Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Roman, Laura Trifan, a declarat, pentru AGERPRES, că toţi cei patru – cu vârste de 39, 19, 16 respectiv 10 ani – erau conştienţi când au ajuns la unitatea medicală, dar prezentau tahicardie, greţuri şi vărsături.
[eadvert]
„Din declaraţiile pacienţilor, au consumat jeleuri ce aveau în conţinut canabis”, a declarat Laura Trifan.
Un minor în vârstă de 10 ani a fost transferat la Spitalul “Sfânta Maria” Iaşi, unde a rămas internat.
De asemenea, o minoră în vârstă de 16 ani a fost internată la Secţia Pediatrie a SMU Roman, unde a rămas internat sub supraveghere medicală de specialitate.
Mama copiilor şi fiica în vârstă de 19 ani au rămas câteva ore în cadrul Centrului de Primiri Urgenţe Roman pentru supraveghere de specialitate. Ulterior, mama şi cele două fiice au plecat la domiciliu cu recomandare medicală, după ce s-a îmbunătăţit starea în care se aflau, a mai precizat reprezentantul unităţii medicale din Roman.
Poliţiştii continuă cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
„Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, la data de 17 iunie a.c., în jurul orei 12,00, o femeie de 39 ani, împreună cu trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani, ar fi consumat mai multe jeleuri, fabricate în afara ţării, ulterior aceştia manifestând o stare de rău şi fiind transportaţi la o unitate medicală, din municipiul Roman”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Potrivit anchetatorilor, jeleurile respective ar fi fost făcute cadou de un prieten de familie.
sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!