„În cursul zilei de ieri a fost raportat un caz de șoc anafilactic la o persoană de sex feminin de 16 ani din județul Maramureș, care a fost vaccinată la centrul din orașul Ulmeni, împreună cu membrii familiei. A dezvoltat la scurt timp după vaccinarea cu vaccinul de la Pfizer manifestări clinice de șoc anafilactic, s-a intervenit din punct de vedere medical, evoluția a fost bună și persoana în momentul de față este acasă”, a declarat marți Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.
[eadvert]
Acesta a anunțat că în ultima săptămână au fost raportate 746 de reacții adverse, cu 40% mai puține decât în săptămâna precedentă.
Valeriu Gheorghiță susține că vârsta medie la care au fost înregistrate reacțiile adverse este de 37 de ani, ceea ce „confirmă faptul că persoanele tinere sunt mult mai reactive la vaccin și dezvoltă mai frecvent aceste reacții adverse”.
Potrivit statisticilor, 66% dintre reacții au apărut la persoane de sex feminin.
(sursa: Mediafax)
Trimite articolul
XDupa un soc anafilactic, pacientul nu este externat, in primul rand. In al doilea rand, tratamentul este unul mult mai complex. Suna a lipotimie (lesin). Dar, presa face orice pt a vinde si a face rating. Stire neverificata, culeasa de pe gard.
-
Probabil nu știi ce înseamnă soc anafilactic și cum se tratează. Renunță la Google și ocupă-te de activități tale cotidiene.
-
Spre surprinderea ta, cunosc ft bine ce inseamna. Asadar, vezi-ti de treaba ta, ca nu ti-a cerut nimeni parerea. Iti recomand o carte de gramatica pt incepatori? Ca vad ca nu prea le ai cu acordurile…
-
Valeriu a zis “Nici o legatura”
Am primit produsul cu alta culoare la copertina.
Dr. Richard Fleming, fizician-cardiolog nuclear, a lansat un avertisment teribil că vaccinurile experimentale covide nu sunt eficiente,
dar ar putea provoca boala Mad Cow.
„Nu sunt anti-vax”, a spus Fleming marți pentru War Room. „Sunt doar medicament anti-rău.”
Fleming spune că datele proprii ale companiilor de vaccinuri, de la Pfizer, Moderna și Johnson & Johnson,
arată că toate vaccinurile nu au nicio diferență în oprirea covidului.
Datele de autorizare a utilizării de urgență „arată că nu există nicio diferență”.
„Este doar o întâmplare întâmplătoare”, a spus el.
Cu toate acestea, riscurile sunt mari.
„În modelul animal, acestea dezvoltă boala spongiformă și a vacii nebune”, a spus Fleming.
„Știm, de asemenea, la 2 săptămâni după ce se dezvoltă … ce cauzează tulburările Alzheimer și neurologice.”
Fleming a avertizat că efectele ar putea dura un an și jumătate să apară la oameni.
Fleming, care în anii 1990 a descoperit că inflamația provoacă boli cardiovasculare, a spus că proteinele artificiale din vaccinuri provoacă și ele inflamații.
Vaccinul Johnson & Johnson a fost tras pentru legătura sa cu cheagurile de sânge la femei.
Vaccinurile nu au „niciun beneficiu semnificativ din punct de vedere statistic”, a spus Fleming, dar provoacă „inflamație și coagulare a sângelui,
corpuri Lewy [asociate cu demența], boala Cow Cow și nimic care să beneficieze”.
Fleming a declarat că regimul Biden ar trebui să solicite reevaluarea imediată a „dacă există vreo eficacitate demonstrată” a vaccinurilor,
„pentru că nu există”.
„În al doilea rând, care sunt consecințele potențiale ale vaccinării unui număr substanțial de persoane din această țară?” Spuse Fleming.
Fleming a solicitat, de asemenea, o revizuire completă a persoanelor care au fost implicate în câștigarea coronavirusului în cercetarea funcției.
Dr. Anthony Fauci a externalizat Institutul Național de Sănătate în câștigul de cercetare funcțională
către Institutul de Virologie Wuhan folosind dolari pentru contribuabili.
-
Ce mai és i un cardiolog nuclear?…
-
Tu ce esti, Stevie Wonder?
-
-
…mai este si Simon zice , tot un joc pentru copii ! Mai citeste si de un alt Fleming (Alexander) care a salvat milioane de vieti prin activitatea lui nu prin vorbe ! Daca te uiti la filme , opteaza pentru filme romantice sa te mai linistesti ! Vrei sa iesi pe viitor in societate ? Vaccineaza-te ( daca vrei , nu este obligatoriu ) !
-
O vaccinez pe mata oaie gheorghe zis nebunu satului. Esti un propagandist prost stil securitate.Sugi to marioneta aia mare cu siringa cu tot.
-
Cam cum vine asta ca “vrei sa ieși pe viitor în societate, vaccineaza-te ( nu este obligatoriu, dacă vrei)”
Cu alte cuvinte, ni se va interzice sa iesim în societate pe viitor, deoarece nu dorim sa ne vaccinezm ( act medical opțional) și sa participam la un experiment pe cobai umani aflat în derulare pana în 2023.
Vouă nu va este frica de Dumnezeu? Sau poate nu ați auzit de El…
Bineînțeles ca toți dr care nu au aderat la secta și nu se închina la oms condusa de teroristul șef Thedros, sunt niște neica nimeni… Arafatforever ✌️O sa vina vremea, și nici nu e foarte departe momentul , când o sa dea socoteala toți cei care au fost părtași la aceasta operațiune de anihilare în masa a spiritului uman.
