În ciuda protestelor micilor fermieri, care au avut loc miercuri 19 noiembrie 2020 în fața Palatului Victoria din București, Guvernul nu vrea să redeschidă piețele. Protestul a fost susținut de Eco Ruralis – Asociația țăranilor și țărăncilor din România, Uniunea Salvați Țăranul Român și ROMAPIS.
[eadvert]
Reprezentanții protestatarilor au fost primiți de primul ministru Ludovic Orban și de către ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Protestatarii spun că din luna aprilie 2020 asociațiile de mici producători din întreaga țară au solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să inițieze o serie de măsuri care să sprijine producătorii mici și fermele de familie, dar nu a existat un interes real și nu s-a găsit rezolvare pentru nicio măsură propusă.
„Reiterăm importanța constituirii unui mecanism de dialog/grup de lucru la nivelul Ministerului Agriculturii și Guvernului, având ca principal rol definitivarea unui pachet de măsuri concrete, care să sprijine țăranii, țărăncile și micii producători agricoli, crescătorii de animale, lanțurile scurte alimentare și industria alimentară autohtonă la scară mică, pentru a continua să producă alimente și, în special, pentru a-și putea desface produsele la prețuri corecte, echitabile pentru producători, dar și pentru populație”, solicită micii fermieri.
Revendicări
Punctăm câteva dintre revendicările protestatarilor. Revizuirea HG nr. 935/2020 din 06.11.2020, precum și sprijinul Guvernului și al autorităților locale pentru menținerea deschisă a tuturor piețelor – halelor agroalimentare și târgurilor locale, din spații închise sau deschise, cu caracter permanent sau temporar, administrate de sectorul privat sau public – în condiții îmbunătățite de siguranță pentru sănătatea publică pentru prevenirea transmiterii virusului SARS-COV-2, așa cum se întâmplă în toate țările din Uniunea Europeană.
Compensarea pierderilor suferite de țărani și micii producători afectați de închiderea piețelor din spații închise, stabilite de comun acord prin consultarea cu asociațiile de mici producători. Micii fermieri producători de lapte de vacă ce distribuie prin automate amplasate în piețele din spații închise și restricționați din cauza Covid, propun să fie compensați cu o sumă echivalentă a valorii a 100 litri de lapte vândut pe lună cu 4 lei litrul, calculat la perioada în care aceste piețe au fost închise.
Protestatarii mai solicită alocarea de fonduri publice la nivel local și național de către primării, consilii locale, administrațiile piețelor publice și private și Guvern – pentru asigurarea distanțării fizice și igienei infrastructurii piețelor locale. De asemenea, se impune asigurarea triajului epidemiologic primar, amenajarea punctelor de spălare pe mâini si dezinfecție (stație de dezinfectare mâini și picioare) la intrarea în piețe, târguri și oboare, controlarea numărului de persoane și asigurarea circuitelor separate intrare-ieșire.
Altă propunere este prioritizarea micilor producători (în locul intermediarilor) în piețele țărănești – atât cele publice, cât și cele administrate de administratori privați. Micii fermieri vor să fie sprijiniți pentru vânzarea de alimente la domiciliu, prin permiterea auto-organizării de puncte de distribuție fixe și mobile, cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii Covid-19.
Direcționarea sprijinului pentru cooperative către nevoile micilor producători și lanțurilor scurte alimentare este altă propunere.
Apicultorii solicită punerea urgentă în aplicare și urmărirea în mod consecvent a respectării prevederilor legii 79/2020 referitoare la etichetarea mierii, destinate protejării apicultorilor români față de concurența neloială (având în vedere că la 5 luni de la promulgare, legea nu se respectată în supermarketuri).
Micii fermieri mai vor limitarea importurilor de legume și fructe de sezon din spațiul intracomunitar și din afara acestuia.
Ca măsuri fiscale și financiare, micii producători solicită reducerea TVA și a impozitului pe profit, dar și asigurarea accesului la credite cu garanții de stat.
Răspunsul Guvernului
Premierul a explicat că, în prezent, este permisă activitatea în piețele deschise și volante, iar măsura suspendării temporare a activității piețelor închise a fost luată din rațiuni de protecție sanitară a cetățenilor, îndeosebi a persoanelor în vârstă, cele mai expuse în acest context. „Activitatea piețelor închise va fi reluată imediat ce condițiile epidemiologice o vor permite și în condiții de siguranță sanitară pentru cetățeni!”, a declarat Ludovic Orban.
Adrian Oros a subliniat că micii producători din zootehnie, legumicultură și pomicultură vor beneficia de compensări în baza Măsurii 2.1.
„Începând cu 25 noiembrie, practic, peste câteva zile, vor intra în conturile a peste 120.000 de beneficiari din sectorul agricol aproximativ 150 de milioane de euro. Sunt fonduri binevenite pentru susținerea producătorilor români, greu încercați de criza provocată de COVID 19. De asemenea, modificăm prin ordonanță de urgență Legea 69 din 2016 privind achizițiile publice verzi, astfel încât achizițiile publice pentru nevoile locale să se poată face de la producători locali. Am gândit această măsură în sprijinul micilor producători locali!”, a precizat ministrul Agriculturii.
Protestatarii spun că vor continua lupta până la redeschiderea piețelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!