La finalul unui discurs televizat, Vladimir Putin a declarat că este necesară recunoaşterea autoproclamatei “Republici Populare Donetsk” şi a autoproclamatei “Republici Populare Lugansk”. Vladimir Putin a semnat “acorduri de prietenie şi într-ajutorare” cu cele două republici şi a cerut Parlamentului rus să aprobe definitiv decizia. Duma de Stat a propus recunoaşterea celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei, iar acum urmează ca hotărârea să fie aprobată de Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului de la Moscova.
“Ucraina modernă a fost creată în totalitate de Rusia, mai exact de Rusia bolşevică şi comunistă. Acest proces a început imediat după Revoluţia din 1917. Ucraina nu este doar un stat vecin, ci este o parte a istoriei şi culturii noastre, sunt prietenii noştri, membri ai familiilor noastre. Membrii acestor teritorii erau numiţi în trecut ruşi. Este un fapt istoric că Ucraina modernă este rezultatul politicilor sovietice al căror autor şi arhitect a fost Lenin. Aceste lucruri pot fi verificate în arhive. Ulterior, înaintea celui de-al II-lea Război Mondial, Stalin a anexat-o la URSS şi a transferat Ucrainei unele teritorii care anterior aparţinuseră Poloniei, României şi Ungariei. Iar, în 1954, din anumite motive, Hruşciov a preluat Crimeea de la Rusia şi a dat-o Ucrainei. În acest fel s-a format Ucraina sovietică”, a afirmat Vladimir Putin, conform CNN şi agenţiei RIA Novosti.
“Ucraina nu a avut niciodată o statalitate autentică, ci a copiat un model. Au copiat modele străine care nu corespund intereselor ucrainenilor”, a subliniat Vladimir Putin, conform cotidianului Le Figaro.
“Rusia a recunoscut independenţa fostelor republici sovietice pentru a le ajuta. În momentul de faţă, Ucraina este divizată şi se confruntă cu o criză economică acută. Radicalii care au preluat puterea în Ucraina au generat teroare, iar criza economică este dublată de jefuirea ţării. În plus, în Ucraina nu există nicio instanţă judiciară independentă”, a acuzat Vladimir Putin.
“Ucraina deţine cunoştinţe tehnice nucleare de pe vremea URSS. Dacă Ucraina va primi arme de distrugere în masă, situaţia mondială se va schimba drastic, iar noi nu putem ignora acest lucru. Iar eventuala admitere a Ucrainei în NATO ar fi o ameninţare directă pentru Rusia. De altfel, Statele Unite au folosit Ucraina şi Georgia pentru promovarea de politici antiruse”, a continuat preşedintele Rusiei.
[eadvert]
Vladimir Putin a dezvăluit că, în anul 2000, a evocat, în discuţia cu preşedintele american din acel moment, Bill Clinton, posibilitatea aderării Rusiei la NATO. “Mi-a răspuns cu o altă întrebare. Realitatea este că ei nu au nevoie de o ţară atât de mare ca Rusia în NATO. Ne-au minţit, ne-au promis că NATO nu se va extinde spre est, dar au fost cinci valuri de extindere”, a afirmat Putin.
Reacția lui Iohannis
România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Rusia a zonelor Donețk și Lugansk din Ucraina ca independente, afirmă președintele României, Klaus Iohannis. El spune că este o încălcare flagrantă a dreptului internațional: „Susținem ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”.
Reacția șefului statului român vine după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a decis recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk, invocând faptul că Ucraina nu a avut niciodată o “statalitate autentică”, ci a fost creată de Rusia bolşevică, iar acum se confruntă cu probleme politice sistemice.
„România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Federația Rusă a „independenței” autoproclamatelor republici separatiste din Donețk și Luhansk, părți componente ale Ucrainei. Acest act reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei. Rusia încalcă obligațiile care îi revin în calitate de semnatar al Acordurilor de la Minsk și amenință, prin acțiunile sale, pacea și securitatea globale. România își reafirmă susținerea puternică pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și va acționa în coordonare cu partenerii și aliații săi pentru aplicarea măsurilor de răspuns potrivite. Comunitatea internațională trebuie să sancționeze ferm, imediat și fără echivoc această decizie lipsită de responsabilitate a Rusiei!”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook.