-
am și eu o întrebare:
la sfârșitului “fulminatului articol” de pe la fel de minunat site activenews, apare o chestie foarte tare, si anume :
“România este datoare să acționeze. Au murit deja oameni. Sunt foarte multe cazuri nedeclarate și altele nerecunoscute – inconștient și iresponsabil – de autorități. Și altele vor urma. Iată contractele, PDF, redate din Rai:Contract Vaccin Pfizer / BioNTech
Contract Vaccin Moderna
”
pe bune “din RAI????” aveți corespondenți in RAI??? 🤣🤣🤣erau asa de secrete ca au fost făcute publice din RAI 😁😁😁
aaaa … era sa uit …, “aruncați” si un ochi la componenta “redacției” dar in special a corespondenților 🤣🤣🤣https://www.activenews.ro/redactia
(ultimele poziții in partea dreapta ) 😁😁
foarte TARE … 😂😂😂😂😂
-
-
-
Adica mai pe inteles- Dr. Richard Fleming,un neica nimeni in epidemiologie…Multi Snobi,sa nu zic Prosti,mai sunteti…
-
Tu esti prost. Dr Richard Fleming stie ce vorbeste. Vrei sa vorbesti despre epidemiologie?
Bine.OMS – director general – Tedros Adhanom Ghebreyesus – doctor nu e, terorist mai degreaba.
Rahat Arafutut – epidemiologist nu e.
-
-
Un cardiolog care pune stenturi nucleare pe baza de plutoniu.
-
Am pus plutoniu in ma-ta.
-
Hopa, s-o suparat Flemingu:))
-
Hopa s-o suparat nebunu, acuma ma-sa e radioactiva, numai poate futye.
-
-
-
-
Esti ok, Fleming?
-
Vaccinu te a facut nebun?
-
-
Mai dute-n PLM
-
Nu poate. PLT e in ma-ta. Aia cu plutoniu.
-
Nu mai publicati stiri de astea pentru caii faceti pe oameni sa nu mai aibe incredere in sistemul sanitar si imunizare. Aceste stiri ar trebui cenzurate.
-
Cum a fost vaccinată o minoră? Era vorba cā se vaccinează doar adulții, pentru copii nu este aprobat nici un vaccin.
-
Putina informare înainte de a “clapaci din taste” nu strica,
Doza/Indicații pe
grupa de vârstă2 doze la interval de 21
zile la persoane cu vârsta
de 16 ani și peste.sursa OFICIALA (pagina 3 – tabel) :
https://www.anm.ro/_/ANUNTURI%20IMPORTANTE/Bros%CC%A6ura%20informativa%CC%86%20pentru%20persoanele%20vaccinate%2006.04.2021%20actualizata.pdfNU?
-
Recomandările de care spui pentru Pfizer sunt relativ recente, de cca o lună au publicat cei de la Pfizer că se pot vaccina persoane de la 16 ani. Dar în România nu s-au luat această decizie. Aștept un link cu decizia autorităților naționale 😀
-
e destul de OFICIAL????
“Reporter: Am înțeles. Și poate opta și pentru vaccinul pe care doreşte să îl facă sau…?
Valeriu Gheorghiţă: Nu. După cum am pus, organizarea centrelor de vaccinare presupune existența unui singur tip de vaccin într-un centru de vaccinare. Deci, vor fi centre monovaccin, majoritatea evident că vor fi centre unde vor fi distribuite vaccinurile de la compania BioNTech-Pfizer, pentru că sunt cele mai multe doze disponibile și au cea mai largă categorie de vârstă pe care o acoperă conform indicațiilor, de la peste 16 ani în sus.”
in 21.dec.2020:
https://www.ema.europa.eu/en/documents/product-information/comirnaty-epar-product-information_ro.pdf
mai dorești ? …
-
-
-
Pfizer este pentru cei de 16 ani +.
-
-
Ce culoare au caii tăi? Și ce rasă mai ales??? Bai nene, mai treci și pe la școală când ai timp.
-
Cenzurate adica oamenii sa fie prosti sa nu poata alege ca asa zici tu, sa nu fi singurul vaccinat stai linistit au fost lamuriti destui si sunteti multi vaccinati sper sa va fie de bine,dar fiecare trebuie sa poata alege nu vi tu sa spui ce si cum ori altii ca Gheorghita mare colonel si nici conditionat.
As pune o intrebare nu tie ci mai multor vaccinati de ce va temeti din moment ce voi sunteti imuni? -
Ah trecutul cel placut – multumim din inima partidului…
Informații parțial false. Cazul este a unei paciente vaccinata in 14.04, nu în 20.
Tot m-ai greu de ascuns reacțiile adverse de ziariști se deșteaptă lumea în câteva zile ce-i care vor sa se vaccineze pot fără să stea la rand nu se m-ai înghesuie nimeni…
-
si care sunt acele reacții adverse “DESCOPERITE” si scoase din ASCUNZATORI de către de ziariști?😁
Apar sau nu -trecute/inscrise in prospectele vaccinurilor acel posibile reacții adverse?
Cite doze sunt disponibile acum comparativ cu zilele la care faceți referire? se poate niște date cu care va va argumentați afirmațiile? -
Ioana, unde ai invat sa scrii? La ora de desen?
Vaccinurile Johnson & Johnson și AstraZeneca COVID sunt asociate cu posibile legături care provoacă cheaguri de sânge, dar oamenii de știință avertizează că vaccinurile Pfizer și Moderna prezintă riscuri similare
(The Johnson & Johnson and AstraZeneca COVID vaccines are under the microscope for their potential to cause blood clots, but scientists warn Pfizer and Moderna vaccines pose similar risks)
https://give.lifesitenews.com/?utm_source=website_mainnav