„Valoarea activelor rămase în companie este de aproximativ 300 de milioane de lei la 17 martie şi avem de recuperat creanţe de la Fondul de garantare de 120 de milioane de lei. De asemenea, avem aproape 30 de milioane de lei în proprietăţi imobiliare, alte 30 de milioane de lei de recuperat într-o lună, două şi diferite alte creanţe.
[eadvert]
Activele proprii ale societăţii Euroins sunt în valoare de 442 de lei. Concluzia este: chiar dacă va creşte valoarea rezervelor tehnice, Euroins România este complet acoperită, contractul de reasigurare funcţionează începând cu 1 ianuarie. Compania dispune de active suficiente pentru a face plăţi în continuare în următoarele trei săptămâni, chiar dacă nu are venituri”, a precizat el.
El a adăugat că în pofida acestei situaţii, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să nu recunoască contractul de reasigurare cu EIG Re şi să ridice licenţa Euroins România, “ceea ce poate fi interpretat ca o acţiune ilegală cu intenţie” .
„Cu toate acestea, ASF decide să nu recunoască acest contract de reasigurare cu EIG Re, mai degrabă să nu-l aplice. După ce decide acest lucru, hotărăşte să ridice licenţa Euroins România, anunţă că Euroins trebuie să intre în insolvenţă şi brusc anunţă Fondul de garantare să procedeze la rezilierea acestui contract de reasigurare prin care, practic, ne spune că acest contract există.
Deci ASF creează un cerc vicios între cauză şi consecinţă, ceea ce poate fi interpretat ca o acţiune ilegală cu intenţie. Nu cred că profesionişti care dispun de o experienţă nu ştiu ce înseamnă un cerc vicios şi procedează ca nişte filosofi din secolul al 15-lea. Am ajuns în situaţia să ne punem întrebarea: care e pe primul loc, găina sau oul?”, a adăugat preşedintele Eurohold.
În opinia sa, răspunsul se regăseşte în textul articolului 32 din Directiva europeană Solvency 2 (directiva de solvabilitate) care este valabilă pentru toate statele membre ale UE.
„Acest articol prevede că statul membru de origine al unei întreprinderi de asigurare nu poate refuza un contract de reasigurare încheiat cu o întreprindere de reasigurare sau o întreprindere de asigurare autorizată în conformitate cu articolul 14 din motive legate direct de soliditatea financiară a acestei întreprinderi de reasigurare sau a celei întreprinderi de asigurare. Acest lucru poate face doar Autoritatea de supraveghere din statul de origine, adică Comisia de supraveghere din Bulgaria (…) Pe 14 martie, FSC (BG) a răspuns ASF că a efectuat verificări şi că solvabilitatea a EIG Re este 100% şi contractul este în vigoare”, a menţionat Hristov.
De asemenea, el a mai explicat că, în companiile de asigurări, datoriile ce trebuie achitate pe viitor înseamnă rezervele tehnice şi o mică parte care reprezintă cheltuielile operaţionale. “La toate acestea care se adaugă un buffer din fonduri suplimentare proprii, buffer denumit MCR şi SCR care e mai mare şi, în principal, e important ca fondurile proprii ale companiei să acopere acest buffer pentru a dovedi care e situaţia companiei şi capabilitatea de a acoperi ceea ce urmează a fi plătit pe viitor”, a subliniat preşedintele Eurohold, Assen Hristov.
Acesta a mai semnalat că nu au fost luate în calcul situaţiile companiei la 30 septembrie 2022 şi 31 decembrie 2022.
„Potrivit informaţiilor transmise către ASF, compania are un exces de fonduri proprii, un exces peste pasivele şi peste MCR. Menţionez faptul că activele companiei sunt compuse din următoarele: reasigurarea şi celelalte active financiare, adică property. Aici se află rezultatele reale pe care noi le-am raportat către ASF şi către EIOPA. (…) În ultimii doi ani, ASF nu ne-a solicitat să corectăm nicio informaţie transmisă fie către ei, fie către EIOPA”, a mai spus el
Potrivit sursei citate, ASF nu recunoaşte contractele de reasigurare ale Euroins România, dar a hotărât că trebuie majorate rezervele companiei cu mai multe milioane de lei, “fără să ia în calcul niciuna dintre ipotezele actuariale”.
