Acestea sunt câteva dintre regulile privind organizarea alegerilor, prevăzute de Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de urgență.
[eadvert]
Prin Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de urgență, Executivul a stabilit regulile care trebuie respectate la alegerile locale din 27 septembrie.
Astfel, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toți participanții la procesul electoral: alegători, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidații, delegaţii acreditaţi, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenție pentru remedierea disfuncționalităților Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal – SIMPV, membrii biroului electoral de circumscripţie ierarhic superior pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot.
De asemenea, este prevăzută asigurarea distanțării fizice de minimum 1 metru între participanții la procesul electoral, dezinfecția periodică după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanților la
procesul electoral, dar și dezinfecţia sediilor secţiilor de votare.
Totodată, primarii trebuie să asigure, pe cât posibil, circuite separate de intrare și ieșire din secție. Tot administrațiile locale trebuie să asigure flacoane cu soluție dezinfectantă, dar și personalul tehnic care va lua temperatura participanților și îi va îndruma pe alegători.
În sala de vot vor avea acces cel mult 5 alegători.
„Președintele biroului electoral al secției de votare sau locțiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în același timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15. Accesul în localul de vot se va face eșalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenți, în același timp, mai mult de 5 alegători și să se respecte distanțarea de minimum 1 metru între persoane”, se arată în hotărâre.
De asemenea, alegătorii vor fi obligați să își dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi localul de vot și la ieșirea din acestea.
Alegătorii vor fi nevoiți însă să renunțe la mască pentru a putea fi identificați.
„Alegătorul va fi instruit să poziționeze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de
monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură după care își va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei
soluții dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănușile. În vederea identificării de către operatorul de calculator și de către membrii biroului electoral al secției de votare, alegătorul va fi instruit să își îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanță de minimum 1,5 m față de operatorul de calculator și membrii biroului electoral al secției de votare; după identificare, alegătorul își va repoziționa masca acoperind nasul și gura”, se mai arată în hotărâre.
Aceasta mai stabilește că alegătorii își vor aplica singuri ștampila „Votat”: „După exercitarea dreptului de vot, alegătorul își va aplica singur, la indicația și sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea „VOTAT”, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate”.
Hotărârea stabilește că, în cazul urnelor mobile, cei care le însoțesc trebuie să poarte mască și mănuși, care trebuie schimbate sau dezinfectate după părăsirea fiecărei incinte.
De asemenea, potrivit HG, urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitanților din alte cauze decât COVID-19.
(sursa: Mediafax)
Orban: Starea de alertă, prelungită începând cu 15 septembrie. Reguli pentru alegerile locale
Trimite articolul
Xni cetatenii de rand nu vom merge la vot pentru ca nu vrem sa validam alegerea unor primari si viceprimari, presedintii de cj si viccepresedinti care sa incaseze salarii exorbitante de peste zece mii de lei , pensii speciale si alte avantaje materiale nejustificate, telefoane mobile gratuite plus convorbiri de sute de lei, leptopuri gratuite cu net pe gratis, pensii speciale plus abuzurile si majorarile de taxe si impozite pe care acesti politruci parveniti si nemernici le incaseaza pe degeaba din taxele si impozitele abuzive pe care le impun cetatenilor, nici un poilitruc ales si functionarii din primarii nu trebuie sa fie platit din taxele si impozitele cetatenilor, pentru noi aacesti politruci si functionari sunt niste plosnite care primesc salarii exorbitante nejustificat de mari pe degeab fara sa faca nimic, si mereu aceeasi parveniti sunt alesi fara sa faca mai nimic pentru alegatori..