BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • RADIO GAGA
Select Page
  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • RADIO GAGA
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
România
Reportaj WWF: Comunitățile din Apuseni devin istorie

Reportaj WWF: Comunitățile din Apuseni devin istorie

la 5 November 2023 07:32
8 Comentarii

Reportaj WWF: Comunitățile din Apuseni devin istorie

5 November 2023 07:32

Trimite articolul

X

Peisajul idilic din Munții Apuseni, cu cătune disparate, adăpostite de păduri, case din lemn, căpițe de fân, vaci și cai ce pasc pe pajiști pline de flori, este pe cale să dispară. Poveștile meșterului Lucian, ale lui nea Dinu și ale tușii Delia ne arată că Țara Moților își pierde identitatea și locuitorii. Odată cu ei, dispar și priveliștile și natura bogată pentru care este atât de îndrăgită. Legile gonesc parcă intenționat comunitățile locale dependente de pădure care locuiesc aici, tăindu-le accesul la resursele de care depind. Dacă vrem să ne bucurăm în continuare de peisajele cu care am crescut și pe care le avem în suflet, trebuie să învățăm să respectăm interesele legitime ale acestor comunități, răspândite prin toată țara. Cum? Drepturile lor trebuie să fie clar introduse în noul Cod Silvic, care urmează să fie discutat în Parlament.

[eadvert]

Pe Lucian l-am găsit sus pe deal, lucrând cu ziua la construcția unei case, ca un muncitor necalificat. Degeaba este meșter popular cunoscut, ce sculptează în lemn de peste trei decenii. De când sătenilor li s-a îngrădit accesul la lemnul din pădurile lor, Țara Moților, aflată în inima Munților Apuseni, a început să-și piardă în mod accelerat identitatea. Localnicii, care lucrează cu lemnul de generații întregi, stau acum în poartă și se uită neputincioși cum marile firme de exploatare taie pădurile și duc producția direct către gaterele uriașe, automatizate, ce absorb aproape tot lemnul din țară.

„Acum pădurea este închisă, ne uităm la ea ca străinii. Mi-au omorât meseria, nu-mi mai pot alege lemnul. Din ce să mai fac artă dacă n-am păduri? Ce fel de moți mai suntem?” spune trist Lucian. Își potrivește ochelarii pe nas și ne conduce la el acasă. Ciubere, sculpturi, casă din lemn, flori la ferestre, calul care paște în grădina de pe deal. Casă de gospodar. Amintiri din trecut.

Până să se schimbe legea, Lucian mergea direct în pădure ca să-și aleagă lemnul. „Pădurarul nu are cum să știe ce îmi trebuie mie. Ca să poți face un ciubăr, copacul trebuie tăiat într-un anumit moment al anului, lemnul să fie de calitate, să nu fie răsucit”, explică el. Lemnul trebuie apoi transportat cu grijă, să nu se zgârie și să nu se murdărească. „Dacă lemnul e putrezit sau firmele îl târăsc prin noroaie, cum mai pot eu să creez un produs de calitate?”

Lemnul bun merge la Sebeș

Un meșter popular ca Lucian ar avea nevoie de 15-20 de metri cubi de lemn de calitate bună pe an ca să poată supraviețui. Adică aproximativ 5 căruțe pline. L-ar cumpăra înainte de a fi tăiat în pădure, direct de la Ocolul Silvic, l-ar aduce singur cu calul, l-ar transforma în obiecte de artă sau de uz caznic (butini, ciubere, donițe, căzi), pe care apoi le-ar vinde. În atelierul lui s-a așternut însă acum praful.

Asta pentru că meșterii tradiționali în lemn nu mai au dreptul sa cumpere lemnul direct în pădure, iar marile companii de prelucrare primară a lemnului nu se mai încurcă cu „vânzarea cu amănuntul”. Potrivit legii, doar firmele de exploatare autorizate au dreptul să cumpere și să exploateze lemnul pus la licitație de Ocolul Silvic. Acestea îl scot din pădure și îl transportă la un depozit, de unde persoanele fizice pot veni să-l cumpere. În realitate, camioanele cu lemn de calitate bună merg direct către fabricile de prelucrare de la Sebeș, iar în depozitele din satele de la baza muntelui ajung rebuturile, care sunt vândute la preț mare. Atât de mare încât, chiar dacă ar fi de calitate bună, pentru un localnic ar fi imposibil să cumpere lemnul, să îl prelucreze și apoi să îl vândă cu un profit cât de cât.

