Astfel, angajaţii români au lucrat anul trecut, în medie, 40,4 ore pe săptămână, fiind urmaţi în clasament de cei din Bulgaria, cu 40,2 ore şi cei din Croaţia, Cipru şi Polonia, cu câte 39,5 ore de lucru pe săptâmână. Alte ţări din Europa Centrală şi de Est, respectiv Cehia, Ungaria şi Slovacia, au avut şi ele o săptămână medie de lucru relativ lungă, respectiv de 39,3 ore.
[eadvert]
La polul opus, Germania (34,3 ore), Danemarca (32,7 ore) şi Olanda (29,5 ore) au avut cele mai scurte săptămâni medii de lucru pentru angajaţi, dintre ţările membre ale UE.
Muncă multă
La nivelul Uniunii Europene, în ceea ce priveşte statutul profesional, antreprenorii au avut cea mai lungă săptămână obişnuită de lucru la nivelul UE în 2020, lucrând în medie 47,1 ore pe săptămână. Această valoare este cu peste 10 ore mai mult decât media de lucru săptămânală a angajaţilor, respectiv 36,2 ore. Dintre angajaţii români, circa 5,8% au spus că au lucrat mai puţine ore în 2020 faţă de 2019, cea mai mică valoare din UE, conform sursei citate.
În aproape toate statele membre ale UE, cea mai accentuată scădere a orelor de lucru a fost înregistrată în sectorul HoReCa. Singura excepţie a fost Luxemburg, unde scăderile din acest sector au fost pe locul al doilea din rândul celor mai accentuate. Cele mai mari scăderi ale numărului de ore lucrate în sectorul de HoReCa au fost în Cipru (-71,3%), Irlanda (-61,6%), Slovenia (-61,0%), Spania (-59,2%) şi Grecia (-54,9%). La polul opus, cele mai uşoare scăderi au fost în Danemarca (-35,1%), România (-34,9%), Letonia (-34,6%), Luxemburg (-33,5%) şi Ungaria (-25,8%).
Citiți principiile noastre de moderare aici!