Proiectul de lege a fost inițiat în 2019, de deputatul Petrețchi Nicolae-Miroslav. Modificarea Codului Rutier urmează să fie votate în Camera Deputaților. Odată cu oficializarea legii, șoferii vor fi obligați să aprindă faza scurtă sau luminile de întâlnire și pe drumurile naționale și județene din România, indiferent dacă este zi sau noapte.
Modificările Codului Rutier au fost aprobate în data de 10 mai de mai multe comisii. Pe 15 sau 17 mai, proiectul e lege va fi votată de Camera Deputaților.
În acest moment, șoferii sunt obligați să folosească faza scurtă doar în cazul în care circulă pe drumuri expres, drumuri europene sau autostrăzi, nu și pe drumurile naționale sau județene. Potrivit proiectului de lege, nerespectarea obligativității se va sancționa cu amendă și 2 puncte de penalizare, relatează Digi24.
[eadvert]
Dacă proiectul va fi votat favorabil și în Camera Deputaților, aceasta va mai trebui promulgată și de președintele Klaus Iohannis și publicată în monitorul oficial înainte de a intra în vigoare.
La nivelul UE, obligația utilizării luminilor diurne este impusă numai autovehiculelor dotate din fabricație cu un astfel de sistem. Pentru autovehiculele fabricate înainte de 2009, nu există obligația dotării mașinii cu un astfel de sistem, a mai transmis sursa menționată anterior.
Cele mai multe accidente mortale
Modificările au fost propuse din nou în contextul în care România se numără în continuare printre primele țări europene cu ce cele mai multe accidente mortale. Datele Eurostat arată că 86 de persoane la un milion și-au pierdut viața în evenimente rutiere în 2022. În schimb, Suedia a raportat numai 21 de decese la un milion de locuitori. Media UE este de 46 de persoane decedate în urma accidentelor la un milion de locuitori.
Anul trecut, aproximativ 20600 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere, la nivelul Uniunii Europene, ceea ce reprezintă o creștere de 3 % față de 2021, pe fondul reluării nivelurilor de trafic după pandemie. Obiectivul UE și ONU este reducerea la jumătate a numărului de decese până în 2030, relatează G4Media.
Trimite articolul
XAha și cum rămânem cu Încălzirea globala???odată spuneți asa odată altfel?????doamne ferește cine ne conduc!!!!!
Acest individ reprezintă comunitatea ucraineana în Camera Deputaților. În 2016 a intrat în parlament cu 1000 de voturi. În 2020 a luat luat vreo 2000 de voturi. În condiții normale, nu putea fi nici primar de sat. Dar a ajuns să propună legi. E O LEGE PE MASURA INTELIGENȚEI ACESTUI INDIVID.