Proiectul de metodologie reglementează la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat organizarea şi funcţionarea formaţiunilor de studiu cu mai mult de 2 beneficiari peste efectivul maxim prevăzut la art. 23 alin. (1) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023.
[eadvert]
Potrivit proiectului, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pot solicita inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti în situaţii excepţionale, în baza unei justificări a consiliului de administraţie, suplimentarea sau, după caz, diminuarea cu doi beneficiari sub efectivul minim sau peste efectivul maxim prevăzut de art. 23, alin. (1) din Legea nr. 198/2023.
Proiectul prevede că Ministerul Educaţiei poate aproba funcţionarea formaţiunilor de studiu cu efective mai mari faţă de cele aprobate de către ISJ/ISMB, astfel
a) pentru educaţia timpurie, nivel antepreşcolar: grupa mică, mai mult de 11; grupa mijlocie, mai mult de 17; grupa mare, mai mult de 22;
b) pentru educaţia timpurie, nivel preşcolar, mai mult de 22;
c) pentru învăţământul primar, mai mult de 24;
d) pentru învăţământul gimnazial, mai mult de 28;
e) pentru învăţământul sportiv şi de artă, mai mult de 26;
f) pentru învăţământul liceal, inclusiv dual, mai mult de 28;
g) pentru învăţământul postliceal, mai mult de 30;
„Direcţia de resort din cadrul Ministerul Educaţiei analizează solicitările de suplimentare, comparativ cu datele înregistrate în SIIIR şi comunică ISJ/ISMB aprobarea/respingerea solicitării, cu avizul secretarului de stat care are în coordonare învăţământul preuniversitar”, se arată în proiect.
Articolul 23 din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede că în învăţământul preuniversitar formaţiunile de studiu cuprind grupe sau clase, după cum urmează:
a) educaţia timpurie, nivel antepreşcolar: grupa mică cuprinde, în medie, 7 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 9; grupa mijlocie cuprinde, în medie, 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 15; grupa mare cuprinde, în medie, 14 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 20;
b) educaţia timpurie, nivel preşcolar: grupa cuprinde, în medie, 15 preşcolari, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 20;
c) învăţământul primar: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 22;
d) învăţământul gimnazial: clasa cuprinde, în medie, 18 elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 26. AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!