„Am ajuns să iubesc România, cultura şi arta, patrimoniul, istoria, peisajele şi biodiversitatea”, a afirmat monarhul britanic şi a continuat în limba română: „ţară de glorii, ţară de dor”.
[eadvert]
El a evocat pădurile şi peisajele rurale neatinse ale României şi modelele sustenabile de agricultură. De asemenea, a vorbit cu căldură de prietenii săi români şi despre modul în care au fost primiţi aici refugiaţii ucraineni.
„Nu pot descrie plăcerea pe care o am vizitând încă o dată România”, şi-a început discursul regele Marii Britanii şi a amintit că prima sa vizită „în această ţară remarcabilă” a avut loc acum un sfert de secol.
„Când am venit aici şi chiar dinainte, am simţit o legătură profundă cu România”, a punctat monarhul, amintind de legăturile familiei sale cu familia regală română.
Tatăl meu a fost vărul Regelui Mihai şi aveau amintiri din copilăria comună petrecută aici. Aşadar, pot să spun că întotdeauna m-am simţit acasă în România. În toţi aceşti ani am avut bucuria de a putea călători prin toată ţara şi am întâlnit români din toate domeniile. Am avut astfel posibilitatea de a fi martor, la prima mână, al dezvoltării extraordinare care a avut loc, care este, trebuie să spun, o mărturie a energiei, inovativităţii şi rezistenţei dumneavoastră”, a spus Regele Marii Britanii.
El a arătat că a fost inspirat de cei pe care i-a întâlnit şi a amintit de eforturile voluntarilor din organizaţii non-guvernamentale.
„România şi-a păstrat pădurile, peisajele rurale şi modele de agricultură sustenabilă. În continuare, aici sunt numeroase specii care au dispărut în alte zone din Europa şi din lume, cu atât mai preţioasă devine deci această ţară, dar mai ales îi preţuiesc pe prietenii mei români de aici. Sunt foarte recunoscător pentru numeroşii oameni, care sunt şi aici în sală, care m-au sprijinit şi în proiecte, care fac bine pentru comunităţile din toată ţara”, a adăugat suveranul britanic.
Acesta a amintit şi de vizita sa anterioară în ţara noastră, când era Prinţ de Wales şi a văzut „un sprijin deosebit de generos pentru prietenii din Ucraina în România”.
Monarhul a vorbit despre importanţa comunităţii de români din Marea Britanie şi de legăturile „mai puternice decât oricând” dintre cele două ţări.
„Am venit în România atâţia ani pentru că am simţit apropierea de poporul român, pentru suferinţele din cel de-al Doilea Război Mondial. Mi-am dorit mai ales să amintesc lumii de toate lucrurile care au făcut ca România să fie o ţară atât de specială. Astăzi, nu mai este nevoie să amintim oamenilor, pentru că din ce în ce mai mulţi britanici vin anual în România şi milioane de români reprezintă un element important al vieţii din Marea Britanie. Legăturile noastre de prietenie sunt mai puternice astăzi decât oricând de-a lungul istoriei şi abia aştept să îmi joc şi eu rolul în strângerea lor şi mai puternică pe viitor”, a spus Regele Charles al III-lea.
Primirea de la Cotroceni de vineri este singurul eveniment oficial din programul Regelui Charles al III-lea în România, acesta aflându-se în vizită privată în ţara noastră pentru câteva zile.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!