Data alegerilor locale din acest an se stabileşte prin lege organică.
„Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 01 noiembrie 2020”, prevede proiectul de lege.
Totodată, proiectul prevede că data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puțin 60 de zile înaintea votării. Cei patri parlamentari arată că proiectul a fost depus având în vedere că, în contextul epidemiologic actual, alegerile pentru autoritățile administrației publice locale nu pot fi organizate în termenul prevăzut de legislația în vigoare, deoarece operațiunile preelectorale și electorale nu pot fi realizate fără riscuri majore la adresa sănătății publice și fără încălcarea măsurilor dispuse de autoritățile medicale și ținând cont de faptul că alegerile trebuie să se desfășoare într-un climat sigur, de natură să permită exercitarea efectivă a drepturilor fără restrângeri ale drepturilor politice și cu asigurarea siguranței tuturor celor implicați.
Pe 3 iunie CCR a decis că legea inițiată de PSD privind prelungirea mandatelor aleșilor locali este neconstituțională, deoarece „consacră un paralelism legislativ nepermis”. De asemenea, Curtea Constituţională a hotărât, la aceeași dată, cu majoritate de voturi, că și ordonanţa de urgenţă prin care au fost prelungite mandatele aleşilor locali este neconstituţională.
Mandatele aleșilor expiră pe 21 iunie.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
Xccr este varza, pentru ce naiba sunt platiti menbrii ccr cu salarii si pensii exorbitante , in nici o tara din europa nu au atatea privilegii si salarii nesimtite iar deciziile lor sunt date de cele mai multe ori sub influenta politica. este necesar anularea salariilor si pensiilor speciale pentru toti cei care le au.