„Ca urmare a faptului că ei nu recunosc contractele de reasigurare şi plăţile efectuate, noi va trebui să reziliem contractele şi să efectuăm o plată către reasigurători în valoare de 400 de milioane de euro. Adică nu numai că nu le putem folosi, dar şi trebuie să le plătim. Şi aceste sume au fost calculate ca şi datorii, astfel luând în calcul activele financiare ale companiei şi o mică parte din reasigurare, ei au anunţat că societatea Euroins are nevoie de 400 de milioane de euro.
Repet, acest lucru este numai pe hârtii. Întrebare este: ei recunosc contractul sau nu? Un contract de resigurare care este recunoscut de către noi Euroins România şi de către reasigurători, având în vedere că sunt contracte reale şi că deja au fost efectuate plăţi pe aceste contracte, echipa ASF însă a decis că are dreptul de a nu recunoaşte acest contract”, a mai spus el.
Preşedintele Eurohold a mai menţionat că în data de 17 martie 2023, când a fost ridicată licenţa şi a fost anunţată starea de insolvenţă a companiei, în conturile Euroins existau 40 de milioane de lei (circa 8 milioane de euro) şi creanţe, sume care trebuiau recuperate de la broker, de încă 70 de milioane de lei.
„Deci în total aproape 24 de milioane de euro. Cheltuielile companiei zilnice sunt 5,5 milioane de lei pentru plata daunelor şi în medie 1 sau 1,5 milioane de lei pentru cheltuieli. Deci compania are fonduri suficiente pentru a acoperi cheltuielile pentru următoarele 15-20 de zile”, a punctat Hristov.
Potrivit preşedintelui ASF, Nicu Marcu, colaborarea cu Euroins a fost extrem de dificilă, pentru că nu furniza documente şi informaţii, motiv pentru care controalele s-au dispus aproape lunar.
„A fost dispus un audit independent, împreună cu Autoritatea Europeană de Reglementare – EIOPA, prin care toate companiile de asigurări din România au fost auditate – şi în urma acestui audit – s-au găsit la această companie extrem de multe deficienţe care ne-au determinat pe noi să le impunem măsuri pe care să le ducă la îndeplinire. Lucrurile nu s-au oprit aici.
Colaborarea cu această companie a sectorului de asigurări a fost extrem de dificilă. Pentru că nu furnizau documente, nu furnizau informaţii, controalele s-au dispus aproape lunar: controale inopinate şi controale permanente. În urma acestor controale, au fost amendate atât persoana juridică, cât şi persoane fizice.
A fost destituită conducerea companiei şi, zic eu, că amenzile date au fost amenzi istorice – într-un an jumătate amenzile cumulate au fost de 16 milioane, având în vedere activitatea istorică – amenzile totale cumulau 300.000 lei. Deci activitatea de supraveghere a autorităţii a fost una extrem de incisivă asupra acestei companii. Colegii noştri s-au întâlnit cu tot felul de chestiuni din partea acestei companii, refuzuri de pus la dispoziţie documente, documente care erau puse la dispoziţie neconforme cu realitatea, lucruri care au fost sancţionate de fiecare dată”, a menţionat Nicu Marcu, la audierile din comisiile reunite de specialitate din Senat.
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis vineri să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei.
„Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigurătorului şi adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar”, a precizat sursa citată, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Ulterior, conducerea Eurohold a susţinut că decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară privind Euroins reprezintă “o preluare ostilă a activelor filialei din România” şi a anunţat că va demara procesul de contestare a deciziei privind procedura de faliment.
Preşedinte Eurohold: Suntem convinşi că licenţa Euroins a fost retrasă fără temei şi dăm în judecată ASF
Licenţa Euroins a fost retrasă fără un temei just şi de aceea este firesc să dăm în judecată Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru investiţia pe care am făcut-o şi pentru pierderile suferite, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele Eurohold, Assen Hristov.