La finalul unui discurs televizat, Vladimir Putin a declarat că este necesară recunoaşterea autoproclamatei “Republici Populare Donetsk” şi a autoproclamatei “Republici Populare Lugansk”. Vladimir Putin a semnat “acorduri de prietenie şi într-ajutorare” cu cele două republici şi a cerut Parlamentului rus să aprobe definitiv decizia. Duma de Stat a propus recunoaşterea celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei, iar acum urmează ca hotărârea să fie aprobată de Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului de la Moscova.
Guvern: Condamnăm orice încercare de a pune sub semnul întrebării integritatea Ucrainei
Guvernul României condamnă orice încercare de a pune sub semnul întrebării integritatea teritorială a Ucrainei, au transmis luni seara reprezentanții Executivului pe Twitter.
„Condamnăm ferm orice încercare de a pune sub semnul întrebării suveranitatea, integritatea teritorială și independența Ucrainei. A pune sub semnul întrebării statutul unui stat membru ONU este echivalent cu o abordare revizionistă care amenință pacea și stabilitatea în Europa și în lume”, susțin reprezentanții Guvernului României.
Anterior, președintele Klaus Iohannis a anunțat că România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Rusia a zonelor Donețk și Lugansk din Ucraina ca independente. Șeful statului a spus că este o încălcare flagrantă a dreptului internațional: „Susținem ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a decis recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk, invocând faptul că Ucraina nu a avut niciodată o „statalitate autentică”, ci a fost creată de Rusia bolşevică, iar acum se confruntă cu probleme politice sistemice.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XDaca Ucraina dorea sa pastreze teritoriile implementa acordul de la Minsk.
-
De ce? Acordul ala zicea ceva de integritatea teritorial a Ucrainei? I-auzi!?
-
Un,, referendum ” este majoritar cu cât,, regiunea” este mai micã.
Era de așteptat că dictatorul putin să acționeze în felul ăsta, asta face el cu toți vecinii lor.
-
pai SUA si UE cum au procedat cu regiunea Kosovo parte a Serbiei ? de ce dubla masura ?
Iar se omoara fratii europeni intre ei. O mare durere si o mare rusine pt Europa. Cand ii vezi la televizor nu poti sa-i deosebesti care sunt rusi si care sunt ucrainieni. Vezi femei frumoase, barbati frumosi alaturi de copiii lor minunati. Au ajuns sa se omoare datorita ambitiilor demente ale unui dicatator (Putin), care ar putea la fel de bine sa faca pace intre ei. Toti au dus-o bine, intr-o zona prospera cu doua orase mari, moderne. Dupa ce si-a bagat Putin coada, au inceput separatistii sa-si omoare fratii. Separatistii cu creierul spalat de propaganda caracteristica ruseasca, au declansat infernul. Munca de zeci de ani, comuna (ucrainieni si rusi) a parintilor, bunicilor si strabunicilor celor care azi se omoara intre ei a fost distrusa in opt ani de razboi fratricid. Orasele moderne au ajuns acum ruine. Fratii europeni se omoara intre ei in vreme ce dementii Lukashenko si Putin se cazneau sa mai bage si ei vreo cateva zeci de mii de ilegali din Africa si Asia in Europa. Am vazut cu totii luptele duse la frontierele tarilor lor de catre polonezei, lituanieni, letoni si estonieni pt a-si apara frontierele, pt a-si apara tara de valurile de ilegali. Ilegali care inunda Europa prin toate locurile posibile si imposibile (apa, aer, uscat). Ilegali care vin sa rupa gardurile si frontierele sa ajunga in Europa, Europa care sa le dea bani cat mai multi si sa faca si aia doar ce vor ei. Sunt bine cunoscute asa zisele zone de “NO GO!”, din orasele europene, unde nici politia nu poate sa intre intre ei. Uneori ii vezi la stiri, la unele posturi care vor sa arate adevarul, asa cum este el fara minciuni si fara manipulare. Dobitocul de Lukashenko aduce razboi si asupra bielorusilor, alti frati