Potrivit realizatorilor documentului, Crosspoint Real Estate, în acest an sunt aşteptate a fi livrate 13 proiecte hoteliere importante, inclusiv cinci hoteluri de 5 stele şi şase hoteluri de 4 stele. Mai mult, România atrage atenţia operatorilor de hoteluri de lux Kempinski, Mondrian, The Crest Collection şi Hyatt, care sunt aşteptaţi să intre pe piaţă în următorii cinci ani.
„Acest aflux de branduri hoteliere high-end ar trebui să ridice standardele industriei ospitalităţii din România şi să atragă mai mulţi turişti internaţionali. În plus, este foarte probabil ca acest upgrade, în ceea ce priveşte calitatea facilităţilor de cazare din România, să încurajeze investiţiile”, susţin specialiştii în real-estate.
La nivelul primului semestru al acestui an, în întreaga Europă, tranzacţiile hoteliere au depăşit 15 miliarde de euro, cu accent pe proprietăţi de 4 şi 5 stele, precum şi pe cele de lux. În perioada analizată, volumul investiţiilor hoteliere din ţara noastră l-a depăşit deja pe cel din 2023, până la 29 de milioane de euro, respectiv 7% din volumul total al investiţiilor, în prima jumătate a anului 2024.
Cât priveşte gradul de ocupare din hotelurile din România, datele Băncii Naţionale a României (BNR), citate în raportul de specialitate, relevă faptul că, la jumătate anului în curs, acesta a fost de 25% pentru toate tipurile de cazare, respectiv de 33% pentru hoteluri. În total, s-au înregistrat 11,3 milioane de înnoptări în primul semestru din 2024, dintre care 7,6 milioane de nopţi au fost rezervate în hoteluri.
De asemenea, atât în privinţa gradului de ocupare, cât şi a veniturilor, hotelurile moderne performează peste medie, înregistrând o pondere de 59,6% rezervări şi un RevPAR (venit pe cameră disponibilă) de 53 de euro, la nivel naţional. În acelaşi timp, în Bucureşti, hotelurile au un grad de ocupare de 67% şi un RevPAR de 69 de euro.
„Deşi cererea din sectorul hotelier a rămas relativ stabilă comparativ cu prima jumătate a anului 2023, performanţa financiară a industriei turismului întâmpină dificultăţi în menţinerea aceluiaşi nivel, creşterea diferenţei dintre cheltuielile turiştilor străini în România şi cele ale turiştilor români în străinătate, din prima jumătate a anului 2024, fiind unul dintre factori. Unul dintre principalele motive pentru acest dezechilibru a fost stocul redus de facilităţi de cazare de calitate. La nivel mondial se estimează că industria turismului de lux va atinge 2,3 bilioane de dolari până în 2030, iar numărul camerelor de lux la nivel global ar putea ajunge la 1,9 milioane, de la 1,6 milioane în 2023. România, însă, este în urma standardelor globale în ceea ce priveşte piaţa hotelieră de lux, cu o pondere mult mai mică de facilităţi high-end. Cu toate acestea, perioada post-pandemică a oferit proprietarilor şi investitorilor oportunitatea de a se alinia la tendinţele internaţionale prin modernizarea proprietăţilor existente sau achiziţionarea celor cu potenţial semnificativ de dezvoltare”, se menţionează în raport.
Fondată în anul 2005, Crosspoint Real Estate oferă atât servicii de tranzacţionare şi consultanţă pentru domeniul imobiliar, cât şi soluţii financiare necesare marilor investitori, pentru toate tipurile de proprietăţi: birouri, retail, industrial, terenuri, hoteluri şi rezidenţial.
sursa: Agerpres
Citiți principiile noastre de moderare aici!