Comisia Europeană a decis vineri să trimită din nou România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru nerespectarea pe deplin a hotărârii Curții din 18 octombrie 2018, care constata neîndeplinirea obligațiilor privind depozitele de deșeuri, a anunțat Ministerul Mediului.
[eadvert]
Conform acestei hotărâri, România avea obligația să închidă și să reabiliteze toate depozitele de deșeuri care nu au obținut o autorizație de funcționare.
Curtea a constatat că România nu și-a respectat această obligație cu privire la 68 de depozite de deșeuri.
Aceasta este a doua sesizare a Curții și poate duce la aplicarea unor sancțiuni corespunzătoare intervalului de timp scurs de la prima hotărâre până la asigurarea conformității, susțin reprezentanții Ministerului Mediului.
„Este o lecție dură pe care o primim astăzi de la Comisia Europeană, însă nicidecum una neașteptată. Privind în urmă la această procedură, începută în 2012, pot spune chiar că autoritățile europene au fost excesiv de îngăduitoare și ne-au acordat toate șansele posibile să ne îndeplinim obligațiile, asumate de țara noastră prin Tratatul de Aderare. Cetățenii României trebuie să știe că Guvernul și Ministerul Mediului nu vor permite ca aceste eventuale sancțiuni financiare să fie plătite de la Bugetul de Stat, adică din buzunarele lor. Aplicarea principiului <poluatorul plătește> este singura soluție, așadar ne vom întoarce împotriva deținătorilor acestor depozite și îi vom trage la răspundere”, a declarat Tánczos Barna, ministrul Mediului.
Conform acestuia, din cele 48 de depozite neconforme rămase neînchise și care fac obiectul cauzei, proprietarii acestor depozite au reușit să închidă, în 10 ani, doar șase, dintre care 3 au fost închise abia anul acesta.
„Este vorba despre depozite municipale și industriale istorice, pe care nu se mai depozitează de zeci de ani, dar care, în loc să fie închise conform și ecologizate, au fost pur și simplu abandonate de proprietarii lor. Pentru restul de 42 de depozite neconforme rămase de închis, ne aflăm în diferite faze: pentru 8 depozite municipale am asigurat finanțarea din Fondul pentru Mediu și se află în diferite faze de închidere. Mai există alte 9 depozite industriale, aflate în proprietatea a diverși agenți economici, pentru care s-au realizat anumiți pași, chiar dacă insuficienți”, a adăugat ministrul.
El susține că cea mai gravă situație este însă aceea a celor 25 de depozite industriale ai căror proprietari se află în procedură de insolvență sau faliment și pentru care demersurile de închidere sunt practic inexistente. Tánczos Barna anunță că pentru acestea au fost demarate procedurile în vederea exproprierii și finalizării obligației de închidere de către statul român.
Sursa: Medaifax
Trimite articolul
XAm vrut în UE ca să fim groapa lor de gunoi, să își vândă gunoaiele la noi. Să vedeți ce bine a fi când intrăm în Schengen…
-
Iar noi ca fiinte care gandim, ar trebui sa stim sa alegem produsele romanesti
Cu gunoaiele din parlament ce facem ?!