europeni, tarati intr-un razboi fratricid fara voia lor. Asta le mai lipseste si bielorusilor, o populatie care o duce greu de azi pe maine, la fel ca si ucrainieiii, la fel ca majoritatea covarsitoare a rusiolr. In Rusia o duc bine Putin si acolitii sai, de la diferite niveluri. Ce inseamna razboiul ? Moarte, distrugeri de vieti, distrugeri materiale, foamete, mizerie. Dezastru umanitar, asta inseamna razboiul! Sute de milioane de frati europeni au fost omorati in primele doua razboaie mondiale. S-au omorat intre ei. Razboaie fratricide declansate de niste dementi ca si Hitler, Stalin si restul bestiilor in doua picioare care s-au dus peste tarile vecine sa-si omoare fratii. Dementii de Hitler si Stalin au inceput cel de-al doilea razboi mondial. Niste nemernici care au hoatart ca ei doi sa-i subjuge pe toti. Sa aiba ei, doi dementi, drept de viata si de moarte asupra sutelor de milioane de europeni. Am crezut ca europenii au ajuns la maturitate si civilizare, au invatat din dezastrele trecutului si nu se vor mai omora intre ei. Din pacate dictatori dementi insetati de putere si de sange mai seamana si azi moarte intre frati. Trebuie sa se termine odata cu varsarea de sange. Fratii europeni pot si trebuie sa se ajute intre ei. O viata mai buna pt toti se poate realiza prin pace, colaborare, ajutor reciproc. Cei mai puternici ii ajuta pe cei mai slabi. Aceasta este regula, nu sa-i omoare. Avem exemplul Uniunii Europene, unde fiecare tara membra a facut progrese cu ajutorul celorlati. Si in tarile intrate mai tarziu in Uniune Europeana s-a construit, se construieste se modernizeaza. Viata merge spre bine. Razboiul distruge totul. Dupa razboi trebui sa o iei de la zero, in durere, foamete, boli si mizerie. Alte generatii de oameni care o vor lua de la zero. Oameni care vor trai si vor munci din greu ca sa reconstruiasca ceea ce odata au avut.
Treziti-va oameni buni!
Pace, intelegere, liniste si buna convietuire intre frati.
Pace in Europa !
Putin plange la propriu dupa vremurile cand Rusia era o mare putere imperiala tarista si dupa URSS. In ambele situatii Rusia tine sub cizma ei tari si populatii intregi. Asta vrea idiotul. Sa aiba iar cat mai multi supusi si sa-i spolieze de tot ce au. Acum ii instiga pe separatisti peste tot in Europa, sa-si omoare fratii si sa i se supuna toti lui. Idiotul asta daca ar putea, daca ar fi dupa el,, ar subjuga toata Europa, toata lumea. E bolnav psihic insetat de putere cu orice pret.
-
Ai dreptate. La fel e si Kim in Coreea. La fel a fost si Adolf. Pana si Donald e asa, era sa nu plece de la Casa Alba, cred ca SUA a fost la un milimetru de un razboi civil.
Insa nu ei sunt problema, ci poporul prost si divizat, care accepta orice si face orice.
Toti urla ca Hitler a omorat milioane de oameni. Pe bune? El a omorat cu mana lui? Sau soldatii care au urmat ordinele orbeste?
La fel si acum cu Putin, sute de mii de soldati sunt pregatiti sa invadeze Ucraina fara motiv, doar ca asa zice Putin. Cine e de vina oare? Putin sau soldatii?
Multi o sa zica: sunt soldati, trebuie sa execute ordinul. Aiurea. Daca ordinul e clar stupid, nu-l executi. Daca esti soldat si superiorul tau spune sa intri intr-o gradinita si sa-i omori pe toti de acolo, tu executi? Sau il arestezi pe superior ca e nebun?
Un bou. Si ce a rezolvat ca i-s pus pe oamenii aceia sa se omoare intre ei intr-un razboi dicatat de el in 2014 ? Nu o sa-l poata ataca NATO daca a ocupat teritoriile acelea ? In asta consta apararea lui ? Prezenta rusior acolo e fix pix daca ar fi asa cum sustine el ca incearca sa se apere de NATO.NATO nu o sa intre peste el in Europa. Intra el peste toti vecinii. Din ce cauza vecinii lui nu vor sa auda de el ? Asta ar trebui sa seintrebe el ? Desigur, daca l-ar interesa. In realitate el vrea sa stapaneasca cat mai mult. Sa aiba o tara si mai mare, tara pe care bineinteles sa o conduca tot el. Asta e Putin.