Rezultatul este că meșterii în lemn și micii întreprinzători, care se găseau peste tot în Țara Moților în urmă cu câteva decenii, aproape au disparut. Iar cei care încearcă să continue tradiția și să păstreze vie identitatea culturală a zonei nu au de unde să facă rost în mod legal de materia primă. Moții au ajuns, ironic, să cumpere lemn de la oraș, sub formă de OSB sau lambriuri gata făcute.

Nu e de mirare că sătenii se simt lăsați de izbeliște. Nu mai au acces la lemn, stilul lor de viață se stinge. Nu-și mai văd viitorul aici. Un studiu făcut de Parcul Natural Apuseni arată că, în ultimul deceniu, au plecat cam 300 de locuitori din fiecare comunitate, acestea având în medie câte 1500 de suflete. Iar fenomenul se accelerează.

„Ne dau firimiturile, ca la câini”

Clinchetul clopoțeilor se aude încă de departe. Căruța cu cei doi cai puternici, de tracțiune, urcă huruind pe drumul de pământ care face legătura dintre Gârda de Sus și Hodobana, un cătun cocoțat sus în munte. Nea Dinu, de meserie dogar, ca și părinții și bunicii lui, își dă căciula pe ceafă și se scarpină gânditor pe cap. „Sunt înconjurat de pădure și nu pot să lucrez în ea. Caii îi foloseam la pădure, acum car saci cu porumb cu ei. Aș avea nevoie cam de 20 mc de lemn pe an sa continui cu dogăritul”, spune el.

Locuri de muncă nu sunt în zonă. Firmele mari își aduc proprii muncitori, iar tinerii, cum este cazul celor doi copii ai lui Nea Dinu, dogari și ei, au plecat la oraș sau la muncă în Anglia. Dar de multe ori nici acolo nu le e bine. „Dacă ne-ar lăsa să muncim, s-ar întoarce ei. Altfel, în 15 ani, satul e șters de pe hartă. Acum ne descurcăm cum putem. Uneori mergem și curățăm parchetele de exploatare. Ne dau firimiturile, ca la câini”, spune Dinu.

Drumul șerpuit urcă și se termină în curte la tanti Delia. Locuiește în vârful dealului de 20 de ani. Acum este singură. Soțul a fost tâmplar, iar băiatul făcea mobilă. Dar, după ce n-a mai avut voie să ia lemn din pădure, acesta a plecat la Arad. Cu mâinile în șold și broboada pe cap, vorbește tare și are un zâmbet cald, care te face să te gândești că poate nu este așa de greu să locuiești aici.

Vecinul ei, Crăciun, trece cu doi cai după el și o salută. Același zâmbet, aceeași hotărâre în privire, aceeași atitudine care te face să te simți bine primit. Și el a lucrat la pădure, drujbist, iar părinții făceau ciubere și scânduri. Acum culege crengi de brad pe care le vinde celor care fac coroane și crește câteva animale. Vara culege afine, mure, plante medicinale și ghebe, pe care le vinde. Dar uneori prețul este extrem de mic, încât nu merită efortul. Anul acesta, de exemplu, prețul pentru kilogramul de afine a fost de numai 5 lei. Și cât umbli ca să culegi un kilogram de afine!

„Suferim cu toții din cauza prețului mic la afine. Iar lemnul, în loc să îl iau aici de lângă mine, trebuie să îl aduc tocmai din vale, pe drumul ăsta rău. Îl iau mai scump, plătesc și transportul. Lemnul de foc, ce să mai zic, e mai scump ca în Cluj,” spune Crăciun.


Conservarea naturii se face doar cu respectarea drepturilor comunităților locale

Drumul de pământ duce către un alt cătun din munte, Casa de Piatră. O căsuță cu plăcinte calde ne așteaptă pe partea dreaptă. Aici este atelierul lui Nicodim, dogar de generații întregi. Casa lui este peste deal, ajungi la ea pe o potecă abruptă. De când nu mai poate face rost de lemn de calitate ca să lucreze încearcă, cu plăcintele, să-i atragă pe cei câțiva turiști care se încumetă să urce pe drumul rău până la ei.

„Am cerut lemn de calitate de la firmele de exploatare, dar nu au vrut să-mi dea, au zis că duc la Sebeș. Mă obligă să renunț la meserie. Nici din pădurea mea nu am voie să tai, pentru că e în arie protejată. Nu vreau ajutor social, pentru că am teren, dar vreau compensații deoarece nu-mi pot folosi pădurea. Așa e corect,” spune Nicodim.

Problema ariilor protejate, trasate de multe ori din pix, de la biroul din București, fără o evaluare a impactului socio-economic, stârnește furia comunităților locale. Oamenii s-au trezit peste noapte că le sunt îngrădite drepturile, pentru binele naturii și al societății. Dar prețul îl plătesc doar ei.