„Având în vedere faptul că noi suntem complet convinşi că licenţa a fost retrasă fără just temei, este firesc ca noi, ca şi acţionar, să-i dăm în judecată pentru investiţia făcută, în valoare de 270 de milioane de euro.
Această sumă reprezintă valoarea companiei, conform bilanţului. Preţul de piaţă e mai mare. Şi să-i dăm în judecată pentru o valoare de 200 de milioane de euro ca şi pierderi suferite. Aici intră afectarea reputaţiei, daunele pe care ar trebui să le acoperim şi să le plătim către alţi asiguratori. La asta se adaugă şi dobânzile şi ajungem la o cifră de aproximativ 500 de milioane de euro. Decizia luată de către bordul ASF duce la următoarele daune provocate cetăţenilor români: pierderi pentru Fondul de Garantare 400 de milioane, între 350 şi 500 de milioane ca urmare a dosarelor ca urmare a acţiunilor în instanţă”, a spus Hristov.
El a subliniat că această decizie privind insolvenţa Euroins duce şi la o criză pe piaţa asigurărilor, provocată artificial, care va conduce la majorarea preţurilor.
„Este o criză discutată chiar şi în Parlamentul României astăzi. O criză provocată artificial. Până ieri, toate companiile de asigurare efectuau plăţi fără probleme, inclusiv Euroins România. Preţurile au rămas stabile, chiar dacă se vorbeşte că sunt mari. Dar o astfel decizie va conduce la majorarea preţurilor. Chiar şi dacă statul român acordă bani Fondului de Garantare, aceşti bani vor veni din taxele şi impozitele plătite de către cetăţenii români.
Chiar şi în cazul plafonării preţurilor, situaţia se va schimba după şase luni, având în vedere că legislaţia europeană nu permite plafonare pe o perioadă mai mare de şase luni. Reasigurătorii vor solicita preţuri mult mai mari pentru încheierea contractelor de reasigurare”, a explicat preşedintele Eurohold.
În opinia acestuia, şi reputaţia statului român va avea de suferit în urma deciziei privind Euroins.
Totodată, Hristov a afirmat că această criză a fost provocată de boardul ASF care a votat în baza “unui raport fals” şi a menţionat că, dacă Euroins ar fi avut probleme timp de trei ani nu ar fi supravieţuit, ci s-ar fi prăbuşit până acum.
În acest context, preşedintele Eurohold a anunţat că a întocmit şi marţi va depune în atenţia bordului ASF o solicitare de revocare a deciziei privind insolvenţa Euroins.
„Conform legii, asta nu se poate întâmpla dacă va decide astfel boardul, însă se poate întâmpla în situaţia în care ASF va solicita de la instanţă să anuleze decizia ca urmare a faptului că s-a produs o greşeală. Cauza principală ar fi fost faptul că noi le prezentăm informaţii care la momentul prezentării raportului au fost ascunse de board. Există două posibilităţi. Prima opţiune ar fi ca ASF să-şi susţină propria hotărâre, să-şi menţină propria decizie prin care să demonstreze o incompetenţă şi să se ajungă la aceste daune pentru contribuabilii români, în valoare de 1 miliard de euro.
Cea de-a 2-a opţiune ar fi ca miercuri să fie convocat Consiliul Autorităţii să recunoască că există motive că s-a produs o greşeală şi consiliul să solicite instanţei să anuleze cererea de solicitare a insolvenţei”, a spus Assen Hristov.
El a adăugat că, dacă decizia va fi anulată, Eurohold, împreună cu BERD şi cu fonduri de investiţii din Finlanda, din Marea Britanie, Olanda, care sunt acţionari Eurohold, vor continua să susţină compania şi, în cazul în care “într-adevăr are nevoie de bani”, să vină cu fonduri, cu capitaluri şi să protejeze clienţii.
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis vineri să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei.
„Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigurătorului şi adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar”, a precizat sursa citată, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Ulterior, conducerea Eurohold a susţinut că decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară privind Euroins reprezintă “o preluare ostilă a activelor filialei din România” şi a anunţat că va demara procesul de contestare a deciziei privind procedura de faliment.
sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!