Europa si America is ocupate cu razboiul si terorizarea propriilor cetateni, nu au timp de Ucraina.. Urmeaza China in Taiwan .
O mostra de razboi. Tastati pe Google: War in Donbas, sa vedeti o mostra de ce inseamna razboi. Civili nevinovati omorati pe strada, in case. Oameni nevinovati care sau trezit dintr-o data cu bombele peste ei. Au murit deja peste 14.000 de oameni in acest nou razboi fratricid in Europa. Alti aproximativ 35.000 au fost raniti, multi schiloditi pe viata. Distrugerile materiale sunt si ele imense. E incredibil ca astfel de atrocitati se mai pot intampla inca in zilele noastre in Europa. Rusine dictatorului Putin! El are acest sange pe mainile lui.
-
distrugerile si crimele de care zici au avut loc in Dombas si Donetsk… chiar crezi ca Putin bombardeaza si ucide etnicii rusi din Ukraina ?
Separatistii nu fac nicio miscare fara ordinul lui Putin. Planul lui a functionat pas cu pas (deocamdata).
Ucraina nu merita un razboi. Slavii se cearta intre ei. Era mai bine daca Romania nu se baga in treaba lor.
Aceasta strtocamila.imperialista nato,a respectat acordul din 1997 ? NU ! Cand esti inconjurat din toate flancurile precum Rusia,ce a ti vrea sa faca ? Bravo loc ca iau masuri !
-
Da ma dobitocule, bravo lor! De te-ar masura un rusnac prin catarea pustii n-ar nicio paguba, nemernicule! Nu-ti place linistea si pacea? Bravo lor?! Bate-v-ar Dumnezeu de nenorociti, cum bagatelizati voi nenorocirile astea, provocate de nebunia unor dementi ce se vor stapanii lumii!
-
belestemi pe aici ca un carutas tarane , nu-ti mai zi oradean ca puti de la o posta ce si cine esti !
-
Bozgore, iar ai scos capul din fundul calului? Nu-mi era dor de tine, sovinule revizionist! Sunteti din aceeasi plamada voi si (vi)rusii: va place sa furati si sa traiti pe spinarea altora, cu biciul in mana! De aceea sunteti atat de buni prieteni, “civilizatilor” cu moduri de gandire medievale! Va cunoaste toata lumea si de aceea nu mai vrea sa aiba de-a face cu voi! Sunt satui de “civilizatia” pe care le-ati adus-o in trecut si constienti de ce le-ati aduce, daca ii incalecati iar!
-
vinitura incearca sa fii un pic mai civilizat daca tot te-a adus dreku in oras !
-
Cine vorbeste de civilizatie! Si cu ce limbaj! Bozgorel cel “rafinat” ma injura ca as fi taran daca injur nebunii doritori de razboi! E si el un revizionist (husar incins cu sabie la parade bozgoresti), care abia asteapta sa omoare niste “tarani” romani, ca manifestare de fiinta civilizata si evoluata ce (nu!) e! N-m uitat de ce atrocitati sunteti in stare, “civilizatilor”! Bozgore sovin, revizionist si intolerant, sunt cu ochii pe tine, ca sa nu cumva sa scapi din lesa si sa ma musti, turbatule!
-
-
-
Poate ca si rusii gandesc la fel si le place pacea pe acasa ,nu sa vina ricanii peste ei.
-
Ti-a luat mult sa debitezi asa o enormitate? Cine pe cine a atacat? Cine ameninta si arunca lumea in haos? Cine pune la indoiala actuala ordine mondiala si vrea sa revina la situatii din vremuri pe care le vrem uitate? Ucraina si NATO, sau dementul de Putin? Din nebunia asta nimeni n-o sa aiba de castigat, iar voi ii dati cu propaganda voastra desantata inainte! Daca americanii sunt prezenti in Romania, este pentru ca noi i-am vrut aici, ca sa ne apere de “prietenul” de la rasarit!