„Managementul ariilor protejate se face acum printr-un compromis brutal. Nu e normal. Dreptul de proprietare e garantat prin Constituție. Nicăieri în lume nu există conservare a naturii fără o plată compensatorie reală”, explică Alin Moș, directorul Parcului Natural Apuseni.

Așa că fiecare localnic se descurcă cum poate. De ce să ne mai mirăm atunci că încalcă legea, dacă sunt chiar împinși să o facă? În multe zone, liniștea socială se obține prin faptul că autoritățile se fac că nu văd ce se întâmplă. Avem reguli pe hârtie, care nu se pot aplica în viața reală. Pentru că cei care fac legea n-au fost niciodată, cel mai probabil, în comunitate și nu știu cum se fac lucrurile acolo.

Lanțul unor generații întregi de „civilizație a lemnului” se încheie aici

Care sunt urmările acestor restricții? Oamenii locului pleacă. Lanțul unor generații întregi de „civilizație a lemnului” se încheie aici. Nu mai au voie să lucreze în pădure. Nu mai au acces nici la propriile lor păduri. Nu au nici un fel de perspectivă, nu-și mai văd viitorul în aceste locuri. Regulile vieții s-au schimbat și noile reguli le-au fost impuse cu forța din exterior.

Fără ei, peisajul tradițional tipic Apuseniului se va schimba. Pentru că sătenii din munte sunt cei care locuiesc în cătunele disparate și întrețin acele pajiști pline de flori care ne plac. Ei și-au sculptat istoria în lemn. Ei cosesc iarba și fac căpițele. Ei cresc vitele și caii pe care noi îi pozăm.

Dacă vor pleca, peisajul natural mozaicat se va pierde și, odată cu el, se va schimba și biodiversitatea specifică acestor locuri de sute de ani. Deja în Apuseni există 3000 de hectare de terenuri abandonate, aflate în diferite stadii de împădurire și care riscă să fie folosite în viitor ca simplă biomasă. Cine să mai aibă răbdare ca pădurea să crească timp de 5 generatii pentru a obține lemn de rezonanță, lemn de calitate? Pentru cine? Cine să mai dea viata lemnului? Odată ce moții pleacă, vor dispărea mai multe habitate precum pajiștile montane, unde cresc specii rare ca unele tipuri de orhidee. Pentru că oamenii sunt cei care au modelat de-a lungul timpului peisajul, așa cum îl știm noi, și tot ei trebuie să îl mențină dacă vrem să îl păstrăm.

Fără comunitățile locale, Țara Moților își pierde și identitatea, nu numai peisajele. În locul lor vor veni orășeni care își vor construi, pentru o vreme, case de vacanță, dar care nu vor face niciuna dintre activitățile tradiționale ale locului. Alin Moș simte pericolul și de aceea vrea ca Țara Moților să devină la un moment dat sit al patrimoniului mondial UNESCO și să creeze un Ecomuzeu al Țării Moților în zonă, prin care comunitățile locale să fie sprijinite să păstreze esența locului, să revigoreze “cultura lemnului”, să încurajeze activitățile tradiționale și să atragă turiștii.

Comunitățile Dependente de Pădure trebuie definite clar în Codul Silvic

România vrea, oficial, să-și mărească ariile protejate la 10% din suprafața țării. Dar, fără sufletul comunităților locale alături de noi, nu vom putea face o conservare pe termen lung. Dacă reușesc să-și păstreze identitatea culturală, creștem șansele de conservare a naturii. Dar, ca să se poată perpetua, aceste comunități trebuie să aibă acces prioritar la resursele pădurii de care depind. Și asta în mod garantat, în fața marilor procesatori. Firescul trebuie reinstaurat.

Acești oameni nu au nevoie de ajutor social. Ei vor doar să fie lăsați să lucreze ceea ce au făcut în mod traditional de secole și să li se dea compensații pentru drepturile care le-au fost îngrădite pentru conservarea naturii.

Comunitățile dependente de pădure trebuie definite clar în Codul Silvic. Tot prin această lege organică trebuie să se stabilească cadrul administrativ privind identificarea și desemnarea lor. Și, mai ales, trebuie să li se garanteze accesul la resursele de care depind.

Așa, vor avea perspective în viitor. Tinerii s-ar putea întoarce acasă dacă ar simți avantajul de a locui într-o comunitate locală dintr-o arie protejată. Iar noi ne-am putea păstra tradițiile, identitatea culturală și am asigura o conservare integrată a naturii, singura care poate să dureze.

