Virgil Popescu, ministrul Economiei, a spus miercuri, 25 noiembrie, că jumătate dintre măștile aflate pe piața din România nu oferă o protecție adecvată împotriva coronavirusului. Conform ministrului, aceste măști sunt din import și se regăsesc nu numai în supermarketuri, ci și în farmacii.
”Sunt dezamăgit de calitatea măștilor de protecție aflate pe piață în acest moment. Jumătate din măștile care se găsesc la comercializare în rețelele de distribuție – hypermarketuri, farmacii, depozite, la importatori – nu ne protejează. Vreau să dau un mesaj foarte clar că acest lucru trebuie să înceteze. Nu putem să acceptăm să fie puse la comercializare măşti care nu protejează populaţia”, a transmis ministrul.
De asemenea, Virgil Popescu a spus că până acum, comercianții care vindeau astfel de măști neconforme au primit sancțiuni în valoare de 18 milioane de lei din partea ANPC.
”Toate măştile neconforme sunt măşti din import. Vreau să le spun românilor că avem peste 16 companii care produc măști în România, care pot asigura întregul necesar de consum al României şi îi sfătuiesc să caute produse româneşti, pentru că sunt acreditate, sunt verificate şi sunt cele mai bune de pe piaţă”, a mai explicat ministrul Popescu.
[eadvert]
Trimite articolul
XUnifarm, firmă de stat cu afaceri dubioase cu echipamente sanitare.
Ministrul nu ne spune nimic despre asta?
Presa de ce tace?
Citește mai mult aici :
https://recorder.ro/regele-pandemiei/
-
Daca citesti cuvintele invers cred ca pentru tine si alea au sens !!!…citeste si mai mult aici hatetepe sau incearca variante !
-
Taci din gura , masca pe mufă și spala-te pe mâini.
-
-
Permisia cere demisia.
Acum va dati seama ca degeaba purtam masca pe figura ca nu poate opri virusul dar va dati seama ca pe unde trece mirosul de besina nici virusi nu se opresc ?! Vai de noi natiune !
-
…da, ne dam seama ca a mai aparut un dobitoc !!!
-
Singurul dobitoc ești matale.
-
Merci unu@ macar nu sunt singurul cu parerea asta despre măstile astea !
-
-
Protectie adecvata inseamna un numar scos din burta. Toate mastile protejeaza partial. Nu le place concurenta si pun limite din burta. Nu s-a facut nici un studiu care sa spuna ca peste o limit esti insiguranta si sub nu esti.
Unii dau transparenţa pe post de pseudoprofesionalism.
Probabil ceva pnl-ist si-a facut fabrica masti si acum cele de import nu sunt bune. Doar cele facute de fabricile lor. 🙁
…ministrul economiei da ,,indicatii pretioase,, referitor la calitatea mastilor comercializate ; ) ; ) ; )…dar la economie se pricepe oare si mai are timp suficient sa se ocupe d-ale lui ?!!
-
De ce nu zice ca nu se aseaza virusul si dispare din aparatul respirator , respectiv laringe, faringe, esofag, daca le spalam zilnic cu palinca ?
Se tem ca nu se vor mai vinde mastile contrafacute si medicamentele inducate de unii medici??
Daca ne pun sa ne dezinfectam cu solutii pe baza de alcool pe maini motivand ca virusul moare sau dispare, nu are acelasi efect si daca bagi zilnic de 2 sau 3 ori cate un detz de palinca?
Si e si mult mai natural!
Le e frica de cresterea pretului palincii de casa la tarani?
Si ca statul nu ar incasa acciza daca s-ar vinde foarte multa?