Incidentul a avut loc în București, în 31 martie. Ulterior, Dan Barna a încercat să minimizeze situația, într-o postare pe facebook.
Rutieriștii bucureșteni au comunicat că Dan Barna a refuzat iniţial să fie transportat la spital, dar s-a dus, totuși, mai târziu, pentru investigații, la Spitalul Floreasca.
„La data de 31 martie, în jurul orei 19,10, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în zona Bd-ului Ion Mihalache, au observat că o persoană de sex bărbătesc, care traversa drumul public pe o trotinetă electrică, la intersecţia cu str.Arh. Ion Mincu, ar fi fost acroşată de un autovehicul aflat în mişcare. În acest context, poliţiştii rutieri au identificat persoanele implicate în eveniment, iar persoana care se deplasa cu trotineta electrică a negat că ar fi suferit vătămări, refuzând totodată transportul la spital. Atât conducătorul autovehiculului, cât şi conducătorul trotinetei electrice au fost îndrumaţi conform prevederilor legale. Ulterior, în jurul orei 20:55, Brigada Rutieră a fost sesizată de Spitalul Floreasca despre faptul că, la această unitate sanitară, s-a prezentat o persoană care a afirmat că în jurul orei 19,10 a fost implicată într-un accident rutier, în urma căruia a suferit vătămări corporale, acordându-i-se îngrijiri medicale. La spital, precum şi la faţa locului, s-au deplasat poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea efectuării cercetărilor şi pentru a stabili condiţiile şi împrejurările în care s-a produs accidentul de circulaţie”, au transmis poliţiştii.
În cauză a fost deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au transmis autoritățile.
Postarea lui Dan Barna, pe facebook:
„Pentru că au apărut mai multe informații pe surse: în această după amiază, am fost implicat într-un incident rutier, am fost acroșat de o mașină pe o trecere de pietoni semaforizată din Capitală. Mulțumesc medicilor de la Spitalul Floreasca pentru grija lor, starea mea de sănătate este bună, urmările nu sunt grave, trebuie doar ceva repaus. Mulțumesc, de asemenea, polițiștilor de la Brigada Rutieră pentru profesionalism și promptitudine”
[eadvert]
Trimite articolul
XPăi așa face un ,, lider ,, adevărat ! Demonstrează cu mâinile și cu picioarele că legile nu se ,,fabrică,, pentru ei !
Singurul sofer adevarat care stie sa piloteze e Bolojan