Autor: WWF România

Trimite articolul

X
Taguri:
apuseni ,
comunitate ,
devine istorie ,
reportaj
8 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. husveti koszonto says:
    November 5, 2023 at 8:34 am

    Domnul Bolojan este in topul CJ Bihor de ce nu se poate printr-o hotarare la acest nivel sa se stopeze acest lucru,pana ce guvernantii ocupati acum cu promisiuni electorale ,vor emite legi drastica in acest sens asemanatoare AUSTRIEI,GERMANIEI,POLONIEI,SLOVACIEI.

    Reply
    • Tautu says:
      November 5, 2023 at 3:13 pm

      Dar moții ce partid au votat din 1990 fără întrerupere? Oare nu cumva pe al lui Flinstone? Cum v-ați așternut așa să dormiți.

      Reply
      • stefan says:
        November 6, 2023 at 8:17 am

        A fost odata…asa vor povesti copiii si nepotii nostri
        Ai mare,mare dreptate,dar daca stai stramb si sa judeci drept pe cine mama
        la dreapta sa votezi????????
        toti sunt o apa si-un pamant ,le curge coruptia si hotia prin vene,si nu o sa se vindece NICIODATA

        Reply
    • Nick says:
      November 5, 2023 at 6:29 pm

      Pentru ca acolo e județul Alba Garda de Sus… unde CJ Bihor nu are ce sa faca…

      Reply
  2. Cleophard says:
    November 6, 2023 at 8:43 am

    Ei hai…ca daca vrei să sculptezi, cumperi o bucata de lemn bun….nu e nevoie sa tai un stejar secular sau un nuc pentru asta.

    Reply
    • ion says:
      November 6, 2023 at 10:06 am

      Salut, nu vreau sa te cert dar pentru scultura copacul trebuie ales viu in picioare din padure, cand e taiat sa nu faca fisuri, si omu se ocupa in mare parte de unelte casnice ciubere scari etc la care ii trebue 10 mc pe an de lemn specific: paltin, brad, stejar, tei etc …

      Reply
  3. Anonimul says:
    November 6, 2023 at 1:26 pm

    Din pacate nu numai comunitatile din apuseni devin istorie, fiecare colt de tara, zonele rurale se sting incet si trist, in uitare si repasare. Ne pierdem radacinile.

    Reply
    • cetatean says:
      November 7, 2023 at 2:00 pm

      Dun pacate, traim intr-o tara in care cea mai mare realizare e sa pleci din ea… 🙁

      Reply
  4. powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    Ultima impresie contează! Crișul Sântandrei a câștigat primul meci în play-off-ul din Seria 10
    Fără miza punctelor, dar cu șase jucători „under” născuți 2006-2007, în primul „unsprezece”, Crișul Sântandrei a învins în premieră în actualul play-off, pe terenul unei formații care mai spera să prindă locul la baraj.

    BIHON Sport local

    Lotus Băile Felix a regăsit gustul golului și a câștigat în deplasare
    Echipa antrenată de Cosmin Bodea a obținut a treia victorie din cele patru dueluri directe cu Viitorul Arad. Dacă în sezonul regular a învins în deplasare cu 2-1, vineri, în penultima etapă a sezonului din Liga 3, Seria 9, bihorenii s-au impus cu 3-1 (2-0).

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ADVERTORIAL
    Strawberry Picnic Collection, de la Macarons Box Oradea by Ioana Crișan!
    Cutiile „Strawberry Picnic Colection” sunt în ediție limitată și în limita stocului disponibil!

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Escrocherie cu „cineva de la SRI”. Bărbat acuzat că și-a înșelat partenera cu zeci de mii de euro
    Un bihorean a fost trimis în judecată sub acuzația că și-ar fi înșelat fosta parteneră cu 15.700 de euro și aproape 14.000 de lei, bani pe care i-ar fi cerut fie pentru a o ajuta pe femeie să-și recupereze sumele împrumutate unui alt bărbat, fie pentru a-și rezolva diferite probleme medicale de care susținea că suferă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Străzile din satele Homorog și Ianoșda se modernizează cu bani de la bugetul local și sprijin de la Consiliul Județean Bihor
    Comuna Mădăras continuă investițiile în infrastructura rutieră, cu un nou proiect important, care va fi implementat cât mai rapid: modernizarea a trei străzi din satele Homorog și Ianoșda, pe o lungime totală de aproape 2 kilometri.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    „Între șic și kitsch. Despre decorarea casei în comunism”, o expoziţie plină de poveşti şi nostalgii
    La Muzeul Oraşului Oradea a fost vernisată o expoziţie cu zeci de bibelouri, obiecte din sticlă şi mileuri.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.