Mai exact, este vorba despre Proiectul de Ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră publicat în data de 18 august şi care are ca data limită pentru primirea de propuneri/observaţii data de 30 august 2021, scrie ZF.
[eadvert]
Proiectul de ordonanţă are în vedere următoarele schimbări:
- realizarea evaluării de impact asupra siguranţei rutiere şi auditului de siguranţă rutieră pentru proiectele de infrastructură rutieră care vizează şi drumurile judeţene, având în vedere numărul foarte mare de accidente care se produc pe această categorie de drumuri.
- introducerea conceptului de inspecţie de siguranţă rutieră specifică, definit ca analiza bazată pe inspectarea la faţa locului a unui drum sau tronson de drum existent, pentru a identifica condiţiile periculoase, deficienţele şi problemele care cresc riscurile de producere a accidentelor grave.
eliminarea noţiunii de inspecţie de siguranţă rutieră suplimentară. - efectuarea inspecţiei de siguranţă rutieră periodică în regim de liberă practică de către auditorii de siguranţă rutieră desemnaţi de către Autoritatea Rutieră Română – A.R.R.
- introducerea conceptului de evaluare a siguranţei reţelei rutiere pe categorii de siguranţă rutieră. Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. va realizea prima evaluare a siguranţei reţelei rutiere, pe cel puţin trei categorii, în funcţie de nivelul de siguranţă al fiecărui tronson, până cel târziu la sfârşitul anului 2024, actualizând datele cel puţin o dată la 5 ani.
- implementarea ratingului de siguranţă rutieră pentru întreaga reţea rutieră în exploatare si întocmirea unui plan de acţiune privind organizarea şi efectuarea inspecţiei de siguranţă rutieră specifică pe tronsoanele rutiere cu niveluri scăzute ale ratingului de siguranţă identificat.
În plus, proiectul are în vedere realizarea unui sistem naţional pentru raportarea voluntară, accesibil online tuturor utilizatorilor drumurilor, pentru a facilita colectarea detaliilor privind evenimentele transmise de utilizatorii drumurilor şi de vehicule şi a oricăror altor informaţii legate de siguranţă care sunt percepute de cel care informează, ca fiind un pericol real sau potenţial pentru siguranţa infrastructurii rutiere.
Impactul social va fi influenţat pozitiv datorită gradului mai ridicat de siguranţă rutieră şi reducerii pierderilor umane, materiale şi financiare cauzate de accidentele rutiere, conform notei de fundamentare a proiectului.
Impactul asupra mediului va fi redus dar pozitiv, prin diminuarea numărului de poluări accidentale cauzate de accidentele rutiere, conform notei de fundamentare a proiectului.
Acest proiect de OG se va aplica după aprobarea de către Guvern şi publicarea în Monitorul Oficial.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
Xsunt curios daca si cine va baga in seama probleme sesizate de noi in trafic
La câte probleme sânt, ne vor băga la abuz, că și sesizările la 112!!