Ministerul de Finanțe a aprobat un plafon de garantare de 500 milioane lei, sumă care a fost deja repartizată celor 13 instituții financiare înscrise în program. Astfel, Programul NOUA CASĂ a devenit operațional, oferind posibilitatea accesării unui credit imobiliar în condiții preferențiale.
Programul rămâne unul dintre cele mai accesibile produse de finanțare pentru achiziția unei locuințe, datorită avansului minim de doar 5%, dar și a comisionului de administrare anual de 0,15%, calculat la soldul garanției. Aceste facilități sunt completate de onorarii notariale reduse cu până la 30% față de cele practicate pe piață, pentru autentificarea contractelor și a altor acte aferente tranzacției.
Lista finanțatorilor înscriși în ediția din 2025 a programului Noua Casă include bănci comerciale importante, atât din sistemul bancar românesc, cât și din rețele internaționale:
- Alpha Bank
- BCR
- BRD – Groupe Société Générale
- CEC Bank
- Banca Transilvania
- ING Bank
- Raiffeisen Bank
- Libra Internet Bank
- EXIM Banca Românească
- Unicredit Bank
- Garanti BBVA
- Vista Bank
- Techventures Bank
Cei interesați pot depune dosarele de credit direct la una dintre aceste instituții, urmând ca băncile să transmită cererile către FNGCIMM pentru acordarea garanției de stat.
Ghid și informații utile pentru aplicanți
Pentru o experiență cât mai clară și eficientă, FNGCIMM a pus la dispoziția publicului Ghidul Noua Casă 2025, care include toate detaliile despre condițiile de eligibilitate, actele necesare și etapele procesului de aplicare. Acesta poate fi consultat AICI.
De la lansarea Programului Prima Casă în 2009 și până la finalul anului 2024, FNGCIMM a acordat 334.048 de garanții, în valoare totală de 31,6 miliarde lei, susținând credite de peste 64 miliarde lei. Performanța este susținută și de o rată de default de doar 0,35%, semnificativ mai mică decât media sistemului bancar pentru creditele acordate persoanelor fizice. Acesta urmărește să sprijine tinerii și familiile în procesul de a deveni proprietari, punând la dispoziție, în continuare, un instrument sigur și susținut de stat pentru accesarea creditelor ipotecare în condiții avantajoase.
Citiți principiile noastre de moderare aici!