Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, Cătălin Drulă, s-a întâlnit miercuri cu directorii din cadrul Ministerului și managerii unităților din subordinea MTI. Discuțiile au vizat aspecte ce țin de activitățile desfășurate la nivelul direcțiilor MTI și al companiilor, precum și acțiunile și măsurile ce vor fi luate în următoarea perioadă pentru eficientizarea activităților.
[eadvert]
„De la bun început vreau să vă transmit că aveți în mine un partener. De aceea v-am convocat astăzi să discutăm cum putem să eficientizăm și să profesionalizăm activitatea la nivelul structurilor sau companiilor pe care le conduceți. Este foarte clar pentru toată lumea că din păcate la nivelul fiecărei structuri există persoane care și-au făcut un obicei din a veni la serviciu doar pentru a avea de unde pleca acasă. Aceste persoane dacă nu înțeleg că sunt aici să presteze o muncă în folosul oamenilor și să aducă un plus de valoare echipei, fie ca sunt la Minister, fie că sunt la companii, este cazul să se gândească la schimbarea locului de muncă. Nu mă feresc să fac schimbări și nu mă feresc de reforme”, a declarat Cătălin Drulă.
Acesta le-a transmis angajaților că vrea progrese și vrea să livreze românilor „lucruri concrete”.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XEu estimez 90% din miniștri cu echipele lor netrebnice merg la lucru să adune de unde îneca acasă.
O primă fază al eficientizării sistemului ar fi schimbarea totală a personalului actual. A doua faza ar fi găsirea unor competenți care ar conduce corect și cu bun simț ministerele și țara asta în general.
-
Dacă avansezi cifre(90-10), înseamnă că știi care sunt putorile și care cei competenți.treaba e pe jumătate rezolvată,mai găsește pe cei care pot înlocui.