-
esti un caz psiho patologic clasic vinitura , mi-e mila de tine 🙁
-
Fie-ti mila de cea care a fatat un rebut neterminat ca tine, sovinule!
-
sa o F… pe muma ta daca chiar asta e nivelul tau dobitocule !
-
Vezi-ti tu de a ta, ca e obisnuita cu incestul, neterminatule! Asa se poate explica venirea unui rebut ca tine pe lumea asta!
-
-
-
Mi-as dori ca eventuala linie 1 pe front sa fie formata din dl. nostru presedinte care e asa de slobod la gura, impreuna cu toti colegii lui de partid si cu toti politicienii (indiferent de culoare) care sustin aceasta declaratie.
Nu zic sa nu luam o pozitie ca natiune, dar am pierdut oportunitatea sa dam dovada de diplomatie si cumpatare.
Romanii, cei mai viteji dintre popoarele fara o putere militara demna de luat in considerare.
-
Basescu in fruntea plutonului care ataca iesind din transeu ,in spatele lui armata de generali si politisti pensionati la 45 de ani cu pensii babane.
Klaus condamna in loc sa isi vada de plimbarile lui el condamna, e ca un pusti razgaiat la joaca ascuns in spatele lui tatasau (SUA) si ameninta pe ala mai mare din baeti din parc (Putin) asta e idiotul de Klaus Verner Iohanis care nu are ce vorbi ,oare la sunat pe Biden sai ceara voie sa chitaie si sa condamne pe Putin care se pise pe Klaus ori cand ori poate inconstientul de Klaus isi doreste oarece rachete aterizate pe la Deveselu si in curte la Cotroceni lui Putin nui trebuie multe ca sa faca o trebusoara ca asta sa gasit catelul Iohanis sa maraie la ursu Putin vai de noi ce puta de presedinte avem.
actiunea tipic bolsevica, asta fac rusii cu toate tarile vecine iar respectivele tari agresate permanent de rusia sunt respinse la fi primite in nato, fiind lasate la discretia rusilor cotropitori.
„… nu a avut niciodată o statalitate autentică, ci a copiat un model. Au copiat modele străine care nu corespund intereselor…”
Romania-Franța?!
Daca mutu si camarila lui de politruci pensati si cu lac pe unghii,hoti ordinari,taceau,a fost o ocazie care o data la 100 de ani se iveste. de a ne fi recuperat teritoriile si poporu subjugat de ucraina ! Asa mancam rahat de la imperialistii americani
-
Ulterior, înaintea celui de-al II-lea Război Mondial, Stalin a anexat-o la URSS şi a transferat Ucrainei unele teritorii care anterior aparţinuseră Poloniei, României şi Ungariei. Mai bine taceai ca si presedinte si luptai sa ne luam si noi teritoriile inapoi , pt ca asa ar fii normal , acel pact si imparteala a fost intre marile puteri pe care acum le pupati in cur .. SA VA FIE RUSINE , nu mai aveti o farama de Roman ,Romani care au murit in nenumarate razboaie ca sa fie ROMANIA MARE , Romania unita si ce face papagalul acesta , sincer mi-e rusine ca l-am votat .
-
Ce nu poti intelege tu este ca punand la indoiala granitele actuale a oricarui stat, se deschide cutia Pandorei in Europa. Toti au de revendicat cate ceva, in virtutea unor drepturi “istorice”. Toti au partea lor de adevar, iar daca ajungem in situatia in care doar “adevarul” nostru conteaza si este corect, o sa ne omoram unii pe altii. O sa murim ilogic si inutil, cu “adevarul” in brate. Nu a trecut mult de la cele doua razboaie mondiale, ca sa ne prefacem ca nu stim ce ar insemna asta. Dar nebunia si prostia ajung la cote paroxistice cateodata si pot lasa rani grave. Cu toata tehnologia actuala exista chiar riscul de anihilare totala. Dar maimutele agresive o iau razna in vremuri de pace si liniste. Ele vor sa ia, sa revendice, sa-l asupreasca pe vecin, sa arate ca are dreptate si ca este mai maimuta decat altii.
-