Femeia a trimis bani unei persoane care îi promisese o relație de iubire.
[eadvert]
Polițiștii din Moinești, județul Bacău, au făcut o percheziţie domiciliară la locuinţa unei femei de 37 ani, din județul Giurgiu, după ce, în perioada 2-16 mai, femeia ar fi ajutat persoane necunoscute să înșele, prin metoda „generalul american” o altă femeie de 62 de ani, din Moinești, informează Poliția Bacău, conform Mediafax.
Prima femeie a primit în conturile sale bancare 80.900 de lei, sumă livrată în 4 tranșe. Ulterior ar fi trimis banii către alte persoane, în conturi din Nigeria.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a suspecților și atrag atenția asupra acestei forme de înșelăciune. Metoda se bazează pe încrederea celor care se lasă abordați, pe internet, de către o femeie sau un bărbat care le promite o relație de prietenie și îi conving, ulterior, să le trimită bani pentru a crea o legătură amoroasă, atrage atenția Poliția Bacău.
Citiți principiile noastre de moderare aici!