p. Alexandru Ioniţă
categoria supermijlocie (4 reprize)
Mirel Drăgan b. p. Kalin Simeonov (Bulgaria)
categoria mijlocie (6 reprize)
Amansio Paraschiv b. p. Alexandru Lutic (Spania)
categoria super pană (6 reprize)
James Chereji b. p. Carlos Daniel Cordoba (Argentina)
categoria grea
Mihai Nistor b. KO r.1 Gheriso Aduaşvili (Georgia)
categoria mijlocie (12 reprize) – titlul mondial vacant IBA World
Flavius Biea b. p. Juan Jose Velasco (Argentina)
sursA: AGERPRES
Trimite articolul
XPfuuuu,am vazut meciu,din pacate a fost blat 100%cu arbitrii, al nostru a pierdut clar meciul ,rușine sa le fie,argentinianul a fost vlar mai bun.