Patru români au murit, potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență.
[eadvert]
Potrivit DSU, accidentul s-a produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 01:30, între satul Kutsina şi Polikraishte (Regiunea Veliko Tarnovo).
Conform datelor preliminare, din cei 25 de pasageri de naționalitate română și turcă, 9 sunt internați într-o unitate spitalicească din Bulgaria.
În urma accidentului, 4 români au fost declarați decedați.
„La nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență s-a decis trimiterea unui elicopter SMURD, de la Punctul de Operare Aeromedicală București care s-a deplasat în Bulgaria cu o echipă medicală din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București – Floreasca în vederea evaluării și planificării unei eventuale preluări și transport de pacienți către România. Totodată, în funcție de evoluția situației, alte 3 elicoptere sunt pregătite pentru a fi trimise în Bulgaria, în scopul evacuării pacienților români. De asemenea, consulul României in Bulgaria se află la unitatea spitalicească unde sunt internați pacienții români”, transmite DSU.
La acest moment, echipa medicală din România evaluează din punct de vedere medical starea pacienților, alături de echipa medicală bulgară.
Potrivit presei bulgare, autocarul a ratat virajul în apropiere de satul Kutsina și a lovit o mașină înmatriculată în Veliko Târnovo, oprită la unul dintre turnicheți. Novinite.com relatează că autocarul s-a lovit apoi de partea dreaptă și de un copac de pe marginea drumului. Trei dintre pasageri au murit pe loc.
Victimele sunt în curs de investigații medicale la spitalul din Veliko Târnovo, potrivit sursei citate.
Cei trei pasageri din satul Draganovo, aflați în mașină, nu au fost răniți.
Testele de alcoolemie făcute șoferilor turci au fost negative.
După cercetări și interogatorii, polițiștii bulgari vor clarifica din ce cauză s-a produs accidentul.
MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!