Autoritățile locale sunt nemulțumite de faptul că au investit într-un sistem de colectare a deșeurilor, dar unii localnici aruncă gunoiul pe domeniul public.
[eadvert]
„Acțiunile de igienizare, ajutorul dat, dar și apelurile la curățenie nu au fost luate în serios de toți locuitorii. Astfel că măsuri mai puțin ortodoxe se impun pentru aducerea la același numitor a celor care aruncă în continuare gunoaie pe albiile râurilor, în poieni sau în spatele grădinilor. Începând de astăzi, 20 mai, Primăria oferă un premiu de 150 de lei pentru fiecare video sau fotografie din care să reiasă imaginea clară sau numărul de înmatriculare al oamenilor sau mașinilor care aruncă deșeurile pe spațiile publice”, au anunțat reprezentanții Primăriei Soveja.
Fotografiile sau filmările pot fi trimise la adresa de email a Primăriei. Ulterior, cei fotografiați pot fi sancționați. Potrivit legii „constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei, pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoanele juridice” aruncatul gunoaielor în spațiile publice.
(sursa: Mediafax)
Trimite articolul
XFoarte bine și la Oradea așa trebuie făcut! Și cei care au câine și lasă căcatul pe trotuar sau, unde apucă să fie la fel amendați!
-
Trebe sa faca bani, nu e vorba de igienizare.
Tu ai platit deja taxa pe aer daca ai fost prins fara masca.-
Ce treabă are masca cu gunoiul? Gata bre nu mai e nevoie să dezinformezi, zi-le să-ți trimită softul nou. Tema cu pandemia e expirată.
-
Este vorba despre bani SileProstu cu hardu in cur. Ce nu intelegi Vladut?
-
Îl așteptăm pe Vlăduț să ne spună ce nu înțelege 😀. Asta dacă Vlăduț nu e cumva prietenul tău imaginar. 😀😀
-
Asteapta. Asa face si maica ta in fiecare seara pe Borsului.
-
-
-
La foarte multi cetateni aruncatul gunoiului pe unde ii apuca fara nicio noima, este un sport national. Daca fiecare ar fi putin mai atent si in definitiv ceva mai responsabil, autoritatile ar afisa lucuri vizibile pentru aruncatul gunoiului, atunci cred ca situatia ar sta altfel. Sunt foarte multi care executa lucrari in casa sau schimba mobila sau alte acareturi, in acest caz multi nu stiu ce sa faca cu ele, unde le pot arunca si le abandoneaza prin felul de cotloane sau colturi.
Amenzile nu cred ca sunt solutia, trebuie venit si-n intampinarea cetatenilor pentru ai ajuta sau educa in acest sens.
Pune ți dracu camere supraveghere și vedeți tot ce misca,inclusiv poliția când doarme
-
Exact mai ales cand dorm porci pe bani statului pe bani impozitati de la fraieri adica noi!!!
Poate porumbelul acela a fost faptasul!!! Da ce nu functioneaza Big brother in Oradea???? Ati pus camere video peste tot!!!!
Iar in Nereju, Vrancea, e invers – groapa de gunoi din Vrancea, in care oricine poate arunca orice, oriunde:
https://www.youtube.com/watch?v=GLcqONY49I8