DIICOT anunță că „sunt peste 120 de percheziții ale polițiștilor și procurorilor DIICOT, miercuri, în aproape toată țara, la persoane care activează în domeniul jocurilor de noroc și care ar fi urmărit eliminarea concurenței, prin șantaj, în timp ce clienții are realizau câștiguri mari erau împiedicați să le ridice”, scrie Mediafax.
Descinderi cu mascații
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală pun în aplicare 123 de mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice, precum şi sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice, în municipiul București și judeţele Prahova, Brașov, Iași, Suceava, Botoșani, Tulcea, Constanța, Cluj, Timiș, Vrancea, Buzău, Bihor, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sibiu, Bacău, Mureș și Sălaj, într-o cauză în care se fac cercetări pentru constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, distrugere și favorizarea făptuitorului.
Șantaj
În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2018, ar fi fost constituit, la nivel național, un grup infracțional organizat care a avut ca scop comiterea, în principal, a unor infracțiuni de șantaj, având ca obiect domeniul jocurilor de noroc.
[eadvert]
Membrii grupului, prin aplicarea a diferite forme de șantaj reprezentanților unor societăți comerciale, ar fi urmărit eliminarea concurenței în acest domeniu.
De asemenea, prin folosirea unor metode similare și întrebuințarea de acte de violență, aceștia ar fi împiedicat anumiți clienți, care realizau câștiguri însemnate, să intre în posesia acestora.
Totodată, ar fi interzis clienților care generau probleme să revină în sălile de jocuri, ce erau controlate de membrii grupului infracțional organizat și ar fi recuperat de la aceștia prejudiciile aduse bunurilor din localuri.
La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, 40 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.
Acțiunea beneficiază de sprijinul Direcției de Investigații Criminale și Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Poliției Române precum și al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și serviciilor de investigații criminale din București și județele în care se efectuează percheziții.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul DIICOT, iar la acțiune participă luptători din cadrul SIAS – IGPR și forțele Jandarmeriei Române.
Citiți principiile noastre de moderare aici!